Incertitudinea generata de pandemia de COVID-19 este departe de a se fi risipit, iar efectele asupra economiilor lumii sunt tot mai greu de estimat. In aceste conditii, competitia pentru resurse financiare se inteteste. La nivel global, fluxul investitiilor este estimat sa scada anul acesta, intr-un scenariu optimist, cu peste 30%, potrivit OECD. In Romania, investitiile straine directe sunt pe minus in prima parte a acestui an, iar cele interne, desi in usoara revenire comparativ cu anii trecuti, raman insuficiente pentru a mentine economia pe linia de plutire. Criza economica vine, insa, si cu o reala oportunitate pentru tara noastra, dar aceasta trebuie si valorificata.

Pandemia a evidentiat, din nou, lipsa cronica de investitii la nivelul intregii tari, in infrastructura in general (de transport, de sanatate, educationala, informatica etc.) si, implicit, nevoia stringenta de crestere a acestora.

Beneficiile investitiilor in economie sunt mai mult decat evidente, avand in vedere ca orice activitate economica genereaza venituri pentru comunitate (salarii, taxe, alte investitii), iar datele BNR arata corelarea clara intre nivelul investitiilor publice si evolutia PIB. Spre exemplu, intre 2004 si 2008, investitiile publice au crescut cu 125% (mai mult decat dublu), iar nivelul PIB a avansat in acelasi ritm (de la 60 de miliarde de euro la 140 de miliarde de euro). In perioada 2008 – 2012, investitiile au stagnat, iar PIB-ul s-a redus cu aproximativ 15 miliarde de euro. Intre 2012 si 2015, investitiile publice au crescut in ritm cu PIB-ul, insa, ulterior, discursul populist a propulsat consumul ca motor de crestere economica, in detrimentul investitiilor.

In aceste conditii, investitiile treneaza in Romania de ani buni, cu exceptii insulare care nu fac decat sa accentueze beneficiile ratate la nivel national. Care sunt cauzele? Pe plan intern, resursele pentru investitii sunt extrem de limitate. Societatile autohtone sunt foarte slab capitalizate (aproape 40% aveau capitaluri negative la finalul anului 2018, potrivit datelor BNR) si, in consecinta, nu au bani de investitii si nici capacitatea de a se imprumuta, iar investitiile statului au fost sistematic sacrificate in scop electoral. Desi se remarca o usoara revenire a investitiilor publice in prima jumatate a acestui an, baza de raportare extrem de redusa si presiunile bugetare in crestere indica faptul ca acestea nu sunt nici pe departe suficiente. Stimularea investitiilor interne este, desigur, de dorit in acest context si nu numai, dar nu poate avea efectul scontat in lipsa unor surse viabile.

Investitiile straine, descurajate in ultimii ani, ar putea sa compenseze dificultatile de finantare din plan intern, venind chiar cu beneficii suplimentare fata de cele locale - la salariile, contributiile si taxele suplimentare generate se adauga si investitiile pe care companiile straine le realizeaza in pregatirea angajatilor si aportul de know-how (expertiza in domeniile in care activeaza).

Toate aceste avantaje sunt, deja, evidentiate in datele statistice, care arata decalajele de dezvoltare dintre judete in functie de investitiile straine atrase. Spre exemplu, in Timis (cu investitii de 4,4 miliarde de euro la finalul anului 2018, potrivit BNR) si Cluj (1,9 miliarde de euro) salariul mediu net lunar s-a situat in 2019 la 3.375 de lei, respectiv 3.503 lei. Prin comparatie, in Mehedinti (cu investitii straine de 16 milioane de euro) si in Teleorman (87 de milioane de euro), salariile sunt mai mici cu aproximativ 1.000 de lei.

Mai mult, Comisia de Prognoza (CNSP) publica o serie de „indici de disparitate” raportati la regiunea de Vest a tarii, cea mai bogata in investitii (dupa Bucuresti-Ilfov). Un exemplu elocvent este indicele de disparitate calculat in functie de PIB/locuitor pentru regiunea Nord-Est fata de Regiunea de Vest, estimat la 60,3% pentru 2019.

Tergiversarea adoptarii de masuri pentru atragerea investitiilor de orice natura, dar mai ales straine, in contextul in care cele romanesti sunt extrem de limitate, ar putea fi periculoasa din cel putin doua considerente.

Primul este reprezentat de fenomenul de reshoring (planurile actuale ale companiilor europene de scurtare sau de repatriere a lanturilor de productie, in conditiile distantelor tot mai problematice si a tensiunilor comerciale care au escaladat pe fondul pandemiei). Aceasta regandire a strategiilor ar putea reprezenta o oportunitate pentru Romania, mai ales ca, in Europa, repatrierea poate fi privita in sensul mai larg al pietei comune. Astfel, capacitati de productie retrase de pe alte continente ar putea fi relocate in Romania, daca noi reusim sa castigam competitia cu alte state din regiune.

Al doilea considerent pentru care trebuie urgentate masurile de atragere a investitiilor straine este reprezentat de nevoia de absorbtie a fondurilor pe care Uniunea Europeana urmeaza sa le puna la dispozitia statelor membre in cadrul programului de redresare. In cazul Romaniei, se vehiculeaza sume consistente (chiar daca discutiile inca nu s-au incheiat), de peste 30 de miliarde de euro, din care jumatate ar fi fonduri nerambursabile. Pentru atragerea acestor bani, insa, Romania are nevoie de proiecte viabile, capitol la care a avut tot timpul restante, iar companiile straine, prin expertiza pe care o detin in dezvoltarea de proiecte in domeniile in care activeaza, pot contribui decisiv la absorbtia acestor fonduri.

Oportunitatile enuntate nu vor fi valabile la nesfarsit si, tocmai de aceea, acesta poate fi momentul ideal pentru regandirea unei strategii viabile pentru incurajarea investitiilor straine. Aceasta ar trebui sa contina, printre altele, crearea unor entitati sau reinfiintarea unei structuri de sine statatoare, pe modelul fostei Agentii Romane pentru Investitii Straine, cu atributii concrete in atragerea investitorilor si, mai ales, in eliminarea barierelor din calea lor. In alta ordine de idei, strategia ar trebui sa contina inclusiv actiuni de diplomatie economica, derulate prin intermediul personalului din ambasade si consulate, cu scopul promovarii Romaniei ca destinatie de investitii.

Un real stimulent in atragerea investitiilor straine ramane dezvoltarea infrastructurii nationale care poate aduce beneficii intregii societati, nu doar investitorilor, prin efecte pozitive in lant asupra subcontractorilor locali, furnizorilor si, nu in ultimul rand, comunitatii per ansamblu. Practic, investitiile in infrastructura pot genera o spirala ascendenta, ele contribuind, in sine, la atragerea altor investitori in zonele in care infrastructura se dezvolta.

Dincolo de toate acestea, restabilirea increderii investitorilor straini in economie, dar mai ales in societatea romaneasca, este esentiala. Discursul ostil la adresa investitorilor straini exprimat de unii demnitari si politicieni, cu scopuri electorale subintelese, trebuie eliminat din comunicarea publica pentru ca, dincolo de faptul ca expune false probleme ale societatii romanesti, induce un sentiment de neincredere potentialilor investitori. La acest aspect ar trebui, de asemenea, sa se adauge stabilitatea legislativa, in special cea fiscala, astfel incat derapaje de genul OUG 114 sa devina istorie, iar investitorii sa capete incredere ca isi pot face un plan cel putin pe termen mediu, fara a risca schimbari majore de legislatie, adoptate netransparent si in regim de urgenta.

In concluzie, Romania beneficiaza de o noua sansa pentru a atrage investitii straine, dar care trebuie valorificata ACUM, nu in viitor, nu dupa alegeri, nu dupa ce rezolvam alte probleme. Si, daca in trecut, investitorii straini au fost atacati in discursul public cu scopul castigarii de capital politic, iar efectele nocive ale acestei abordari au fost demonstrate, poate ar trebui ca, de data aceasta, atragerea investitiilor sa fie, dimpotriva, folosita ca tema majora si constructiva in campania electorala. Si nu de un partid, ci de toate partidele. Daca tot vorbim de recuperarea decalajelor fata de celelalte tari din Uniunea Europeana, ar trebui folosita orice oportunitate de accelerare a cresterii economice. Investitiile straine reprezinta o astfel de oportunitate.