Instalatii Electrice & Automatizari
Publicat de Ovidiu Stefanescu
29 Nov 2011 08:31
|
Legrand Group, unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de sisteme automate si aparate electrice destinate utilizarii rezidentiale si industriale, a comunicat pentru primele 9 luni din 2011 o cifra de afaceri de 3,15 miliarde euro, cu 9,6% mai mare fata de perioada corespunzatoare din 2010. Cresterea organica a fost deosebit de robusta, situandu-se la 7%, fiind sustinuta de majorarea cu 15% a livrarilor in statele aflate in curs de dezvoltare, precum si de lansarea unor produse noi. De asemenea, un impact pozitiv a fost exercitat de strategia de extindere a activitatilor holdingului. Astfel, intentiile de dezvoltare care au vizat companiile de dimensiuni mijlocii cu un potential bun de crestere si cote de piata importante s-au concretizat prin integrarea societatii Megapower - lider in Malaezia pe segmentul managementului cablurilor din plastic. Din punct de vedere geografic, in intervalul ianuarie - septembrie a.c., livrarile din Franta au sporit cu 6,6%, iar cele din Italia cu 6,1%. In celelalte state din Europa a fost consemnata o crestere de 6,8% a incasarilor, in vreme ce in SUA/Canada vanzarile s-au majorat cu 4%. O situatie deosebita a fost inregistrata de celelalte regiuni, unde sporul de aproximativ 10% a fost datorat continuarii tendintei pozitive din Asia, America Latina si Orientul Mijlociu, remarcandu-se indeosebi performantele subsidiarelor din China, Turcia, Chile, Peru, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite. Pentru informatii suplimentare, www.legrand.com
|