MANPOWER: Covid-19 a generat scaderi, accentuate fiind si de cursul de schimb |
|
|
Piata Muncii & Resurse Umane
Publicat de Ovidiu Stefanescu
30 Apr 2020 05:16
|
Specialistul in resurse umane Manpower a comunicat recent datele financiare aferente primului trimestru din acest an, confom raportului oficial rezultatele fiind puternic afectate de criza Covid-19. Astfel, in intervalul ianuarie-martie a.c., incasarile firmei din Milwaukee au cumulat 4,6 miliarde USD, cu 8% mai mici fata de perioada corespunzatoare a anului precedent. Veniturile nete au fost de 1,7 milioane USD, fiind afectate de costurile de restructurare. Oficialii Manpower oberva ca un alt factor negativ de influenta a fost constituit de consolidarea valutei nord-americane in raport cu alte monede, practic declinul in termeni reali fiind de numai 6%. La sfarsitul perioadei de raportare, grupul detinea numerar si echivalent numerar in valoare de 1,1 miliarde USD, in crestere secventiala fata de precedentele trei luni. De asemenea, o alta resursa importanta aflata la dispozitie in aceasta perioada este o linie de creditare in valoare de 600 milioane USD, care expira in 2023 si care are o contributie esentiala la consolidarea lichiditatii. Conducerea grupului a subliniat ca actuala criza a exercitat un efect disruptiv semnificativ asupra economiei globale, clientilor si cererii de servicii specifice pietei muncii. Viteza si magnitudinea schimbarilor care au avut loc pe piata in ultimele saptamani au fost nemaiintalnite in ultimii 70 de ani. In acest context, Manpower a incercat sa puna rapid in aplicare planurile de continuitate si sa asigure astfel suportul necesar angajatilor, clientilor si comunitatilor. In pofida dificultatilor actuale, oficialii companiei isi manifesta increderea ca experienta acumulata in timp si initiativele strategice implementate vor determina ca, dupa finalizarea crizei, pozitia Manpower sa fie consolidata in ceea ce priveste cota de piata. Referitor la prognoze, acestea nu pot fi formulate nici macar pe termen scurt, avand in vedere puternica lor dependenta de masurile politice ce vor fi adoptate in perioada urmatoare. Pe plan local, Manpower Romania a raportat pentru 2018 o cifra de afaceri de 100,5 milioane de lei, in scadere cu 3% fata de anul precedent.
|