Agenda Constructiilor
Joi, 11 Decembrie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Digitalizarea in constructii & Industrie - ANALIZA: BIM, AI si cloud - tehnologiile care vor decide viitorul constructiilor
ANALIZA: BIM, AI si cloud - tehnologiile care vor decide viitorul constructiilor
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Elena Icleanu 11 Dec 2025 06:25
In contextul schimbarilor accelerate din industrie si al presiunilor economice, digitalizarea sectorului constructiilor nu mai reprezinta doar un proces de modernizare, ci un factor critic de competitivitate si supravietuire. Desi in Romania se remarca pasi concreti in directia adoptarii tehnologiilor digitale, evolutia ramane inegala, fragmentata si influentata de factori precum deficitul de competente, lipsa standardizarii si insuficienta interoperabilitate a sistemelor publice. In 2025, sectorul constructiilor din Romania ramane intr-o etapa incipienta a transformarii digitale, caracterizata prin initiative punctuale, proiecte pilot si o serie de companii-lider care trag piata inainte. Totusi, lipsa unui cadru unitar si a unei abordari sistemice incetineste progresul. "Nu avem inca o masa critica de companii mature din punct de vedere al digitalizarii, ne lipsesc practici unitare si inca nu avem un limbaj comun care sa permita standardizarea (...) Este frustrant sa lucrezi cu metodologia BIM si sa livrezi bibliorafturi intregi de documente pe hartie", spune Rodica Lupu, directorul general al Clusterului TEC, sintetizand situatia din domeniu.
Companiile actioneaza preponderent in directia digitalizarii proceselor interne de business, de la implementarea ERP-urilor pana la instrumente pentru management de proiect sau devize. Totusi, discutia globala avanseaza deja spre automatizare, AI si robotizare in santiere, ceea ce pune presiune suplimentara asupra ritmului de adoptare local. In acelasi timp, administratia publica incepe sa faca pasi relevanti spre digitalizare, ceea ce poate accelera procesul prin cresterea increderii firmelor in beneficiile investitiilor digitale.
 
Pasii firesti ai digitalizarii: mapare, optimizare, abia apoi tehnologie
Digitalizarea eficienta nu incepe cu achizitia software-ului, ci cu analiza profunda a proceselor organizationale. Aceasta etapa este, dupa cum subliniaza Rodica Lupu, "cea mai grea si migaloasa", dar decisiva pentru rezultate reale. "Daca nu identific punctele in care economiile se pot realiza, risc sa aduc instrumente digitale peste procese ineficiente si sa generez birocratie digitala. Rostul digitalizarii este exact debirocratizarea".
Astfel, succesul transformarii depinde de maparea corecta a proceselor interne si optimizarea lor, dezvoltarea competentelor digitale ale angajatilor, asigurarea de consultanta specializata si management operational solid. Lipsa competentelor digitale, atat la nivel operational, cat si la nivel de management, ramane o bariera majora in domeniu. 
Desi interesul pentru programele de finantare (precum PNRR) este ridicat, ritmul implementarii intarzie, afectand relevanta planurilor tehnologice. Totodata, trecerea furnizorilor software la modelul SaaS ridica provocari legate de eligibilitatea cheltuielilor. Un plan de digitalizare gandit azi nu poate astepta 2 ani pentru implementare, pentru ca sigur nu va mai fi valabil. Accentul in constructii se muta deja de la echipamente la software, instruire si solutii integrate BIM.
 
De la eficienta interna la avantaj competitiv strategic
Digitalizarea promite transformari profunde in modul in care se planifica, proiecteaza si executa lucrarile de constructii. Beneficiile raportate de companiile avansate includ reducerea costurilor si a timpilor de executie, eliminarea erorilor si a pierderilor, transparenta si control in timp real, cresterea calitatii si predictibilitatii proiectelor, adaptarea la cerinte ESG si normative moderne.
Alina Rafoi, Digital Marketing la BITSoftware, rezuma impactul tehnologiilor integrate: "Digitalizarea devine nu doar un instrument de eficienta, ci si un factor de stabilitate. Solutiile ERP moderne ofera vizibilitate in timp real si decizii fundamentate pe date concrete, nu pe estimari".
La randul sau, Natalia Pavel, directorul de marketing al Alfa Software, accentueaza rolul AI si automatizarii: "AI va transforma modul in care proiectele sunt planificate, executate si gestionate (…) Implementarea se va traduce prin eficienta sporita, costuri reduse si calitate imbunatatita". In pofida oportunitatilor, industria se confrunta cu bariere structurale persistente, precum deficitul de forta de munca pregatita digital, rezistenta la schimbare, fragmentarea solutiilor si lipsa interoperabilitatii, ciclurile de achizitie indelungate si probleme de cash-flow si incertitudine economica.
Tódor I. Laszló, directorul general al CONSOFT, subliniaza o schimbare esentiala in modelul economic al digitalizarii: "Trecerea catre modelul de licentiere prin abonament ii obliga pe proiectanti sa-si recalibreze costurile interne. Este o schimbare de paradigma, dar inevitabila", spune specialistul. La randul sau, Daniel Gheorghe, R&D Product Expert Graitec, atrage atentia asupra mentalitatii: "Principala provocare nu este economica, ci de adaptare la schimbare. Companiile performante inteleg ca acum este momentul sa investeasca", concluzioneaza reprezentantul Graitec.
 
Tendinte: BIM, AI, cloud, digital twin
Piata se maturizeaza accelerat, iar tehnologiile emergente devin standarde operationale. BIM evolueaza de la optiune la cerinta contractuala, cloud-ul devine infrastructura dominanta pentru proiecte complexe, AI si automatizarea optimizeaza proiectarea si executia, digital twin incepe sa fie adoptat pentru gestionarea pe ciclul de viata al constructiilor, iar solutiile SaaS castiga rapid teren in IMM-uri. "Digitalizarea avansata creeaza premisele dezvoltarii geamanului digital. Implementarea corecta a proceselor BIM duce la proiecte mai eficiente, sustenabile si coerente", spune Brandusa Parlog, Managing Partner si Co-owner al CADWARE Engineering.
In concluzie, digitalizarea nu mai este un avantaj competitiv, ci pragul minim de supravietuire intr-o industrie supusa presiunilor globale, deficitului de forta de munca si transformarii tehnologice accelerate. Companiile care raman reactive si amana investitiile risca sa piarda accesul la proiecte mari si sa devina irelevante intr-un ecosistem digital. In acest context, esentiale sunt viziunea si leadershipul digital, investitia in oameni si procese, colaborarea public-privat pentru standardizare, adoptarea tehnologiilor integrate si a modelelor cloud si o cultura organizationala orientata spre date si inovatie.
"Companiile care nu se digitalizeaza in urmatorii 2-3 ani isi vor diminua piata accesibila pana la a nu mai avea pe cine sa deserveasca", avertizeaza Rodica Lupu, directoarea Clusterului TEC.
Digitalizarea nu este doar un proces tehnic, ci o reconstruire strategica a modului in care functioneaza sectorul constructiilor. Iar momentul este acum.
***
Analiza pietei de software pentru proiectare, arhitectura si constructii pe anul 2025 este publicata in editia Octombrie 2024 a revistei Agenda Constructiilor si include, pe langa prezentarea stadiului de digitalizare a sectorului de proiectare si constructii, date privind aplicatiile disponibile in domeniu si modelele preferate de utilizatori, integrarea inteligentei artificiale in aplicatiile din constructii si beneficiile acesteia, precum si date despre tehnologia BIM si perspectivele de adoptie a acesteia la scara larga, in Romania, dar si barierele care stau in calea acestei adoptii. Analiza este completata cu opiniile reprezentantilor companiilor implicate in digitalizarea sectorului de constructii, atat furnizori de aplicatii si solutii, cat si ai unor firme din sector care au inceput deja acest proces, respectiv:
• Rodica Lupu, directorul general al Clusterului TEC;
• Dan Moraru, CEO & Fondator ALLBIM NET;
• Natalia Pavel, directorul de marketing al Alfa Software;
• Alina Rafoi, Digital Marketing la BITSoftware;
• Brandusa Parlog, Managing Partner si Co-owner al CADWARE Engineering;
• Tódor I. Laszló, directorul general al CONSOFT;
• Catalina Miu, Marketing and Business Develop­ment Director la eDevize;
• Daniel Gheorghe, R&D Product Expert Graitec;
• Cosmin Ionel Constantin, director general PRODINF Software;
• Alexandra Roata, cofondatoarea Softlead;
• Zemy Apfelbaum, Managing Director Wizrom;
• Alexandru Fulga, presedintele Patronatului Proiectantilor in Constructii (PPC);
• Diana Tudor, co-owner & co-founder Concrete & Design Solutions (CDS);
• Catalin Podaru, CEO Leviatan Group;
• Emanuel Visan, fondator si Managing Partner al Quadratum Architecture;
• Maria Bratcovici, co fondatoarea SustainStruct;
• Madalina Gainusa, directorul comercial al ADURO;
• Adrian Florea, directorul executiv al Concelex;
• Mario Proell, CEO, PORR Romania.
Analiza este disponibila GRATUIT pentru abonatii revistelor Agenda Constructiilor & Fereastra.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiBIMALLBIMTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE/DECEMBRIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr.195 (Noiembrie-Decembrie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
KADRA
AED
Arduro
TECNIC
CONCEPT STRUCTURE
MCA
SIGM
EURO BUILD
quadratum
strabag nivel 1
Acvatot 2019
DRS
GEWISS
ELECTROGRUP
CDS
MAKITA
leviatan
EDIT-Structural
Ubitech
Daikin
Eco Garden Construct
BogArt
Daikin
concelex
noark
ERBASU CONSTRUCT
theda mar

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
ahkawards
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor