PATRU MAINI: Intrare in insolventa, pe fondul unor dificultati financiare |
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Cosmin Dincu 26 Ian 2015 18:01 |
Unul dintre cei mai semnificativi producatori nationali de materiale de constructii – compania Patru Maini (fosta Baumix), controlata de omul de afaceri Augustin Russu – a intrat in insolventa, dupa ce la data de 14 ianuarie 2015 magistratii completului 9 Fond-CC al sectiei a II-a civile, de contencios administrativ si fiscal din cadrul Tribunalului Prahova au admis cererea societatii debitoare in acest sens. Potrivit unor informatii referitoare la dosar, firma si-a solicitat insolventa ca urmare a dificultatilor financiare intampinate in ultimul timp, precum si datorita imposibilitatii de achitare a unor datorii al caror termen de plata a fost depasit. Pentru incheierea de sedinta din dosarul 29/105/2015 a existat dreptul de a se formula apel in 7 zile de la comunicare, insa termenul legal a trecut fara ca sa fie utilizata aceasta cale de atac. In orice caz, deocamdata nu exista informatii privind urmatorul termen pentru continuarea procedurii sau despre creditorii companiei, actualmente Patru Maini fiind singura parte din dosar, in calitate de debitor. Judecatorul sindic a stabilit insa ca de reorganizarea pe cale judiciara se va ocupa Casa de Insolventa Transilvania (CITR), filiala Bucuresti, care are obligatia de a depune pana la 2 februarie a.c. un raport referitor la intrarea in procedura simplificata sau continuarea perioadei de observatie. Expertii CITR mai sunt mandatati ca, pana la 15 februarie 2015, sa elaboreze raportul privind cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia insolventei, cu mentionarea persoanelor vinovate. De asemenea, creditorii Patru Maini sunt invitati sa-si inregistreze cererile de admitere a creantelor asupra averii debitorului pana cel tarziu la 27 februarie 2015 si sa se reuneasca in sedinta la 18 martie a.c., astfel incat solutionarea eventualelor contestatii si definitivarea tabelului creantelor sa aiba loc pana la 6 aprilie 2015, luna in care se estimeaza si ca va fi stabilit urmatorul termen de judecata, mai ales ca termenul administrativ de control a fost fixat la 2 aprilie a.c. Astfel, in prezent, fabricantul de adezivi, mortare uscate si alte produse specifice, promovate sub marcile Primus, Baumix si Primus Optimus, se afla in observatie, managerul dosarului, din partea CITR, fiind Aurel Podariu. Potrivit legii, de la data de 14 ianuarie 2015, sentinta a fost comunicata tuturor instantelor in a caror circumscriptie isi are sediul debitorul, precum si bancilor la care acesta are deschise conturi bancare, in vederea suspendarii tuturor actiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor impotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Aceasta prevedere are o importanta deosebita asupra firmei aflate in incapacitate de plata, intrucat Patru Maini mai are diverse dosare pe rolul unor instante din tara. De exemplu, la Curtea de Apel Cluj societatea (inscrisa pe rol ca Baumix SRL) si Augustin Russu s-au aflat in intervalul anilor 2010-2014 in contradictoriu cu partile Siegel Chemicals si Kosorus Arpad, in diverse cauze civile din categoria litigiilor cu profesionistii, care vizau rezilierea de contracte, instituirea sechestrului asigurator, suspendarea provizorie a executarii silite etc. Intr-un dosar ce are ca obiect rezilierea unui contract dintre partile respective, la 26 ianuarie a.c. magistratii clujeni au dispus citarea apelantei Baumix prin administrator judiciar si continuarea procesului la data de 16 februarie 2015. De altfel, compania Baumix este cunoscuta in salile instantelor din toata tara, de la infiintare si pana in prezent figurand ca parte in 528 de dosare solutionate sau aflate in curs la diverse judecatorii, tribunale sau curti de apel si, potrivit portalului specializat, cele mai recente modificari s-au consemnat in cauzele de pe rolul Tribunalelor Alba, Calarasi, Timis, Curtii de Apel Cluj etc.
Societatea a fost decapitalizata
Problemele companiei Patru Maini (care si-a schimbat denumirea din Baumix Romania in cursul lui 2013) se pot, de altfel, observa si prin consultarea celui mai recent bilant depus la Ministerul Finantelor Publice, potrivit caruia societatea (inregistrata in continuare ca Baumix SRL) a lucrat in 2013 cu 89 de angajati si a consemnat o cifra de afaceri de peste 23 milioane de lei, in conditiile unei pierderi de 9,8 milioane de lei si in contextul in care cumulase datorii totale de 15,2 milioane de lei. In momentul respectiv acestea nu depaseau insa cuantumul activelor imobilizate, evaluate la 16,2 milioane de lei, insa din bilant rezulta ca producatorul a fost decapitalizat, la rubrica de capitaluri - total figurand un sold negativ (-4,09 milioane de lei), iar in casa si conturile bancare mai existau lichiditati de 168.414 lei. Potrivit unui interviu acordat revistei Agenda Constructiilor in decembrie 2013, directorul general al companiei Patru Maini, Augustin Russu, avertiza ca in 2014 activitatea companiei urma sa fie influentata puternic de o serie de proiecte pe care conducerea firmei spera sa le implementeze, pentru a-si asigura o pozitionare mai puternica pe piata. Planul de afaceri pentru anul trecut a vizat, in consecinta, o crestere ponderata, in contextul in care atentia conducerii firmei trebuia sa se concentreze pe profitabilitate, pana la reluarea cererii din domeniul specific de activitate. Din pacate, acest obiectiv nu a fost atins de Baumix (inregistrata ca atare si in continuare pe portalul Ministerului Finantelor Publice inca din anul 2007) si mai trebuie precizat ca situatia altor doua firme, inmatriculate in 2013, aflate la acelasi sediu social si in proprietatea familiei Russu, respectiv Patru Maini Imobiliare (ce se ocupa cu inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate, ce a avut rulaj zero in 2013) si Patru Maini Carpatia (implicata tot in fabricarea altor articole din beton, ciment si ipsos, cu vanzari de 10,4 milioane de lei in 2013 si cu pierderi), ramane incerta. Totusi, in acest moment, pe rolul unor judecatorii (mai ales a celei din Ploiesti), Patru Maini Carpatia figureaza in anumite dosare recente doar in calitate de creditor, in diverse cauze de executare silita a debitorilor sai, care in general au fost incuviintate de instante. In schimb, in 2014 Patru Maini s-a implicat intr-un proiect social, respectiv in campania „De ajutor pentru tine si ai tai” (aflata la editia a doua), ce a presupus renovarea in ultimele patru luni ale anului trecut a 32 de institutii de invatamant, centre de plasament si spitale (in special, maternitati si sectii dedicate copiilor) din toata tara. „Renovarile au fost posibile cu ajutorul celor care au achizitionat in perioada 1 aprilie – 31 august 2014 produsele Primus Macrogranular (adeziv alb pentru placari), Primus Extraflex (adeziv flexibil pentru placari) si Primus AdeTerm Alb (adeziv alb pentru izolatii termice), din al caror pret a fost donat comunitatii locale cate un leu pentru fiecare sac vandut. Alaturi de clientii Patru Maini, in campanie s-au implicat si angajatii retelei de magazine Dedeman si membrii comunitatilor in care sunt realizate renovarile”, informeaza oficialii companiei. Pentru informatii suplimentare, www.just.ro
|