LAFARGEHOLCIM: Crestere a profitabilitatii pentru al cincilea trimestru consecutiv |
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 04 Nov 2019 06:39 |
![]() In trimestrul al treilea, LafargeHolcim a raportat vanzari nete de 7,14 miliarde CHF, in scadere cu 3% nominal, sau in crestere cu 4,9% LFL. Veniturile operationale EBITDA la trei luni s-au plasat la 1,88 miliarde CHF (+0,8% nominal sau +6,4% LFL).
"Trimestrul al treilea al acestui an a reprezentat al cincilea trimestru consecutiv de crestere a profitabilitatii, si suntem in linie cu obiectivele pe care ni le-am propus pentru 2019. Disciplina financiara genereaza valoare si facem progrese semnificative in echilibrarea balantei financiare. Ne asteptam ca dinamica pozitiva sa continue si in trimestrul al patrulea si suntem increzatori ca vom incheia anul cu noi performante notabile", a declarat Jan Jenisch, CEO al grupului LafargeHolcim.
Potrivit raportului financiar, au fost consemnate cresteri in toate regiunile si pentru toate cele patru divizii de activitate, favorizate de cresterea puternica a cererii in special pe pietele mature. Cu sapte achizitii in 2019, dintre care ultima realizata in octombrie in Marea Britanie, compania isi continua strategia de dezvoltare conturata in programul Strategy 2022 - Building for Growth.
Pe divizii de activitate, LafargeHolcim a raportat vanzari de ciment de 156,4 milioane de tone (-5,5% nominal si +0,7% ajustat), in valoare totala de 13,29 miliarde CHF (-2,1% nominal si +5,5% LFL). Livrarile de agregate au cumulat 202,4 milioane de tone (-1,4% nominal si -0,4% LFL), cu o valoare totala de 3,1 miliarde CHF (+0,4% nominal si +3,1% LFL). Vanzarile de betoane s-au plasat la 36,1 milioane de metri cubi (-5% nominal si -1,5% LFL), cu o valoare de peste 4 miliarde CHF (-2,7% nominal si +0,4% ajustat). Divizia de solutii si produse (SOP) a raportat un rulaj total de 1,7 miliarde CHF, in scadere nominala cu 4,7%, da cu o crestere ajustata de 2%.
Regional, vanzarile din Europa au cumulat 5,86 miliarde CHF (+2,5% nominal si +4,3% LFL) in primele noua luni ale anului, si au inclus 35,4 milioane de tone de ciment (+4,3% nominal si LFL), 89,1 milioane de tone de agregate (-2%) si 14,6 milioane de metri cubi de betoane (+1,7%). Afacerile din America Latina s-au situat la 1,97 miliarde CHF (-7,2% nominal si +4,4% ajustat), cele din Orientul Mijlociu si Africa au cumulat 2,19 miliarde CHF (-5,1% nominal si +0,9% LFL), iar cele din America de Nord au ajuns la 4,75 miliarde CHF, dupa o crestere nominala de +8,9% si una ajustata de +5,7%.
Pentru intregul an in curs, conducerea grupului franco-elvetian reconfirma tinta de crestere de 3%-5% a vanzarilor totale si o majorare a venitului operational recurent de cel putin 5%.
|