LICITATIE de 100 milioane lei pentru constructie Platforma Multimodala in Galati |
Infrastructura Publicat de AG&F 15 Iul 2019 06:40 |
Autoritatea contractanta Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime SA organizeaza o licitatie deschisa, cu o valoare totala estimata de 102.676.093,80 lei, pentru atribuirea unui contract de achizitii publice, care vizeaza executia lucrarilor pentru executia cheului din cadrul proiectului Platforma Multimodala Galati- Etapa I - Modernizarea infrastructurii portuare.
Scopul contractului este, in consecinta, executia de lucrari pentru realizarea cheului din cadrul proiectului Platforma Multimodala Galati, etapa I, modernizarea infrastructurii portuare. Lucrarile care fac obiectul contractului sunt lucrari hidrotehnice portuare, respectiv: lucrari de dragare in bazinul situat in zona „Port Bazinul Nou” pentru a permite intrarea in siguranta a navelor; modernizarea cheului existent pentru a efectua operatiunile de incarcare directa si operatiunile de descarcare cu unitatile de incarcare intermodale (ILUs) intre nave si cheu; umplerea partiala a bazinului portuar pentru a crea spatiu suplimentar pentru acostare si pentru operatiunile de manipulare viitoare; nivelarea profilului elevatiei platformei.
Termenul pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde o singura data tuturor solicitarilor de clarificari in a 11 a zi inainte de data-limita de depunere a ofertelor (conform art. 173, alin. 1 din Legea nr. 99/2016).
Data-limita de depunere a ofertelor la aceasta procedura este 6 august 2019, ora 15:00, iar criteriul de atribuire este reprezentat de cel mai bun raport calitate-pret, componenta financiara avand o pondere de 65%.
Durata contractului este de 78 de luni, insa, avand in vedere specificul lucrarilor, autoritatea contractanta a anuntat ca exista si o clauza suspensiva.
Printre altele, se indica faptul ca, in cazul in care potentialii ofertanti sesizeaza eventuale necorelari intre listele de cantitati, partea scrisa si partea desenata aferente proiectului tehnic, au posibilitatea de a solicita clarificari cu privire la inadvertente sesizate, iar in caz contrar acestia nu vor mai avea dreptul de a propune modificari ale clauzelor contractuale asupra aspectelor antementionate. Clauza suspensiva consta in faptul ca semnarea contractului de lucrari este conditionata de data emiterii Hotararii Guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenti obiectivului de investitii „Platforma multimodala Galati – inlaturarea blocajelor majore prin modernizarea infrastructurii existente si asigurarea conexiunilor lipsa pentru reteaua centrala Rhin-Dunare/Alpi”. Ofertantii din cadrul acestei proceduri inteleg ca entitatea contractanta si/sau Ministerul Transporturilor si/sau Guvernul Romaniei nu pot fi considerati raspunzatori pentru vreun prejudiciu in cazul anularii procedurii de atribuire/nesemnarea contractului de lucrari, in termenul propus, indiferent de natura acestuia si indiferent daca entitatea contractanta si/sau Ministerul Transporturilor si/sau Guvernul Romaniei au fost notificate asupra existentei unui asemenea prejudiciu. Ofertantii din cadrul acestei proceduri accepta utilizarea conditiilor speciale de mai sus/clauzei suspensive, asumandu-si intreaga raspundere in raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi in situatia descrisa.
Finantarea obiectivului de investitii este asigurata din fonduri externe nerambursabile (in baza Acordului de Finantare nr. 2015-RO-TM-0275-W incheiat intre CN APDM SA Galati si Innovation and Networks Executive Agency), bugetul Ministerului Fondurilor Europene si Ministerului Transporturilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, iar fondurile necesare demararii lucrarilor sunt asigurate din prefinantarea incasata de CN APDM SA.
In cazul in care, in urma clasamentului intocmit conform criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate-pret, dintre ofertele admisibile se constata existenta a doua sau mai multe oferte cu acelasi punctaj, oferta declarata castigatoare va fi cea a ofertantului care a obtinut cel mai bun punctaj aferent factorului de evaluare „pretul ofertei”, care are ponderea cea mai mare. Daca si in acest caz exista doi sau mai multi operatori care au obtinut acelasi punctaj aferent factorului de evaluare „pretul ofertei”, autoritatea contractanta va departaja ofertantii luand in considerare punctajul aferent celui de-al doilea factor de evaluare – si anume „gradul de adecvare”. Daca si in continuare exista doi sau mai multi operatori care au obtinut acelasi punctaj aferent factorilor de evaluare „pretul ofertei” si „grad de evaluare”, autoritatea contractanta va departaja ofertantii luand in considerare punctajul aferent celui de-al treilea factor de evaluare - „metodologie”. In cazul exceptional in care egalitatea persista, comisia de evaluare va solicita clarificari in SEAP, in sensul reofertarii preturilor, inainte de finalizarea evaluarii ofertelor. Ofertantii care primesc aceasta solicitare de clarificari vor putea reoferta pretul prin depunerea unui nou document, in format electronic, cu semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat in conditiile legii si incarcate in SEAP, ca raspuns la solicitarea de clarificari transmisa de autoritatea contractanta in SEAP. Clasamentul final se va face luand in considerare pretul reofertat. Dimensiunea maxima permisa a fisierelor este de 40 MB. Pentru informatii suplimentare, click aici!
|