ELMAS, premiata de Elevator World pentru lift special la platforma Pasarea Maiastra |
Produse & Tehnologii Publicat de Stelian DINCA 14 Dec 2020 06:30 |
Pentru solutia tehnica adoptata, compania Elmas Brasov specializata in instalatii de ridicat, a fost declarata castigatoare a treia oara consecutiv in cadrul concursului mondial Elevator World „Project of the Year 2021”, la categoria “Lifturi speciale” cu proiectul „Platforma pentru persoane - Pasarea Maiastra”.
La aceasta editie a concursului au fost implicate cele mai multe proiecte din ultimii ani, ale diferitilor producatori de ascensoare si a rezultat o foarte stransa competitie care a pus la grea incercare juriul desemnat sa ia deciziile privind castigatorii.
Anuntarea castigatorilor concursului Elevator World Project of the year 2021 poate fi accesata online la acest link (sectiunea noutati din 25 Noiembrie 2020).
Premiul va fi decernat la inceputul anului 2021, anterior fiind nominalizat si evidentiat in numarul revistei de specialitate ELEVATOR WORLD, din ianuarie 2021. Analizand proiectul arhitectural, Centrul International Constantin Brancusi din Craiova, specialistii ELMAS au conceput un produs unic, care sa respecte toate normele tehnice, de siguranta si estetice in vigoare, pentru a fi integrat cu succes.
Pentru acest proiect unic in lume, compania ELMAS a proiectat, fabricat, livrat si montat un produs care se incadreaza in ambientul arhitectural, oferind posibilitatea vizitatorilor sa traiasca o interesanta experienta vizuala pe durata calatoriei.
Platforma “Pasarea Maiastra” este destinata transportului pe verticala a persoanelor, fiind realizata in conformitate cu Directiva de Masini 2006/42/CE si avand o durata de viata de 25 de ani. Aceasta este actionata hidraulic si dispune de o solutie tehnica speciala pentru sustinerea cabinei si realizarea cursei de deplasare.
Pentru sistemul de actionare, echipa de proiectanti Elmas a conceput o solutie tehnica speciala, avand in componenta un piston hidraulic pozitionat central si o structura metalica telescopica, alcatuita din doua segmente. Toate aceste elemente sunt montate in interiorul putului platformei. Putul platformei este format din doua sectoare: sectorul realizat din beton armat si sectorul format din interiorul ansamblului arhitectural din sticla.
La momentul activarii comenzii platformei pentru persoane, pistonul hidraulic actioneaza segmentul interior al structurii metalice. Dupa extinderea segmentului interior, cursa platformei continua, prin preluarea segmentului metalic exterior, pana la atingerea statiei finale.
Pentru a crea un efect emotional si vizual, la atingerea punctului maxim al cursei, cabina platformei se va afla complet in interiorul ansamblului arhitectural din sticla. Cabina semicircurala a platformei “Pasarea Maiastra” este realizata integral din sticla, oferind o vedere panoramica de 3600.
Elmas Brasov considera acest premiu ca fiind de prestigiu pentru ca filosofia companiei este: Sa ne respectam profesia, Sa perseveram si Sa dam valoare muncii noastre.
Cu o experienta de peste 3 decenii, compania ELMAS este specialistul regional in domeniul instalatiilor de ridicat si dezvolta continuu solutii optime cu aplicabilitate in diferite sectoare.
400 de angajati, opt locatii la nivel national si subsidiare in Moldova, Ungaria, Bulgaria, Israel, cu facilitati de cercetare si dezvoltare, proiectare, productie, service si divizii de vanzari, fac din ELMAS o companie romaneasca cu o dezvoltare dinamica in peisajul economic national.
|