C&W Echinox: Doar 40% dintre angajati se vor intoarce, intr-o prima etapa, la birou |
Piata Muncii & Resurse Umane Publicat de Elena Icleanu 16 Iun 2020 12:26 |
Odata cu relaxarea restrictiilor de deplasare, impuse de pandemia Covid-19, companiile incep sa isi reia activitatea in sediile situate in cladiri de birouri, dar intr-o prima faza cu doar 40% dintre angajati, potrivit unui sondaj realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield (C&W) Echinox.
Astfel, daca in perioada de izolare la domiciliu impusa de autoritati, doar 4% dintre angajati si-au continuat activitatea de la birou, gradul de populare a cladirilor de birouri va creste in urmatoarea perioada de zece ori. Cu toate acestea, mai mult de jumatate dintre angajatii din zona serviciilor vor continua, cel putin pentru o perioada, sa lucreze de acasa, reiese din sondajul aplicat in perioada 21 - 29 mai, pe un numar de 33 de companii din Bucuresti si Cluj, cu un total de peste 17.000 de angajati care isi desfasoara activitatea in cladiri de birouri.
Jumatate dintre aceste companii au revenit sau vor reveni la birou cu o parte importanta dintre angajati in cursul lunii iunie, aproape 20% dintre firme si-au programat revenirea in septembrie, in timp ce 13% dintre companiile intervievate, in special mici si medii, isi propun sa revina la birou abia la inceputul anului viitor.
In acest context, 30% dintre firmele intervievate spun ca in urmatoarele 12 luni vor avea nevoie de mai putin spatiu de birouri, 61% dintre firme isi acopera necesarul de birouri cu spatiile deja contractate, in timp ce 9% dintre firme preconizeaza ca vor avea nevoie de spatiu suplimentar.
"Companiile vor continua sa practice un mix intre munca de la birou si munca de acasa dintr-o serie de motive, precum dorinta unora dintre companii de a testa eficacitatea muncii de acasa pe un interval mai lung de timp sau atitudinea mai prudenta a unor angajati, care vor sa evite pe cat posibil locurile aglomerate, precum mijloacele de transport in comun. Cel mai important aspect este insa legat de faptul ca, la o densitate medie de circa 10 mp/ angajat, cat era standardul in piata locala inainte de pandemie, este imposibila revenirea la birou cu toti angajatii cu respectarea normelor de distantare recomandate. Astfel, consideram ca acest procent de 40% este aproape de capacitatea maxima a spatiilor de birouri deja inchiriate in contextul actual, reconfirmand necesitatea sediilor de birouri si chiar potentialul de redimensionare a acestora prin preluarea unor spatii suplimentare", a declarat Madalina Cojocaru, Partner Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Stocul de birouri moderne din Bucuresti si Cluj se ridica la aproape 3,5 milioane mp, gazduind peste 300.000 de angajati din domenii diverse, precum IT, telecom, servicii financiare (banci - asigurari), servicii profesionale (avocati - consultanti), media etc.
|