ANALIZA: Proiecte de 50 miliarde euro, incluse in Master Planul de Transport |
Infrastructura Publicat de Elena Icleanu 02 Oct 2014 16:57 |
Conform Master Planului General de Transport (MPGT), ce se va afla in dezbatere publica pana la finele lunii octombrie 2014, valoarea totala a proiectelor de infrastructura (rutiera, feroviara, navala si aeriana) a fost evaluata la aproape 50 miliarde euro, din care circa 26,5 miliarde euro vor fi cheltuite pentru lucrarile de drumuri, 19,5 miliarde euro - pentru proiecte de cai ferate, 2,277 miliarde euro se vor aloca pentru investitii in sectorul naval, 165 milioane de euro pentru cel intermodal si 599 milioane de euro pentru cel aerian. Din totalul fondurilor necesare, guvernantii precizeaza in analiza de nevoi si resurse disponibile ca au posibilitatea sa finanteze (din diferite surse), 71,25% din totalul de aproape 50 miliarde euro necesare pentru investitii, respectiv circa 35 miliarde euro, din care 9,8 miliarde euro vor fi puse la dispozitie in perioada 2014-2020 si diferenta de 25,2 miliarde euro, in 2021-2030. In ceea ce priveste infrastructura rutiera, Romania are nevoie sa construiasca, pana in 2030, 656 km de autostrada, care se vor adauga celor 644 km existenti, 2.226 km de drumuri expres, 2.674 km de rute TransRegionale, 293 km de drumuri EuroTrans si 172 km de variante ocolitoare. Valoarea totala a acestor investitii va fi de 26,5 miliarde euro (fara TVA), din care costurile pentru realizarea celor 656 km de autostrazi au fost estimate de autoritati la 6,589 miliarde euro, pentru drumurile expres vor fi necesare 17,519 miliarde euro, iar pentru realizarea drumurilor TransRegionale, a celor EuroTrans si a variantelor ocolitoare se vor cheltui, in ordine, 1,627 miliarde euro, 163 milioane de euro, respectiv 586 milioane de euro.
In ceea ce priveste investitiile planificate a fi realizate in sectorul feroviar, prin MPGT a fost identificata necesitatea reabilitarii si modernizarii a zece proiecte strategice, in valoare totala de 19,5 miliarde euro. Astfel, se propune reabilitarea a 2.948 km de cale ferata, proiecte ce vor necesita investitii totale de 12,965 miliarde euro, electrificarea a 152 km de linii (228 milioane de euro), achizitia de material rulant (508 milioane de euro) si modernizarea unor linii turistice, prin parteneriate public-private (385 milioane de euro). Suplimentar, mai este vizata reabilitarea a 1,027 km de cale ferata, inclusiv dublarea a 85 km, insa proiectele incluse sunt considerate necesare, dar au o performanta economica scazuta (sub 3%).
Investitiile totale prevazute pentru modernizarea transportului naval se cifreaza la 2,277 miliarde euro, principalele proiecte incluse in MPGT vizand imbunatatirea conditiilor de navigare pe Dunare (585 km, cu o valoare a investitiei de 232 milioane de euro) si finalizarea legaturii directe intre Bucuresti si Dunare (104 km, 1,5 miliarde euro). De asemenea, sunt vizate lucrari de modernizare a portului Constanta (351 milioane de euro), precum si a porturilor Galati (68 milioane de euro), Giurgiu (50 milioane de euro), Oltenita (6 milioane de euro), Drobeta (17 milioane de euro), Cernavoda (7 milioane de euro), Orsova (8 milioane de euro), Corabia (4 milioane de euro), Moldova Veche (4 milioane de euro) si Tulcea (29 milioane de euro).
Situatia propusa in MPGT pentru sectorul aerian de transport vizeaza investitii totale de 599 milioane de euro. Aproape jumatate din suma, respectiv 247 milioane de euro, se vor aloca pentru dezvoltarea unui nou terminal de pasageri, in cadrul Aeroportului Henri Coanda, pana in anul 2025. Alte proiecte ce vor fi implementate la aeroportul din Otopeni presupun extinderea sistemului de cai de rulare, dezvoltarea a 56 de noi locuri de parcare a aeronavelor si reabilitarea celor existente, realizarea unor noi conexiuni cu sistemele de transport terestru (cale ferata si metrou), precum si analiza oportunitatii de dezvoltare a unui terminal cargo. Alte proiecte incluse pe lista de investitii a Guvernului pana in 2025 vizeaza extinderea spatiului de parcare a aeronavelor la aeroportul din Oradea (5 milioane de euro), expansiunea terminalului de pasageri cu peste 18.000 mp (51 milioane de euro), precum si extinderea aeroporturilor din Suceava (5 milioane de euro), Iasi (11 milioane de euro), Craiova (47 milioane de euro), Tulcea (11 milioane de euro), Timisoara (78 milioane de euro), Bacau (87 milioane de euro), Baia Mare (10,3 milioane de euro), Constanta (5 milioane de euro), Cluj-Napoca (38 milioane de euro) si Targu Mures (4 milioane de euro).
***
Consultantul statului roman pentru realizarea Master Planului este compania americana AECOM, in baza unui contract in valoare de 9,5 milioane de lei (fara TVA), atribuit in 2012. Termenul avansat de autoritati pentru finalizarea documentului a fost amanat de mai multe ori. |