In primele doua parti ale acestui articol am aratat ca un compromis acceptabil intre dezideratele economice si constrangerile date de resursele limitate ale planetei l-ar constitui o crestere economica modesta combinata cu o plafonare a populatiei, care in conjunctie cu progresul tehnologic sa faca posibila o crestere a PIB/locuitor.

Desigur, aceasta ar presupune o schimbare majora de paradigma in stiinta si in practica economica, cu accentul deplasandu-se dinspre cresterea PIB inspre cresterea PIB/locuitor (in macroeconomie) si dinspre maximizarea profitului inspre o combinatie de profit si sustenabilitate (in microeconomie).

Aratam, de asemenea, ca atat la nivel mondial, cat si la nivelul statelor, pot fi luate o serie de masuri care sa faciliteze acest proces. Dar acestea nu vor avea succes daca nu sunt insotite de masuri la nivelul personal, luate de cei 7,7 miliarde locuitori ai Pamantului.

Orice limitare/constrangere este dureroasa si intampina rezistenta din partea indivizilor. Cu atat mai greu este de realizat acest lucru in democratii, unde nu vor lipsi demagogi gata sa convinga publicul ca detin solutii miraculoase prin care consumul individual poate sa creasca neingradit. Pentru a contracara aceste tendinte spre demagogie si populism, exista doua tipuri de solutii: o educatie civica facuta inca din primii ai vietii (cum se intampla deja in statele nord-europene), respectiv un sistem de stimulente si penalitati („sticks and carrots”) care sa faca mai usor acceptabila schimbarea de comportament dinspre unul consumerist spre unul ecologic.

In continuare, vom prezenta un scenariu extrem (si nerealist) despre ce ar insemna, la nivel individual, revenirea la un consum de 1,65 gha/locuitor, adica atata cat poate oferi Terra in mod sustenabil locuitorilor sai. Reamintim ca, in prezent, in Romania se consuma 3,1 gha/locuitor, adica echivalentul resurselor furnizate de 1,9 planete Pamant, iar in Marea Britanie, Franta si Italia se consuma 4,4 gha/locuitor, adica echivalentul a 2,7 planete. In practica, nu putem fi atat de „spartani” pe cat ar fi nevoie, dar este suficient sa ne indreptam macar putin inspre acel obiectiv, prin schimbarea - fie si marginala - a comportamentului nostru.

1. Alimentatia: In scenariul optim (extrem) ar trebui sa incetam a mai consuma alimente de natura animala (carne rosie, carne alba, oua, lactate etc.), adica sa devenim cu totii vegani. Dar ar fi deja un mare progres daca am incerca sa devenim vegetarieni (adica sa renuntam la carne, dar sa pastram in alimentatie ouale si lactatele) si inca ar fi un progres daca am elimina doar carnea rosie (nu si carnea alba).

Acesta este un domeniu sensibil, in care statul nu poate interveni cu stimulente sau penalitati, deoarece piata este puternic concurentiala, alimentele sunt exportabile (tradables), iar consumul este inelastic la pret (cine vrea sa consume carne rosie, o va face indiferent de cat costa). Dar, daca nu ne pasa de sanatatea planetei, poate ar fi bine sa luam in considerare propria noastra sanatate, care ar castiga mult de pe urma unei astfel de auto-limitari.

2. Locuinta: In scenariul optim (extrem) ar trebui sa avem locuinte bine termoizolate, sa reglam la minimum consumul de gaze si electricitate prin utilizarea de termostate, sa renuntam la suprafetele vitrate mari etc. In acest domeniu statul poate interveni atat prin stimulente (de exemplu, impozite mai mici pentru cei care au locuinte termoizolate), cat si prin penalitati (cresterea pretului la gaze si electricitate, neacordarea de autorizatii de constructie pentru cladirile cu peretii de sticla etc.). Dar cel mai mare stimulent ar trebui sa vina de la noi insine, prin economia de bani pe care o genereaza auto-limitarea consumului de energie.

3. Transportul pe distante scurte: ideal ar fi sa renuntam la mersul cu masina personala si sa trecem la transportul in comun, la bicicleta sau la mersul pe jos (un non-starter pentru multi dintre noi). Dar un progres semnificativ ar fi si co-impartirea mersului la serviciu in masina personala impreuna cu colegi sau vecini, dupa cum un progres l-ar constitui trecerea la un autoturism electric/hibrid.

Nici aici statul nu prea poate interveni prin politici (nu ne vom apuca sa ii amendam pe soferii care nu au nici un pasager in masina, precum in Singapore, un stat autoritarist), deoarece piata este competitiva, iar consumul inelastic. Dar, poate ne vom gandi la castigurile in materie de sanatate si de economii banesti pe care o schimbare de comportament le genereaza.

4. Transportul pe distante lungi: scenariul optim (extrem) presupune sa renuntam complet la calatoria cu avionul si sa o inlocuim cu calatoria cu trenul. Desigur, in Romania acest lucru suna absurd, atata timp cat o calatorie pe o distanta de 500 km poate sa ia o ora cu avionul (plus inca doua ore de asteptare) sau 12 ore cu trenul. Un motiv in plus pentru autoritati sa prioritizeze construirea de cai ferate normale pentru secolul XXI (nu mai vorbim de cai ferate de mare viteza), care sa reduca de trei ori timpul de deplasare cu trenul, caz in care ar putea constitui o alternativa viabila la calatoria cu avionul.

5. Sortarea separata si reciclarea: ideal ar fi sa reciclam toate materialele pe care le folosim, de la hartie la plastic, de la aluminiu la bateriile telefoanelor mobile etc. Dar macar plasticul ar trebui sa incercam sa il sortam separat si sa il reciclam, iar in acest domeniu statul poate fi de mare ajutor. De exemplu, in Lituania, inca din 2007 (!) cetatenii care cumpara sticle de plastic platesc un pret crescut cu 10 eurocenti (circa 50 de bani), dar isi pot recupera cei 10 eurocenti atunci cand introduc sticlele folosite in aparate speciale, amplasate in magazinele din toata tara.

Unii vor spune ca efortul individual nu merita facut, atata timp cat marea majoritate nu se preocupa de aceste probleme. Dar, asa cum efortul fiecarui stat, oricat de mic, vine sa contribuie la totalul planetar, la fel si efortul fiecarui cetatean, oricat de neinsemnat (stingerea unui bec, mersul cu metroul, recuperarea unei sticle de plastic) amana cu cateva secunde epuizarea resurselor planetei.

Si sa nu uitam ca tot acest efort este menit de a cumpara timp pentru ca progresul tehnologic sa vina in ajutorul nostru cu noi solutii, care sa ne amelioreze viata.

Iar celor care considera in continuare ca toate acestea sunt inutile, le recomand sa-si faca provizii de alimente, sa isi cumpere o arma de foc si sa-si invete copiii sa traga cu ea.