Instalatii Electrice & Automatizari
Publicat de Ovidiu Stefanescu
05 Mai 2015 14:16
|
ABB a incheiat primul trimestru al anului in curs cu o serie de rezultate remarcabile, consemnand cresterea veniturilor si consolidarea fluxului de numerar din activitati operationale. Toate aceste performante sunt in line cu strategia de crestere organica si accelerare sustenabila a procesului de creare a valorii. Astfel, intr-o conjunctura a mediului de afaceri caracterizata prin instabilitate, compania a reusit sa-si dubleze comenzile de mare amploare si sa le pastreze pe cele de anvergura uzuala la niveluri constante. Datele oficiale comunicate indica o sporire de 15% a comenzilor, pana la cota de 10,4 miliarde USD, vanzarile consemnand, la randul lor, un avans de 3% si atingand nivelul de 8,56 miliarde USD. Cele mai dinamice piete au fost SUA, China si Germania, unde ABB a castigat proiecte importante, pe fondul capacitatii de a combina, in mod optim, ofertele de produse si solutii de pe segmentele electricitatii si automatizarilor. Oportunitatile de dezvoltare pe termen lung raman ridicate pentru toate sectoarele de activitate ale partenerilor - utilitati, industrial, transport si infrastructura. Factorii care vor genera impulsul necesar pentru dezvoltare in perioada urmatoare sunt constituiti de: schimbarile importante survenite in lantul valoric din domeniul producerii de electricitate, necesitatea imbunatatirii nivelurilor de productivitate industriala, urbanizarea rapida si necesitatea eficientizarii energetice a domeniilor transportului si infrastructurii. In Romania, ABB a raportat pentru 2013 o cifra de afaceri de 207,15 milioane de lei, cu 8,7% superioara celei comunicate in anul precedent. Concernul opereaza pe plan local prin doua birouri, amplasate in Bucuresti si Cluj-Napoca, furnizand solutii si servicii complexe din domeniile tehnologiilor energetice si aplicatiilor automate industriale. Pentru informatii suplimentare, www.abb.com
|