Anul 2020, prin dificultatile lui, a stimulat gandirea economica si modul de actiune si de guvernare, aducand in prim plan necesitatea a noi abordari, daca nu direct si imediat in toate cazurile, cu siguranta in perspectiva apropiata ori pe termen lung. Acelasi an ne lasa o mostenire grea, in unele privinte, daca privim la cheltuielile angajate, modul lor de finantare si de rambursare a imprumuturilor, dar si benefica, in sensul interpretarii ei ca pe un patrimoniu de valori intelectuale si morale, de idei noi (vezi DEX) care pot prinde radacini. O lume in schimbare, care nu va mai semana probabil cu nimic din ceea ce a fost, lume care, fie va beneficia de aceasta mostenire daca o va lua in serios (mai ceva decat lectiile trecutului mereu uitate), fie va fi rodul ei, iar mostenirea intelectual-culturala in sens larg pregatindu-i succesul. Privita ca patrimoniu, aceasta mostenire trebuie sa aiba un impact concret asupra modului de gestiune a politicilor publice, cu acceptarea unor modificari in bazele lor teoretice, fara a distruge conceptele de echilibre intre macro si micro economie, de sustenabilitate, ci a le ranforsa prin noi principii in fata provocarilor lumii in schimbare.

In economie, vechi curiozitati considerate ca exceptii de la teoria mainstream au pus pe ganduri cercetatorii de profil si responsabilii de politici economice, le-au accelerat abordarile pentru a gasi solutii la mecanismele de transfer al diferitelor impulsuri - fiscale si monetare -, astfel ca efectul lor sa fie macar cel asteptat, dar in conditii diferite de comportament al canalelor prin care trebuie sa treaca. Pandemia a modificat substantial canalele de transmisie a impulsurilor generate de stimulente sau inhibitori fiscali si monetari, in conditiile in care ele prezentau semne de intrebare inca de la modul de asanare a crizei financiare, inceputa in anul 2008, si a efectelor ei prelungite.

O simpla stire ca cea intitulata „Somajul in zona Euro continua sa creasca, in timp ce inflatia trece in teritoriul negativ” este deja cu mai mult peste ceea ce era definit ca stagflatie (combinatia dintre stagnarea economica cu somaj pertinent si cresterea inflatiei) sau ca deflatie, aducand in prim plan reluarea studiilor privind efectele dobanzilor negative asupra cresterii economice, cu explicarea a cum de mai functioneaza transmisia impulsului monetar, nu prin costul banilor, ci prin lichiditatea multa si ieftina. Problematica a depasit mandatul strict al bancilor centrale, interpretarea masurii in care ele isi pastreaza independenta traditionala daca au ajuns, totusi, sa devina imprumutatori de ultima instanta, cu atat mai mult cu cat, atat in cazul crizei financiare, cat si in prezent cu dubla criza pandemica si economica, au fost primele care au sarit in ajutorul guvernelor pentru a asigura fluiditatea imediata a masurilor lor de natura fiscala, in conditiile camarilor lor bugetare oarecum secatuite de prelungirea efectelor adverse ale crizei financiare.

In acelasi timp, ramanand in dimensiunea fiscal-bugetara, mai in toata lumea s-a inteles ca regulile stricte ale echilibrelor macroeconomice urmarite de guverne au nevoie de o relaxare, macar temporara, fara promisiunea (inca) a unor stergeri de datorii, fiind afectata, prin inchiderea economiilor, dimensiunea microeconomica, a inter-relationarii pe orizontala si verticala a agentiilor economici privati. Aceasta in conditiile in care, stim cu totii, ouale de aur ale veniturilor bugetare sunt sursa de stimulente si de plata a datoriilor publice. Dar, in intampinarea scadentelor, cu incarcatura angajamentelor de a reporni economiile, atat la nivelul guvernelor, cat si la cel al bancilor centrale, obiectivele devin comune, cu necesitatea ca fiecare parte sa-si acomodeze kit-ul de instrumente, iar calibrarea lui sa se produca in termenii legalitatii consimtite. Se pare ca si aceasta din urma a devenit o „camasa de forta”, atat timp cat exista deja opinii ca nivelul de stabilitate al preturilor ar trebui sa fie la o rata anuala a inflatiei mai mare de 2%, ori pragul de datorie publica, in raport cu marimea PIB-ului, ar trebui ridicat mai aproape de 100%.

Aprecierile interventiilor guvernelor si a bancilor centrale in pandemie sunt caracterizate ca bune si la timp, dar intarzierea efectelor concludente asupra economiilor, pe fondul puseurilor pandemiei din ultima vreme, justifica o opinie mai veche, respectiv ca noi interventii vor fi necesare in volume inca necunoscute, dar cu certitudinea ca deficitele bugetare vor creste, finantarea lor va mari datoria publica, iar bilanturile bancilor centrale se vor indeparta si mai mult de etapa unei posibile resorbtii a expansiunii lor, lucru neclarificat nici dupa ultima criza financiara. Mai mult ca niciodata, mandatele executivelor cu cel al bancilor centrale devin organic impletite, iar limitele legale ale respectivelor mandate vor continua sa fie depasite, nu pentru ca si-ar pierde neaparat independenta, ci pentru ca inteleg ca trebuie si o accepta sa o faca. Deja doua reguli ale strictetii politicii monetare sunt discutabile, doar daca interventiile bancilor centrale suna ca o monetizare a deficitelor bugetare si le da alura de imprumutator de ultima instanta.

Puseurile de toamna ale pandemiei arunca o perspectiva sumbra asupra economiei globale, revenirile in unele activitati economice - atentie, bazate aproape exclusiv pe relaxari fiscale, relaxare cantitativa si amanari in plata ratelor creditelor - putand sa cunoasca noi caderi, lucru vizibil in SUA si in spatiul UE. Analize expuse la Handelsblatt Banking Summit (2-3 septembrie, Frankfurt), care cupleaza efectele restrictiilor si relaxarilor sanitare cu impact asupra evolutiei economiilor, concluzioneaza ca economia globala va avea nevoie de o perioada de timp mult mai indelungata pentru a-si reveni la nivelurile pre-coronavirus, intrucat nu pot fi evitate posibile noi blocaje. In cadrul evenimentului, Christian Sewing, CEO al Deutsche Bank, mentiona, cu referire la sectorul economiei reale, ca „revenirea la vechea noastra forta economica (a Germaniei - n.n.) va dura mult mai mult decat presupunem astazi”, intrucat exista ingrijorari privitoare la aparitia de noi blocaje din motive de sanatate, sau in descoperirea unui vaccin eficient. Pana una alta, sectoarele producatoare de bunuri, sau care ofera servicii trebuie sa reziste la vanzari reduse, in timp ce au asteptari cu privire la durata si volumul stimulentelor guvernamentale care nu pot dura la infinit. Ca urmare, nivelul activitatilor economice nu numai ca nu va reveni intr-un timp scurt la cel pre-pandemie, dar va fi si amendat si din punct de vedere al limitelor capacitatilor de productie utile, reducerea lor fiind prognozata, deocamdata, cu pana la maximum 30%. In cazul UE, trebuie sa avem in vedere si fundalul conjunctural, circumscris conflictului comercial SUA - China, dimpotriva cu sanctiunile economice care vizeaza Rusia, Iranul, Turcia si, nu in ultimul rand, deznodamantului Brexit, aflat pe o linie inca nu prea ordonata.

Incertitudinile alimentate de mersul pandemiei vor cantari foarte mult nu numai pe termen scurt in orientarea politicilor de stimulare a economiilor, dar vor avea efecte asupra economiei globale - crestere, piata fortei de munca, costul banilor, inflatie, indatorare - mult timp dupa ce am putea constata ca partea cea grea ar fi fost depasita. Kenneth Rogoff spune ca, intre doua scenarii, unul optimist (cel al gasirii unui vaccin eficient pana sfarsitul anului 2020) sau unul pesimist (care adauga alte crize (frictiunile SUA - China, atacuri teroriste, atacuri cibernetice, dezastre naturale etc.), mai mult sau mai putin credibile, ceea ce ramane important de gestionat este socialul (Rogoff, K.: ”The Uncertainty Pandemic”, Project Syndicate, august 2020). Pierderea unui an de studii pentru cei din scolile primare si liceu, greutatea gasirii primului loc de munca in cazul tinerilor absolventi ai universitatilor, perspectiva unor venituri mai mici decat asteptarile, pierderea unui deceniu de dezvoltare in cazul economiilor emergente cu nivelui joase ale veniturilor, revenirea inflatiei, osificarea datoriilor etc., toate isi vor pune amprenta pe natura redresarii economice. Roggoff afirma ca „o expansiune postpandemie - daca va fi una - va necesita ani, ani buni pentru a fi incadrata in definitia moderna a redresarii (revenirea la nivelul initial al venitului pe locuitor) intervenite dupa o recesiune profunda”.

Din nou, problemele sociale dintre statele dezvoltate (inegalitatea sociala accentuata de pandemie) si economiile emergente si in curs de dezvoltare vor diverge ani buni de acum incolo, prin insasi capacitatea diferita a guvernelor de asigura sprijin fiscal de urgenta si pe termen indelungat. Vechiul fenomen de ”catch-up” in cererea de consum sau a cresterii economice va fi puternic influentat de comportamentul social. Riscul de a nu avea venituri in viitor a stimulat economisirea, exact in statele dezvoltate. Se adauga ”experienta nelinistii”, a celor trecuti prin criza pandemica, care, asa cum o arata studiile comportamentale de dupa Marea Depresiune din 1929, produc efecte pe viata atunci cand vorbim de cultura consumului. Rogoff ne aminteste un fapt real, preluat din prezentarea facuta de Julian Kozlowski, Laura Veldkamp si Venky Venkateswaran la Jackson Hole Symposium, editia 2020, ca impactul psihologic al pandemiei are efecte economice considerabile. Ca urmare, nu trebuie sa mire atitudinea mai tematoare a mediului de afaceri in a investi sub orice forma (businesses may be more skittish about investing and hiring) datorita ingrijorarilor pe care resurgenta pandemiei le produce, la care trebuie sa avem in vedere volatilitatea politica, generata de orice fel de criza, ceea ce lipseste societate de garantii si incredere. Autorii mentionati evalueaza, cel putin in cazul SUA, ca ordinul de magnitudine al costurilor stimulentelor pe termen lung, in termeni de efecte, vor fi mai mari decat cele ale efectelor pe termen scurt, in mare parte datorita sentimentului sporit si de lunga durata de neliniste in randul socialului.

Exista si vesti bune la nivel de analize, care ar trebui sa inspire pe investitorii americani. Scaderea preturilor in sectorul imobiliar in multe orase ar putea genera noi constructii in zonele suburbane, sau in oraselele suferinde de mai mult timp de lancezirea afacerilor. Noile constructii, avand in vedere tele-munca, vor beneficia de telecomunicatii moderne, ceea ce va determina responsabilii de politici in domeniul digitalizarii sa asigure, din bani publici, benzi largi de functionare a internetului, cu efecte asupra educatiei copiilor si pietei fortei de munca. Toate ideile ar prinde radacini mai repede, precum cele de restructurare economica, cu cat va fi stapanita insecuritatea produsa de pandemie.

Un semnal care ingrijoreaza, pe langa incertitudinile si insecuritatea produse de pandemie, este dat de Jens Weidmann, presedintele Bundesbank si membru in consiliul guvernatorilor BCE, cand afirma ca, „desi se justifica interventiile extraordinare ale guvernelor si bancilor centrale de a ajuta economiile europene lovite de criza, acest ajutor trebuie sa fie temporar si este nevoie de un plan ca mediul de afaceri sa nu mai aiba nevoie de ”carjele” statului” (declaratie preluata de Reuters, 2 septembrie 2020). Desigur, mediul de afaceri trebuie sa ajunga pe picioarele lui, dar ”carjele” i-au fost date din cauza masurilor administrative ale statului, prin care a inchis economiile in fata pandemiei mortale. Realitatea momentului acestei declaratii - de fapt un avertisment german traditional - ne spune ca economia zonei euro s-a contractat cu 10% in trimestrul II 2020, guvernele continua sa imprumute cu sume record pentru a mentine pe linia de plutire economiile, iar BCE a tiparit peste 1000 de miliarde de euro pentru a absorbi datoriile guvernelor, in vreme ce si consumul lancezeste.

Iesirea din situatia critica sta in seama reformelor structurale, innoite ca perspectiva prin schimbarile determinate de mostenirile in gandirea economica si actiunea guvernamentala si a bancilor centrale de la ultima criza financiara incoace. Noutatea, sustinuta in planul reformelor structurale, este ca acestea sa nu mai fie dictate de sus, prin simpla intelegere cu patronatele. Este nevoie ca rolul sindicatelor ca partener social sa fie revigorat, intrucat pandemia a afectat sanatatea mentala a fortei de munca si, implicit, functionarea pietei muncii. Judith Kirton-Darling si Isabelle Barthès (in prezent secretare adjuncte la IndustriAll European Trade Union) afirma ca a sosit timpul sa se „evite carnagiul (fortei de munca - n.n.) nu numai al unor restructurari conduse de angajatori, prin stabilirea agendei acestor restructurari cu angajatii si sindicatele” („Anticipating the Covid-19 restructuring tsunami”, Social Europe, 3 septembrie 2020). Suntem avertizati ca o restructurare prost gestionata inseamna daune, daune care se vor intinde pe generatii, atat pentru cei care isi vor pierde locurile de munca, dar si pentru cei care vor supravietui ei.

In aceeasi cheie, dar strict legat de o directie a restructurarilor - digitalizarea - , Christina Colclough, director al UNI Global Union, Elevetia, Switzerland (reprezentand peste 20 de milioane de angajati din peste 600 de sindicate din ramurile cu cea mai mare dinamica din punctul de vedere al cerintelor de calificare si oferta de servicii), apreciaza ca pandemia, cu efectele ei economice, este pe cale sa restrictioneze dreptul angajatilor la autonomie. Este vorba de faptul ca digitalizarea, in combinatie cu supravegherea celor care lucreaza on-line de acasa, pune in aplicare o tehnologie care prin care puterea angajatorilor va creste considerabil in detrimentul dreptului angajatilor la drepturi si intimitate (vezi Colclough, C., ”Workers’ rights: negotiating and co-governing digital systems at work”, Social Europe, 3 septembrie 2020). Noua asimetrie, oarecum in crestere inca inainte de pandemie, necesita „imbunatatiri rapide in acordurile colective......, coordonare in apararea drepturilor angajatilor de a-si stabili propria viata de munca, libera de opresiunea unor algoritmi opaci folositi de firme cunoscute si necunoscute”.

Nadja Dörflinger, cercetator principal la Federal Institute for Occupational Safety and Health (BAuA), Germania, participanta la proiectul ”Changing World of Work”, atrage atentia ca lucratorii care au fost in prima linie in perioada pandemiei si care s-au bucurat de aplauze publice sincere, vor avea nevoie de ”o apreciere concreta pe termen lung” (vezi Dörflinger, N., ”Workers in critical occupations face triple disadvantage”, Soicial Europe, 2 septembrie 2020). Intr-adevar, criza pandemica, la fel ca si criza financiara, a adus ”recalibrari in definitia cine si ce reprezinta, ceea ce este critic pentru economie si societate”, la fel cum criza financiara, dupa falimentul colosului Lehman Brothers in 2008, ne-a aratat ce este sistemic pentru stabilitatea economiilor. In prezent, angajatii din sistemul sanitar, in retail si logistica sunt considerati cei mai importanti in asigurarea necesitatilor de baza ale societatii, dar, din pacate, impart cel putin doua dificultati problematice. In primul rand, este relationarea lor directa cu bolnavii si clentii, ei reprezentand in Europa 41% din angajati (conform European Working Conditions Survey, 2015). In al doilea rand, desi au ocupatii critice, sunt cel mai prost retribuiti si au cele mai rele conditii de munca. Aceste dezavantaje vin, spune Dörflinger, din trecutul reglementarilor insuficiente, optiunii angajatorilor de a nu mai accepta acorduri colective, situatiei socio-demografice, naturii muncii care o presteaza, mai toate aspectele mentionate ducand la slabe perspective in cariera. Sa nu uitam, ca si in cazul Romaniei, ca aceste functii au intampinat cele mai mari provocari in termeni de ore de munca si intensitate a muncii.

Atentionarile mentionate, legate de noile provocari in relatia angajati - angajatori si in raport cu realitatile impuse de pandemie, fac parte din „inventarul” a ceea ce trebuie facut in lumea in schimbare, daca speram la o recuperare, in noile conditii, a functionarii contractului social. Exista noi riscuri (natura interactiva a muncii), noi cerinte la locul de munca (reguli de igiena, distantare, tarie emotionala etc.), carora, daca nu li se va da atentia necesara (prin reglementari, modul de evaluare a sarcinilor si a retributiilor), piata muncii va deveni labila si volatila, producand un alt camp de stres pentru politicile guvernamentale. Invitatia facuta de Dörflinger, de a recalibra definitiile si evaluarea muncilor care devin critice de acum incolo, este absolut necesara pentru asigurarea functionarii economiei si societatii in ansamblul ei. Acesta este sensul metaforei ca cei din prima linie aplaudati public pentru merite deosebite, fapt care sa nu fie un gest conjunctural, ci sa se bucure de o „apreciere concreta pe termen lung”.

Generalizand ca forta de munca a fost afectata din punct de vedere a mijloacelor de trai, prin inchiderea economiilor, si psihic prin necesitatile de izolare si de stavilire a oricaror efuziuni sentimentale normale intre cei care se cunosc, administratiile de peste tot au dat impresia ca „le pasa” de oameni in ecuatia capital si valoare adaugata. Subiectul economie ar trebui sa devina central daca mai vrem ca obiectul ei sa mai produca ceva, respectiv crestere economica si dezvoltare. Acestea din urma, desi le circumscriem unor perspective tangibile total diferite, ne ingaduie intrebarea cum schimbarile structurale spre digitalizare, cu tot ceea ce inseamna oferta de bunuri si servicii prin robotizare, automatizare extrema, conexiunile on-line privind deciziile si comunicarea, vor asimila forta de munca disponibilizata, reprofesionalizarea ei, dar mai ales revenirea la o viata decenta pe termen lung. In mod clar, a trai cu pandemii repetabile si fiind inspirati cat de cat de masurile care s-au impus - bune, mai putin bune, criticabile cu potential de a fi mereu imbunatatite - se pare ca ne indreptam, vrand nevrand, spre o „economie a grijii fata de om”, cel putin declarativ in aceasta etapa. Sau, dupa cum se asteapta sindicatele europene, la o revigorare dupa afectarile angajatilor de criza dubla, pandemica si economica.Paula Franklin, cercetator cunoscut pentru preocuparile in domeniul securitatii si sanatatii ocupationale si conditiile de munca la European Trade Union Institute, confirma ”reorientarea”, dar pentru a deveni realitate sunt de facut multe schimbari importante, care tin de legalitate si politici economice (vezi: Franklin, P.: ”Hazardous! Occupational safety and health in the care economy during the pandemic”, Social Europe, 8 septembrie 2020).

Argumentele dezvoltate de Franklin ne sunt cunoscute. Ele fac referire la „umbra si mai intunecata lasata de austeritatea (impusa de criza financiara - n.n.) asupra sistemelor de sanatate din toata UE”. Taierile de bugete pentru sanatate, incepute cu anul 2008, au dus in mod necesar la inegalitatile veniturilor si rezultatele din acest domeniu, ridicand riscurile la care personalul medical a fost expus pe termen lung, adica in zilele noastre. Prin anii 2008-2009 aceasta concluzie era doar o predictie de care dirigentii nu au tinut cont, obiceiul traditional de a separa preocuparile pentru capital de structura fortei de munca, facand posibila expunerea la noi riscuri. Realitatea a demonstrat existenta acestor riscuri, dar in loc de a recunoaste adevarul, ne-am ascuns dupa impactul unui fenomen exogen, ca nici unul de pana acum, departe de vina oamenilor. Da! Departe de vina tuturor oamenilor, dar o categorie trebuie sa-si asume responsabilitatea si vina si, bine ar fi, ca prin ceea ce noi credem a fi deja o mostenire, sa nu se piarda in uitare.

Am acceptat ca nu am fost pregatiti pentru o astfel de pandemie si am constat ca am cerut profesionistilor din sanatate sa asigure servicii de cea mai mare calitate, in conditiile unui sistem de sanatate sub-finantat, cu personal redus, cu echipamente invechite si hazard biologic sau la ricurile psihologice la care poate fi supus personalul medical: munca intensiva sub presiune, lucru peste orele normale, deficiente de pregatire profesionala pentru pandemie, fara pauze, concedii, transferuri dictate etc.

Pandemia, cu efectele ei economice, trebuie sa indrepte atentia spre o economie preocupata mai mult de om, forta de munca, angajati, daca vrem in mod serios sa raspundem realitatilor unei lumi in schimbare, sintagma care nu trebuie sa exprime un cadru de generalitate, asa cum s-a mai intamplat. Plecand de la sistemul medical, cam in toate domeniile de acum incolo trebuie sa ne preocupe rezilienta sistemelor, plecand de la inegalitatile care exista in cerintele de securitate si sanatate ocupationala. Problematica diferentierilor intre barbati si femei, ca salarii, designul echipamentelor, modul de utilizare, profilul specializarilor etc. a reiesit foarte clar din cele intamplate in sistemele medicale, unde cca. 75% din personalul medical (doctori) sunt femei, iar 90% sunt asistente. Mai mult, trebuie sa dea gandit proportia mare din personalul medical care s-a imbolnavit si de ce, unii au decedat, lucru care se poate intampla in orice domeniu de activitate. In multe tari, serviciile medicale sunt asigurate de imigranti, se ridica problema daca nu au nevoie de o alta protectie decat cea de pana acum etc. Poate acum, multe din inadecvarile descoperite nu vor mai fi trecute cu vederea, vom trai cu pandemii care ridica alte probleme, ca natura substantelor folosite care produc hazard biologic in orice domeniu de activitate. Franklin ne vorbeste de conceperea echipamentelor de protectie personala (PPE), unde cei inventivi, ingineri etc. trebuie sa gaseasca cea mai buna bariera intre om si locul lui de munca, pentru a nu fi expus virusurilor. Temerea pentru virusuri induce riscuri psihosociale, fie ele noi, fie accentuate din cele vechi. Toate acestea pot duce la devieri de comportamente care amplifica riscurile la munca, in familie si comunitati (cum este agresiunea manifesta, domestica, de strada) etc. Sistemul de invatamant, cel de reprofesionalizare vor avea multe de facut, desigur.

Lipsa de preocupare guvernamentala, pentru aspectele care devin acum acute a condus la initiative personale (Franklin spune ca ele s-au dovedit detrimentele sanatatii personale) nereusite, dar ele au reflectat violarea dreptului la o munca sigura pentru sanatatea angajatului. Dezbaterea pe necesitatea testelor trebuie sa iasa din domeniul politicii marunte. Testarea in fata riscurilor pandemice, cu toate vaccinurile care se vor produce, trebuie sa devina o normalitate a vietii noastre, daca vrem sa mai vorbim de preventie si rezilienta in cazul fortei de munca, devenita insuficienta, imbatranita, expusa riscului financiar, pierderii veniturilor, insuficientei protectiei sociale.

Cu toate acestea, lucrurile merg greu chiar in formatiunea UE unde Romania este SM. Campul dezbaterilor politice a atacat tot ce s-a putut, dar inca nu s-a ajuns la un consens comunitar, daca Covid-19 nu este recunoscut ca risc ocupational in toate SM. Poate masurile de protejare a fortei de munca si a companiilor cu stimulente financiare trebuia sa cuprinda acest nou risc, care ne va acompania. Poate termenul de rezilienta atribuit cu necesitate in toate domeniile, exclusiv cel medical, ar trebui utilizat pentru intreaga structura societala si, in aceeasi masura, in orientarea, calibrarea si directia tuturor politicilor publice. Franklin insista ca, de acum incolo, „locuri de munca democratice, unde angajatii pot sa-si exercite drepturile si sa aiba un cuvant deschis, trebuie sa devina o norma a economiei grijii pentru om (care economy)”. Un inceput bun este includerea SARS-CoV-2 pe lista agentilor care afecteaza fiinta umana (Directiva UE 2019/1833), dar sunt multe de corectat din cele intamplate si cunoscute in 2020. Lectia de invatat este ca viitoarele reduceri in deficitele publice sa nu se mai faca pe seama sistemelor de sanatate si de protectie a fortei de munca la locul de munca. In acest sens, cuprinderea politicilor publice pentru care economy va avea mai multa relevanta pentru om, ar cobori din nivelurile inalte mai aproape de om si va fi luminata de o abordare holistica a ceea ce inseamna contractul social in noua lume, cu care suntem toti de acord ca trebuie sa o strabatem si ca trebuie sa ne pregatim repede pentru ea.

Despre mostenirile care ne vor indrepta pasii spre restructurarea efectelor unor teorii traditionale, depasite de realitati si moduri de abordare a noilor tinte, prin mix-ul de politici publice - fiscal-bugetare si monetare -, urmeaza sa tratam in continuare. Este un angajament, domeniul opiniilor, dezbaterilor si cercetarilor academice devine tot mai fierbinte. Pentru informatii suplimentare, click aici!

Un material de Napoleon Pop, Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR