ORADEA: Consultare pentru proiectele Gradina Termala Iosia si Gradina Nufarul |
Info-Santiere Publicat de AG&F 22 Apr 2024 08:09 |
Primaria Oradea a lansat in consultare publica, pentru 30 de zile, proiectele de dezvoltare a Gradinii Termale Iosia si a Gradinii Urbane Nufarul.
In ceea ce privete proiectul de investitii "Gradina Termala Iosia", in data de 16 mai 2024, se va organiza o intalnire cu entitatile implicate in dezvoltarea locala (structuri asociative, reprezentanti ai societatii civile, mediul de afaceri etc.), in vederea semnarii acordului de principiu pentru finantare, cu scopul de a sustine proiectul cu investitii ulterioare.
Conform intentiilor municipalitatii, o parte din actualul Strand Iosia, construit in anii ’80, va fi transformat intr-o gradina termala moderna. Acest aquapark nu va fi unul de distractie, precum Nymphaea Aquapark, ci o gradina termala care va deservi locuitorii municipiului Oradea si turistii care vor veni aici pentru relaxare. Gradina Termala Iosia va fi prevazuta cu bazine interioare si exterioare, bar cu servire din apa, platforme pentru plaja, zona de spa, sala de fitness, punct de alimentatie publica cu grupuri sanitare si numeroase spatii verzi amenajate cu plante specifice microclimatelor din jurul zonelor cu apa termala. Acest proiect va fi depus spre finantare prin Programul Regional Nord-Vest de catre Primaria Oradea, durata de executie a lucrarilor fiind de 24 luni.
Reconfigurarea incintei actualului Strand Iosia se va face astfel: pe o treime din teren se va pastra functionarea Strandului Iosia, el ramanand in continuare destinat seniorilor orasului, iar pe doua treimi din teren, spre latura sudica, se va amenaja gradina termala. Daca in momentul de fata suprafata totala apartinand incintei strandului existent este de 45.084 mp, gradina termala va ocupa o suprafata de 32.405 mp.
Conform studiului de fezabilitate, se propune realizarea urmatoarelor functiuni:
Accesul in gradina termala se va face din str. Alexandru Cazaban, pe latura sudica. Tot pe latura sudica, paralel cu Aleea Alexandru Cazaban, se propune amenajarea unei parcari cu 147 de locuri de parcare, din care 6 locuri destinate persoanelor cu dizabilitati.
Consultare publica pentru realizarea Gradinii Urbane Nufarul
Municipiul Oradea lanseaza consultarea publica pentru 30 de zile, in perioada 16.04.2024-15.05.2024, pentru realizarea proiectului de investitii „Gradina Urbana NUFARUL”.
Totodata, in data de 16 mai 2024, se va organiza o intalnire cu entitatile implicate in dezvoltarea locala (structuri asociative, reprezentanti ai societatii civile, mediul de afaceri etc.), in vederea semnarii acordului de principiu pentru finantare, cu scopul de a sustine proiectul cu investitii ulterioare.
Gradina Urbana Nufarul se doreste a fi un loc de atractie si recreere atat pentru oradeni, cat si pentru cei care viziteaza orasul. Aceasta va fi un loc special de promenada, cu o gradina botanica inchisa, cu 15 zone amenajate distinct, cu un lac creat artificial si punerea in valoare a paraiasului existent, care face legatura cu Peta.
Proiectul presupune si realizarea unei promenade suspendate, care va face legatura intre Peta si Lotus. Accesul la aceasta pasarela se va face dinspre malul Petei, dinspre Trade Center si dintr-un turn de observatie, care va fi amplasat in mijlocul acestui complex botanic si care va fi realizat pe o structura usoara.
Acest proiect va fi depus spre finantare prin Programul Regional Nord-Vest.
|