Ne ajunge din urma inflatia sau nu este o intrebare chinuitoare pentru multi in contextul crizei pandemice. Raspunsul trebuie privit insa, spun specialistii, prin doua lentile. Prima este aceea a analizelor traditionale ale inflatiei, pe baza metodologiilor internationale, insusita de marea majoritate a statelor lumii, cea prin prisma raportarilor statistice. A doua, care isi face loc mai pregnant in unele comentarii si analize de inceput, dar legate de criza pandemiei, este cea a masurarii inflatiei intr-o criza de acest fel, produsa la o suta de ani de la o alta, manifesta in primul sfert al secolului trecut. Preocuparea pentru ce se va intampla cu inflatia are si ea doua dimensiuni, respectiv asteptarea producerii cresterii acesteia si cautarea unei explicatii asupra intarzierii manifestarii ei, in conditiile in care exista factori care sa o redinamizeze, poate chiar spectaculos.

 

Inflatia, categorie cu care operam si care este luata in considerare de bancile centrale pentru a-si calibra politica monetara, este o conventie, prin care se defineste dinamica nivelului general al preturilor, cu importante consecinte asupra puterii de cumparare a oamenilor. Impactul este complex intre cresterea nominala a preturilor, dinamica relativa a veniturilor si erodarea monedei nationale, cu atat mai mult cand unele preturi la bunuri si servicii au la baza cotatii sau preturi internationale, exprimate in valute forte, ca dolarul sau euro. Dinamica generala a preturilor se calculeaza in baza unui cos de cumparaturi, structurat, de regula, dupa obiceiurile nationale de consum, armonizate insa la un nivel regional (ca in cazul UE), unde rata inflatiei se masoara in sistemul HCPI al indicelui armonizat al preturilor de consum, asigurandu-se astfel acuratetea comparatiilor internationale.

 

Cum pandemia a modificat considerabil necesarul de consum de bunuri si servicii ale populatiei, precum si, mai ales, pe cel al modalitatilor de a avea acces la ele, exista o presupunere rezonabila ca inflatia reala este mai mare decat cea masurata in mod traditional. Sunt analisti care, facand referire la unele aspecte interesante, sustin ca, prin distantarea sanitara, tentatia de a negocia pretul la cumparaturi (acolo unde se poate) sau de a alerga dupa discount-uri anuntate ori folosirea cupoanelor emise de unele magazine, a fost relativ infranta. Pandemia a produs si o restructurare in sine a cosului de produse de care cetateanul are nevoie, pentru unele din ele fiind acceptate preturi mai mari, iar la altele se manifesta retinere ori accesare mai rara (frizerie, coafura, restaurante, bilete pentru spectacole etc.). Pentru altele, consumul este mai mic (se calatoreste mai putin, chiar cu masina proprie, iar traseele internationale sunt pline de surprizele accesului in tarile de destinatie).

 

Cetatenii au recurs in mod evident la ajustari in cheltuielile lor, fie din considerente de deviere de la ”preferinte” (obstructionate de masurile administrative), fie din motive de scadere a veniturilor sau a propensiunii de a economisi in fata incertitudinilor zilei de maine sau viitoare. Se mai adauga masurile proprii de preventie, ceea ce duce la cumparari mai mari, de exemplu la medicamente, care nu sunt chiar ieftine, iar preturile sunt dictate de marile firme internationale producatoare. Concluzia este ca structura cosului de consum s-a modificat, iar institutiile care urmaresc miscarea preturilor nu mai capteaza cu corectitudine aceste evidente schimbari structurale. Produse cu preturi mai mari sau „cautate” in proportii mai reduse isi modifica ponderea in cosul conventional, iar noua dispersie a preturilor la consumuri de bunuri si servicii reale se pierde in structura ermetica a aceluiasi cos. Alberto Cavallo, economist de la Universitatea Harvard, a proiectat un Covid CPI (Consumer Price Index), preluand si cuantificand modificarile mentionate intr-un noua structura a cosului de consum, cu relevanta pentru ceea ce simt consumatorii in propriile buzunare. Calculele acestuia denota ca inflatia reala este cu 1 pp peste inflatia masurata de catre autoritati, intrucat numai asa se poate explica de ce CPI creste sau scade sub asteptarile determinate de metodologia curenta.

 

Un raport al Consiliului Roman al Concurentei ne spune ca preturile de detaliu al produselor si serviciilor au urmat o evolutie divergenta, tocmai datorita comportamentului de consum modificat de pandemie. In cazul Romaniei, avem o evolutie divergenta intre preturile produselor alimentare, acestea fiind in crestere, si preturile produselor nealimentare, in recul pus pe seama contractiei cererii pentru ele. De observat faptul ca nu numai cererea este cea care determina aceasta divergenta, ci si prioritatile in securizarea zilei de maine, din punctul de vedere al venitului disponibil si al ofertei, la cata incertitudine se cultiva in fiecare zi pe toate canalele, fie oficiale, fie in media. Urmarirea vanzarilor, ca cifra de afaceri si structurare, confirma regional, la nivelul continentului european, predilectia cumparatorilor pentru produse alimentare neperisabile, medicamente si accesorii, in ciuda unor promotii avantajoase de reinnoire a stocului de echipamente casnice, mobila, refacerea ambientului intern, inclusiv prin prisma sederii mai prelungite acasa.

 

Inflatia de baza a scazut sau se mentine joasa si din cauza unor preturi internationale la unele materii prime, in special la energie, observata inca de la ultima criza financiara. Economiile incetinind, in mod evident consumurile de energie si materii prime au scazut, iar cererea slaba si o acumulare de stocuri a creat o presiune in jos asupra preturilor acestora. Cea mai mare bulversare a fost pe piata titeiului brut, unde au fost momente de cotatie zero, cu efecte geopolitice. Interesul pentru achizitionarea de materii prime agricole de baza, neperisabile, va determina, in urma ofertei restranse a unui an secetos si presiunii pe stocurile anilor anteriori (unele stocuri fiind chiar strategice), astfel ca preturile specifice sa inregistreze salturi semnificative. Toate acestea confirma divergenta de evolutie a diferitelor cotatii internationale, care se va regasi in preturile de consum.

 

Am putea spune ca anul 2021 poate fi unul de rascruce in determinarea corecta a inflatiei, o noua notiune introdusa in vocabularul economic fiind ”inflatia ascunsa” (hidden inflation). Ea are insa impact asupra achizitiilor guvernamentale, in conditiile unor bugete stresate de deficite tot mai mari. Pentru Romania exista deja indoieli ale Comisiei Europene ca se va putea trece la o ajustare a deficitului bugetar, de altfel necesara, ca un proces antamat treptat si cu fermitate, incepand din anul 2021. Deteriorarea finantelor publice determinata de pandemie - in planul sanatatii, al sustinerii locurilor de munca si al compensarii pierderilor acestora, amanarea la plata a unor obligatii catre stat si banci ale agentilor economici etc. - este la o limita periculoasa, iar noi credem ca cea mai buna solutie, sustinuta de specialisti, este o restructurare completa a sistemului de taxe si impozite. Sistemul actual este indepartat de structura medie de formare a veniturilor bugetare in UE27, corectiile fiind necesare in nivelul unor taxe (pe avere si pe proprietati – cine le are sa le stapaneasca, dar are in mod sigur si resurse sa le intretina, unde se includ si taxele catre stat), in colectarea corecta prin masuri de conformare voluntara, dar si cu toleranta zero fata de o anume evaziune, realizabila prin excluderea multiplelor exceptii din codul fiscal. Avem de evitat cel putin continuarea unei alunecari periculoase spre deficite mai mari, concomitent insa cu inceperea consolidarii treptate. Rolul Consiliului Economic si Social trebuie sa devina tot mai important in restructurarea fiscalitatii nationale, in conditiile unei mai bune reprezentari si a revenirii de facto la respectarea principiilor ramase doar pe hartie in ceea ce priveste neutralitatea masurilor fiscale,certitudinea impunerii,justetea impunerii sau echitatea fiscala, eficienta impunerii si, mai ales, predictibilitatea impunerii (Codul Fiscal - Legea 227/2015, cu ultima actualizare prin Legea nr. 239 din 6 noiembrie 2020; CAPITOLUL II - Aplicarea si modificarea Codului fiscal, ART. 3 - Principiile fiscalitatii).

 

Explicatiile la care am facut referire cu privire la inflatie sunt valabile si pentru Romania, chiar daca unele stiri titreaza bombastic ca Romania se numara printre tarile UE cu cea mai ridicata rata anuala a inflatiei in luna octombrie 2020. Da, inflatia este mai mare, desi in scadere (la 1,8% in luna octombrie, fata 2,1% in septembrie, date Eurostat), insa peste inflatia din zone euro (-0,3%), sau cea de la nivelul UE din aceeasi luna octombrie 2020 (0,3%). Avem State Membre cu inflatie mai mare decat cea din Romania - Polonia (3,8%), Ungaria (3%) sau Cehia (2,9%) - dar si unele unde rata anuala a inflatiei este sub zero - Grecia (-2,%), Estonia (-1,7%) si Irlanda (-1,5%). Aceste evolutii capteaza insa fenomenologia legata de presiunile de consum pe diferite categorii de preturi, diferentiate pe tari, si care determina: (1) ca inflatia de baza in zona euro (core inflation, dupa eliminarea preturilor pentru bunuri volatile, ca energia si alimentele) sa fi inregistrat o crestere de 0,2% in octombrie, similara cu cea din luna septembrie; (2) iar in Romania, conform datelor INS, desi rata anuala a inflatiei a coborat la 2,2% in octombrie fata de 2,5% in septembrie, marfurile alimentare s-au scumpit cu 4,34%, serviciile cu 2,85%, iar marfurile nealimentare cu numai 0,60%.

 

Desi lupta imediata ramane cea impotriva deflatiei cu tot efortul, de a se asigura lichiditate fiscala sau monetara in lupta cu pandemia (nu este cazul Romaniei, care acum are sansa sa se inscrie in definitia cantitativa a stabilitatii preturilor), opiniile specialistilor ne vorbesc de inevitabilitatea revenirii inflatiei. Ne retin atentia articolele ”Why Inflation Is Inevitable after Coronavirus Bailout” (Econ Americas, contributor Daniel Duarte, aprilie 2020) si ”Why Infation Could Be On The Way Back” (FTOpinion, Martin Wolf, noiembrie 2020), pe care nu trebuie sa le trecem cu vederea, dupa unele explicatii legate de Teoria monetara moderna (MMT), conform carora, deocamdata, atat timp cat lichiditatea presupusa in exces nu determina o crestere economica peste potentialul PIB, nu putem vorbi de pericolul inflatiei.

 

In cazul primului articol citat, se mentioneaza ca inflatia, in opinia economistilor, este o ”taxa ascunsa, care ciupeste din puterea de cumparare a monedei nationale”. Din pacate, politicienii prefera o eludare a efectului ei in timp real pentru cetateni, ca indivizi sau oameni de afaceri, rata inflatiei fiind comunicata cu 1-2 luni mai tarziu, cand deja cu aceeasi unitate monetara se cumpara mai putine bunuri si servicii. Este un lucru ”normal” cand, de regula, taxele si impozitele vizibile, cunoscute din timp sunt nepopulare pentru votanti. In lupta cu criza pandemica, raspunsul la aceasta ne va duce in viitor la un tablou intunecat al economiei globale, intrucat monedele depreciate, ruperea lanturilor de aprovizionare, fragmentarea livrarilor, inchiderea unor agenti economici si scaderea competitiei, toate vor determina o presiune de crestere asupra preturilor, inflatia fiind, deocamdata, controlata datorita reducerii/restructurarii cererii. De asemenea, avantajele pecuniare ale consumatorilor se vor indrepta spre necesitati stricte (alimente, utilitati, medicamente) si numai o relaxare a conditiilor de circulatie le va deschide apetitul si pentru alte produse, caz in care inflatia va creste. Daca se adauga si nerevenirea productiei la capacitate, oferta redusa de bunuri si servicii va fi un alt factor de crestere a inflatiei prin preturi. In orice caz, afirma Durante, care a compliat articolul dupa opiniile analistului pentru Econ America, Paz Gómez, suntem in momentul in care inflatia, asa cum o percepem si se manifesta, va produce ”The Silent Wealth Drain” pentru toti.

 

In 2007, fostul presedinte al FED, Ben Bernanke, explica ca starea expectativelor in materie de inflatie influenteaza in mare masura inflatia reala si, implicit, abilitatea bancii centrale de a asigura stabilitatea preturilor (Durante). In vremuri stresante, ca cea prin care trecem, responsabilii de politici economice se feresc cat mai mult de a se angaja in proceduri care nu tin cont de ”ascultarea” cu atentie a mersului economiei (ca si problema inflatiei ascunse), fiind increzatori in modul in care pietele evolueaza si pot sa-si revina din socuri precum cel al pandemiei. Economisti ca Frederic Mishkin, Gregory Mankiw sau Andrew Levin au facut, insa, comparatii intre estimarile oficiale ale inflatiei si ”inflatia resimtita” (”real-feel” inflation). Cazul cel mai actual este acela cand consumatorii sunt mult mai atenti la ”economia de zi cu zi”, prin frecventa cumparaturilor, comportamentul pe care si-l asuma fata de preturi, deciziile financiare proprii si viitorul veniturilor, abordand un altfel de mod de a ”paria” pentru pietele de desfacere. S-ar impune, deci, ca o banca centrala sa includa, in modelul ei de calibrare a dobanzii de politica monetara, un indicator al perceptiei inflatiei la nivelul consumatorilor.

 

Martin Wolf, in articolul mentionat, face o analiza a ciclurilor inflatiei, comparand situatia prezenta cu povestea „vine lupul”. Preocupati cu ce se intampla cu inflatia cand inca nu poate fi adusa la un nivel sanatos prin eforturile de a crea spatiu fiscal prin indatorare si de a spori lichiditatea, este posibil sa ne trezim brusc cu o inflatie de 5% sau chiar de 10% in anul 2021. Predictia lui Wolf se bazeaza pe lucrarea academica a lui Charles Goodhart si Manoj Pradhan ”The Great Demografic Reversal”, in care profetia unei inflatii iminente mari este dublata de cadrul analitic in care o explica. Cu actuala criza pandemica si efectele ei economice, autorii mentioneaza ca ”the world economy is about to shift regimes”, asa cum s-a intamplat in anii ’80, cand interesul pentru aducerea inflatiei sub control s-a combinat cu declansarea globalizarii in termenii cunoscuti ante-criza financiara si intrarea Chinei in economia mondiala. Acum, dupa 40 de ani, suntem in situatia in care ”era” inflatiei joase si a indatorarii masive este pe cale sa se sfarseasca, economia globala intrand intr-o noua schimbare de regim.

 

Am ajuns la scadenta impactului benefic al unor fenomene (avansul in integrarea economica a lumii prin deschiderea multor economii - China, disparitia blocului socialist, demantelarea URSS - a accelerarii comertului international ca urmare a investitiilor directe in lume facute de statele dezvoltate, cresterea semnificativa a ofertei de munca pentru structurile de productie, mai ales la bunurile ”tradeable”) si al evolutiilor institutionale ale multilateralismului (crearea OMC in 1995 si accederea Chinei la ea, 2001). Autorii mentioneaza ca, in ciuda scaderii sporului natural al populatiei in economiile mari si active in comertul international, forta de munca a beneficiat de participarea tot mai activa a femeilor, ceea ce per total a determinat ca forta de munca activa sa creasca mai repede decat populatia, iar PIB-ul pe locuitor sa fie mai dinamic decat cel pe angajat. Concomitent, a scazut forta de negociere a fortei de munca cu angajatorii in statele dezvoltate, a crescut cota profitului in PIB cu accentuarea inegalitatii, iar o economisire oarecum debordanta a mentinut inflatia la niveluri joase si a dus la scaderea dobanzilor reale. Toate acestea s-au intamplat pe fondul unei indatorari care, in prezent, se presupune ca este mai mare decat cea de dupa WWII, ca proportii in PIB-ul produs.

 

Multe din aspectele mentionate, legate de Marea moderatie, sunt in schimbare (deglobalizarea, accentuarea problemei demografice, imbatranirea populatiei, ingustarea pietei fortei de munca etc.) au ca impact generalizat cresterea numarului de consumatori in raport cu cei care produc. Piata muncii este pe cale sa se radicalizeze, contribuind la cresterea presiunilor inflationiste. Marile deficite bugetare si de datorii publice, daca nu vor fi adresate in sensul ratiunilor economice, fie vor eroda monedele nationale, fie vor isca preferinta pentru inflatie, pentru a reduce din povara rambursarii. In ambele cazuri, efectul va fi scaderea standardelor de viata. La nivelul deciziilor politice dainuie o mare dilema, una din ele fiind schimbarea corelatiei dintre somaj si inflatie, pe fondul unei cresteri economice lente, bruscate de dinamici negative produse de masurile de control al pandemiei, care solicita cheltuieli guvernamentale sporite. Indatorarea va trece negresit spre o presiunea asupra ofertantilor de finantare, iar de aici, spun autorii, este posibil sa ne intoarcem la anii ’70, dar in circumstante mai grave. De aceea, este gresit sa credem ca presiunile inflationiste in pandemie ar fi cazut cand, de fapt, ce se masoara ca inflatie oficiala nu capteaza inflatia ascunsa, produsa de modificarea comportamentului consumatorului in circumstantele care vor deveni noul normal.

 

Claire Jones, in articolul sau din Financial Times ”How hidden is inflation?” (17 noiembrie 2020) confirma ca gresita judecata ca pandemia ar fi dus la disparitia inflatiei, ceea ce ne duce la concluzia ca poate masurile luate de unele banci centrale, pentru revigorarea ei de la pragul de deflatie, nu ataca ceea ce ar trebui de fapt. Totul pleaca din nou de la metodologia de calcul a inflatiei, orientata spre un tip de consumator care, in prezent, poate nu mai exista. Multi factori arata ca masuratorile oficiale pot subestima exact evolutia in crestere a preturilor pentru noul consumator, care se adapteaza circumstantelor pandemiei. Jones afirma ca acesta este motivul pentru careNational Institute of Social and Economic Research din Marea Britanie au creat un ”lockdown CPI”. La nivel global, conform analizelor FMI, acest ”lockdown CPI” poate arata o mare dispersie, ceea ce, in opinia noastra, impune o noua metodologie consacrata la nivel international, dedicata noii inflatii ascunse, care are nevoie de un timp al precipitarii noilor realitati, mai ales in ponderarea structurilor din cosul de consum.

 

Se pare ca inflatia s-a pierdut pe culoarele superpietelor prin subestimarea costurilor la produsele alimentare, ca urmare a diversitatii contributorilor care le produc/transporta (cu cheltuieli de transport scazute) si poate si a platilor facute in cea mai mare parte cu carduri de debit si credit (cercetarea lui Alberto Cavallo, deja mentionata). Recomandarea momentului, facuta prin prisma disparitatii intre tari a calcului unui ”lockdown CPI”, este ca ar fi bine ca un CPI-Covid pe principalele economii sa inceapa a fi calculat pentru a aduce la lumina ceea ce numim acum inflatie ascunsa. Acest lucru ar calibra mai corect conduita politicii monetare a bancilor centrale. Ulterior s-ar putea lua si o decizie metodologica de restructurare a CPI, poate dupa 2022, cand se presupune ca vom intra in noua normalitate. Adevarul momentului este foarte simplu. Daca salariile cresc cu nivelul inflatiei, consumatorul nu a castigat nimic, iar daca inflatia oficiala scapa comportamentul consumatorului in pandemie, atunci consumatorul are o pierdere, fie din nivelul inflatiei reale, fie din devalorizarea monedei.

 

Ramane in continuare in atentie problema ancorarii inflatiei atunci cand vorbim de ”core inflation”, indice din care sunt scoase, din motive de observare a stabilitatii preturilor, produsele volatile – alimente si energie –, adica exact domeniul unde consumatorul este, in prezent, mai atent cu cheltuielile .Sheyna Steiner, in articolul ”Is inflation higher than you think?” (aparut in Bankrate in mai, 2011!) avertiza (inca de atunci) ca poate ”core inflation” este teoretic un indice mult mai bun, pentru ca reflecta cresterea preturilor fara sa ia in consideratie ”natura capricioasa a vremii si a orientarilor politice care influenteaza costurile la alimente si energie”. Din pacate, acum conteaza chiar natura capricioasa a crizei prin care trecem. A fost un an cu seceta si instabilitate in Orientul Mijlociu, deci variatii de inflatie pot fi influentate de costurile productiei de cereale si a combustibililor. Steiner ne mai spune ca impactul inflatiei asupra portmoneului consumatorului este mai evident la modificarea pretului la energie decat la modificarea pretului la un bushel de oricare din cereale. In prezent, realitatea pentru consumator in materie de modificare a preturilor este ca la multe produse de utilitate imediata preturile au crescut, inclusiv din modul in care se prefera sa se faca cumparaturile, deci inflatia simtita este mai mare decat cea oficiala.

 

La mijlocul anului 2020, credinta revenirii inflatiei era sustinuta de relaxarea in masurile de protectie a sanatatii si in deschiderile unor activitati economice. Noile socuri ale pandemiei au determinat ca momentumul declansarii inflatiei sa se piarda spre sfarsitul anului, ca urmare a disiparii factorilor care sustineau respectiva credinta. Reflectarea situatiei este in cifrele oficiale. Agerpres titra recent un titlu edificator pentru indoielile expuse: ”Romania, printre tarile UE cu cele mai mari cresteri ale preturilor la electricitate pentru consumatorii casnici”. Dar sub acelasi titlu regasim si ideea ca ”in primul semestru din 2020 preturile medii la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE au fost aproape stabile si s-au situat la 6,6 euro/100 kWh, in timp ce in Romania pretul era de 3,2 euro/100 kWh”. Pe bucatele, in dinamica pe linii structurale ale indicelui inflatiei vedem modificari evidente, iar o inflatie reala ar trebui sa le evidentieze nu numai ca ponderi in cosul de consum, ci si ca viteza.

 

Lectii care nu trebuie uitate: scaderea inflatiei nu inseamna scaderea preturilor; rata inflatiei in scadere nu este acelasi lucru cu scaderea preturilor; o scadere a ratei inflatiei nu inseamna ca inflatia a iesit din teritoriul pozitiv; incetinirea inflatiei nu este similara deflatiei, iar ca deflatia sa se intample ar trebui ca rata anuala a inflatiei sa devina negativa; costul vietii masoara schimbarile in preturile medii ale cosului achizitiilor de bunuri si servici ale unei gospodarii tipice, determinate conventional; modalitate principala de masurare a inflatiei este indicele preturilor de consum (CPI); acest indice este ponderat pe grupe de produse si servicii in urma unor anchete indelungate in timp, pentru a se ajunge la un cos cat mai reprezentativ de cumparaturi.

Este mai mult decat sigur ca reprezentativitatea cu care eram obisnuiti este in schimbare, iar metodologia cunoscuta pentru CPI va suferi modificari, daca vrem sa stim in ce lume schimbata vom trai si sa luam cele mai bune decizii economice.