Ma adresez voua legat de un subiect adesea neglijat, care pare greu, vag si cu siguranta plasat „undeva in viitor”, nicidecum prioritatea numarul 1 din prezent: rezilienta infrastructurii Romaniei in fata socurilor climatice.

Numele meu este Mariana Garstea, conduc o echipa care ofera solutii pentru sanatatea pe termen lung a mediului construit, dar acum ma adresez in primul rand ca un cetatean preocupat de discutiile asupra carora ne intoarcem an de an: trenurile au intarzieri mari din cauza temperaturilor ridicate, autostrazile sunt afectate deseori de alunecari de teren din cauza inundatiilor, nimic nu mai e stabil sau previzibil in ceea ce stiam odata despre mediul exterior.

In spatele acestui concept al „rezilientei”, avem de-a face cu o realitate simpla si care poate fi rezumata in felul urmator: viteza cu care au loc schimbarile climatice de tot felul (valuri de caldura, seceta, precipitatii foarte abundente, cresterea nivelului marii si altele) este una fara precedent. Iar toate aceste lucruri nu se intampla intr-un vid, ci este clar ca au si vor continua sa aiba un impact considerabil si asupra mediului construit. Iar mare parte din acest patrimoniu a fost construit si dezvoltat pentru un mediu mult mai stabil decat cel cu care ne confruntam acum.

Dati-mi voie sa dau doar cateva exemple. Sa ne vedem de treaba exact la fel ca pana acum ne-ar putea costa, raportat la tarile in curs de dezvoltare, cu 1 trilion de dolari mai mult decat daca am actiona chiar acum pentru rezilienta infrastructurii. De fapt, pentru fiecare 1 dolar investit azi, am economisi de 4 ori mai mult pe termen lung, conform statisticilor oficiale ale World Bank din 2019 (raportul Lifelines: The Resilient Infrastructure Opportunity).

Sunt doar cifre? Nu, pentru ca o infrastructura rezilienta in fata socurilor climatice nu e doar despre poduri, drumuri sau tuneluri; nu, este despre capacitatea de a debloca oportunitati economice. Este despre transport mai bun, despre mobilitate eficienta, despre schimburi, despre acces la educatie, despre prosperitate si o calitate a vietii mai ridicata pentru noi toti.

Stim deja ca Romania a semnat si a aderat la Regulamentul UE privind Taxonomia nr. 852/2020, ce are in vedere atenuarea sau adaptarea la schimbarile climatice, iar un capitol important va avea cu siguranta in vedere impactul asupra infrastructurii. Dar suntem oare pregatiti cu adevarat sa actionam?

Pentru ca realitatea ne prinde cu siguranta din urma: downtime-ul provocat de caderi de curent sau de intreruperea apei, intr-un caz extrem, ne-ar putea costa 390 de miliarde de dolari anual la nivel global. Asta in contextul in care oricum sistemele de infrastructura de transport sunt si vor fi in continuare folosite la maximum: pana in 2050, 1.2 miliarde de masini vor circula pe drumuri, potrivit World Bank.

Iar riscurile legate de mediul exterior sunt foarte sus pe scara ierarhica a pericolelor: sunt in top 3 din 5 dupa probabilitate si in top 4 din 5 ca nivel de impact (cf. World Economic Forum). Numai in ultimii 20 de ani, pierderile economice generate de schimbarile majore ale conditiilor climatice au crescut cu 151% fata de perioada 1978-1998. 151%!

Vedem oare ca suntem intr-un fel de „efect al fluturelui” si ca toate sunt legate si interdependente? Vedem cum o lipsa a unei diagnoze clare a infrastructurii in fata schimbarilor climatice ne poate pune in pericol? Vedem cum tot noi, comunitatile, vom plati, de fapt, acest cost al inactiunii? Ne face acest fapt macar putin sa ni se stranga stomacul?

Avem nevoie de standarde, politici si un cadru concrete care sa puna durabilitatea pe primul loc; de politici publice care sa faca din sustenabilitate unul dintre criteriile principale atunci cand se ia decizia dezvoltarii unui nou proiect de constructii sau a intretinerii altuia. Avem nevoie sa ne uitam rapid la infrastructura deja existenta si sa cunoastem cat mai multe informatii despre ea. Avem nevoie sa luam in serios ceea ce momentan poate ni se pare a fi un cost invizibil, „un subiect arid”, o problematica ce „nu ne priveste”.

Iar toate acestea „nu inseamna sa cheltuim mai mult, ci mai inteligent”, asa cum spunea foarte bine Directorul World Bank intr-o declaratie recenta.

Dar pentru asta, trebuie ca mai intai sa ne uitam cu adevarat la subiectul rezilientei si la ce inseamna el pentru infrastructura si comunitate. Sa ne punem intrebari. Sa cautam solutii pe plan local.

Dragi autoritati publice, in final va pot da si o veste extrem de buna: ele cu siguranta exista si sunt mai la indemana noastra decat ati crede. Acolo unde exista preocupare, exista si alternative. Acolo unde exista vointa de a misca lucrurile, se gasesc si cei care sa contribuie.

Am incredere ca se poate, odata ce vedem tot lantul de efecte care decurg dintr-un singur concept care ne-a rasunat mult timp si noua in minte ori de cate ori ne-a am confruntat cu vremuri dificile: rezilienta.

Conteaza cat suntem de rezilienti in fata schimbarilor, a socurilor, a evenimentelor care au potential sa ne darame. La fel este si pentru mediul construit. Va indemn sa o antrenam si sa o pregatim – pentru noi si pentru ceilalti; pentru comunitati si pentru infrastructura deopotriva.