GEWISS incheie un acord preliminar pentru achizitionarea companiei BEGHELLI |
Instalatii Electrice & Automatizari Publicat de AG&F 18 Dec 2024 13:07 |
Compania italiana Gewiss S.p.A. anunta incheierea unui acord preliminar pentru achizitionarea actiunilor detinute de familia Beghelli, respectiv Dl. Gian Pietro Beghelli, Dl. Luca Beghelli, Dl. Graziano Beghelli si Dl. Maurizio Beghelli, la grupul Beghelli, grup specializat in proiectarea, productia si distributia de echipamente de iluminat tehnic si profesional. Gewiss va achizitiona in total un pachet de 75,04% din actiunile companiei Beghelli la un pret de 0,3375 euro pe actiune. Actiunile Beghelli sunt tranzactionate pe piata reglementata Euronext Milano, organizata si administrata de Borsa Italiana S.p.A. ("Euronext Milano").
Prin Acordul de Vanzare, incheiat pe data de 10 decembrie 2024, Gewiss urmeaza sa achizitioneze 123,6 milioane actiuni de la Gian Pietro Beghelli, reprezentand 61,81% din capitalul social al companiei, 8,9 milioane actiuni de la Graziano Beghelli, reprezentand 4,47% din capitalul social, 8,9 milioane actiuni de la Maurizio Beghelli, reprezentand 4,47% din capitalul social si 8,5 milioane actiuni de la Luca Beghelli, reprezentand 4,28% din capitalul social al companiei.
Pretul de achizitie va fi de 0,3375 euro pe actiune, cu dividend inclus, sub rezerva unor ajustari posibile in cazul in care se declara sau se distribuie un dividend de catre companie inainte de data finalizarii achizitiei.
Finalizarea, care este de asteptat sa se realizeze pana la sfarsitul primului trimestru al anului 2025, este supusa indeplinirii unor conditii obisnuite pentru tranzactii similare, inclusiv incetarea anumitor acorduri incheiate de Beghelli cu parti afiliate sau alte parti si obtinerea renuntarii de la unele dintre bancile de finantare ale companiei, ale caror acorduri includ clauze de schimbare a controlului.
Acordul de Vanzare include si dispozitii obisnuite care reglementeaza perioada intermediara dintre data semnarii si data la care va fi finalizata achizitia, precum si furnizarea anumitor declaratii si garantii de catre vanzatori referitoare la Beghelli si grupul sau de companii, conform practicilor de piata pentru tranzactii similare.
Dupa finalizare, Gewiss va lansa o oferta publica de achizitie obligatorie pentru toate celelalte actiuni neachizitionate ale companiei Beghelli, excluzand actiunile detinute de companie in portofoliu, cu scopul de a retrage actiunile de la Euronext Milano. Cumparatorul declara, de asemenea, ca pretul din oferta publica va fi tot de 0,3375 euro pe actiune.
Pretul din oferta publica obligatorie va avea si urmatoarele caracteristici:
De asemenea, Gewiss si Beghellii au semnat un acord pentru a reglementa, printre altele, componenta Consiliului de Administratie al companiei de la data finalizarii si, ulterior, pana la finalizarea ofertei publice.
Dupa finalizarea achizitiei, Grupul Beghelli va deveni parte din Grupul Gewiss ca parte a unui proiect care vizeaza:
• Asigurarea continuitatii pentru angajatii, colaboratorii si clientii Beghelli prin integrarea intr-un grup cu radacini italiene solide, care impartaseste aceleasi valori de integritate, excelenta si sustenabilitate si care a adoptat deja o guvernanta manageriala axata pe transparenta si inovatie;
• Consolidarea prezentei pe piata: integrarea brandului recunoscut Beghelli in Italia cu expertiza globala a Gewiss va permite consolidarea cotei de piata in domeniul iluminatului;
Extinderea gamei de solutii inovatoare: combinarea expertizei tehnologice a Beghelli in iluminatul de urgenta cu expertiza Gewiss in managementul energiei si iluminatul inteligent va facilita dezvoltarea de produse si servicii integrate, adresand mai bine nevoile unei piete in continua schimbare si ale tuturor clientilor, care vor beneficia de o echipa si mai puternica.
Gewiss a fost asistata de Rothschild & Co ca si consultant financiar, Gatti Pavesi Bianchi Ludovici in calitate de consilier juridic si KPMG pentru activitati fiscale, contabile, IT si de due diligence salariale.
Actionarii Beghelli au fost asistati de Cappelli Riolo Crisostomo Calderaro Del Din & Partners ca si consultant juridic si Studio Gnudi ca si consultant fiscal.
|