Agenda Constructiilor
Miercuri, 25 Decembrie 2024
Home - Stiri - Instalatii Electrice & Automatizari - SCHNEIDER ELECTRIC: Cresteri anuale constante ale afacerilor din Romania
SCHNEIDER ELECTRIC: Cresteri anuale constante ale afacerilor din Romania
Instalatii Electrice & Automatizari Publicat de Elena Icleanu 25 Aug 2015 13:13
Schneider Electric Romania, subsidiara locala a grupului francez omonim, estimeaza o crestere a afacerilor din 2015, continuand trendul ascendent din ultimii ani, cand compania a raportat evolutii anuale medii de 10%. Potrivit datelor oficiale publicate pe portalul Ministerului Finantelor Publice, vanzarile totale inregistrate in 2014 s-au situat la aproximativ 234,6 milioane de lei, in crestere cu 10,8% fata de nivelul din 2013. Recent, Schneider Electric Romania s-a implicat intr-un proiect de management al energiei electrice in cladirea Green Court Bucharest, dezvoltata de grupul suedez Skanska, in cadrul careia a implementat SmartStruxure Solution. "Aceasta solutie integrata poate aduce economii de energie de pana la 30%, asigurand, in acelasi timp, un mediu confortabil, sigur si sustenabil. SmartStruxure Solution include controlul, monitorizarea si supervizarea instalatiilor cladirii (centralele termica/ de apa racita/ de tratare a aerului, sistemul de ventilo-convectoare, ventilatoarele de evacuare, tablourile electrice, sistemul de contorizare), unificand multiplele sisteme ale unei cladiri pe o platforma software unica, numita StruxureWare Building Operation (SBO)", a explicat Florentina Totth, presedintele Schneider Electric Romania si Republica Moldova. De asemenea, Schneider Electric a implementat recent un proiect de eficienta energetica atat in cele 94 de magazine detinute de Carrefour in Romania, cat si la nivelul intregii retele de hypermarketuri locale ale retailerului. "Beneficiile generate pentru Carrefour includ reducerea costurilor operationale prin scaderea consumului de energie electrica, diminuarea cheltuielilor de capital prin scaderea costurilor de cablare, instalare si operare asociate cu sistemele integrate de cladiri, cresterea valorii activelor, asigurarea unei valori sustenabile si a unor costuri reduse pe durata ciclului de exploatare a cladirii. Alte beneficii vizeaza cresterea confortului si a sigurantei utilizatorilor si reducerea impactului asupra mediului", a mai subliniat Florentina Totth.
Pana la finele acestui an, Schneider Electric Romania are in vedere noi lansari de produse si solutii inovatoare pe aproape toate pietele in cadrul carora activeaza. De asemenea, compania si-a propus extinderea echipei din Bucuresti atat in ceea ce priveste serviciile oferite clientilor, cat si dezvoltarea altor departamente strategice din cadrul firmei.
 
Trend ascendent pe piata locala a produselor ce asigura eficienta energetica
Piata locala a instalatiilor electrice si sistemelor de automatizari se inscrie pe un trend ascendent in aceasta perioada, dezvoltandu-se atat datorita cererii provenite de pe segmentul constructiilor noi, cat si prin prisma inovatiilor, diversitatii produselor si solutiilor oferite de producatori. Florentina Totth arata ca "o tendinta care a influentat puternic acest sector in ultimii ani si care va continua sa dea tonul in perioada urmatoare este cea a eficientei energetice. Necesitatea de a reduce consumul de energie, atat in randul companiilor, cat si al populatiei, se reflecta printr-o cerere tot mai mare pentru produse si solutii care permit economii de energie de pana la 30%".
Directiva europeana care prevede ca, incepand din anul 2020, toate cladirile noi sa aiba o balanta a energiei electrice apropiata de zero va impulsiona cererea viitoare pentru astfel de produse si solutii. Un alt factor benefic pentru piata sistemelor electrice eficiente este reprezentat de curentul "verde", inregistrat la nivelul intregii piete de constructii, dar preponderent in cazul cladirilor de birouri, ocupate de companii multinationale.
In acest context, datele Schneider Electric indica o orientare a cererii de materiale electrice catre utilizarea de produse aflate la indemana oricarui consumator, cum sunt senzorii de prezenta sau variatoarele de intensitate luminoasa. "Totusi, se inregistreaza o crestere anuala semnificativa a cererii de sisteme si solutii avansate, care pot asigura reduceri importante ale consumului de energie, prezentand o serie de alte beneficii pentru utilizatori. Spre exemplu, in imobilele de birouri sunt implementate sisteme complexe de management al cladirii (BMS), care permit controlul facil si eficient al tuturor functiilor, ajutand administratorii sa ia cele mai bune decizii privind consumul si confortul ocupantilor. De asemenea, in sectorul rezidential, se inregistreaza cereri de solutii bazate pe standardul international KNX, care permite controlul tuturor functiilor locuintei, chiar si de la distanta, prin intermediul aplicatiilor instalate pe smartphone sau tableta", a precizat Florentina Totth.
***
Grupul Schneider Electric este lider mondial in managementul energiei si in automatizari, avand operatiuni in mai mult de 100 de tari. Compania ofera solutii integrate pentru diverse segmente de piata, detinand pozitii de top in domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizarilor in constructii si al centrelor de date sau retelelor, dar si in sectorul rezidential. In 2014, grupul a raportat afaceri totale de 25 miliarde euro, avand 170.000 de angajati. In primul semestru din 2015, holdingul a raportat venituri din vanzari in valoare de 12,8 miliarde de euro, in crestere cu 9,8% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut.
 
ALLBIMSISECAMRAWLPLUGhiltiTotalEnergiesABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
VEGO
SSAB
Arduro
AED
Ubitech
SIGM
konsent
EDIT-Structural
quadratum
MAKITA
concelex
GEWISS
strabag nivel 1
EURO BUILD
leviatan
DRS
ELECTROGRUP
ERBASU CONSTRUCT
CDS
theda mar
Acvatot 2019
noark
CONCEPT STRUCTURE
rigips
BogArt

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<