Saptamana trecuta, Banca Nationala a decis reducerea dobanzii de referinta cu 25 de puncte de baza (adica 0,25 la suta). A fost o decizie dificila, intr-un context macroeconomic si international dintre cele mai complicate. In situatia de acum, de altfel, nu exista solutii magice prin care bancile centrale sa poata rezolva problemele, atat de complexe, cu care se confrunta economia mondiala, iar deciziile sunt cu atat mai dificile intr-o tara in care s-au acumulat dezechilibre macroeconomice de-a lungul anilor si a caror rezolvare nu poate in niciun caz sa se realizeze doar prin parghii monetare.

 

Marea, imensa problema a Romaniei este dezechilibrul bugetar. Nu s-a ajuns aici peste noapte. In intreaga perioada de la prabusirea comunismului ne-am confruntat cu o capacitate scazuta de a colecta impozitele si taxele si cu nevoi de cheltuieli mari si in continua crestere. Dupa eforturi persistente si adoptarea unor decizii deosebit de dificile, reusiseram, in urma cu vreo 5-6 ani, sa ne apropiem de faimosul MTO (medium term objective = obiectiv pe termen mediu, adica un deficit mai mic de 1% din PIB, in conditii de crestere economica). Dar minunea nu a durat prea mult: incepand din 2017, guvernele care s-au succedat la palatul Victoria au adoptat o conduita pe care pasareasca macroeconomistilor o denumeste “nesustenabila”, dar intr-un limbaj de zi cu zi poate fi catalogata drept aberanta si distrugatoare. Daca in anii 2017 si 2018 au mai putut fi gasite expediente pentru a mentine iluzia unui deficit mai mic de 3% din PIB (oricum, departe de MTO!), rezervele de machiaj s-au epuizat, iar finalul anului 2019 ne-a gasit la un nivel al deficitului bugetar de 4,3% – de departe cel mai ridicat din Uniune Europeana. Sa consemnam ca nivelul mediu al deficitului bugetar a fost anul trecut de 0,8% pe ansamblul Uniunii. Cel mai mare deficit, dupa Romania, a fost cel al Frantei, de 3% din PIB, in conditiile in care aceasta tara isi acopera deficitul la rate ale dobanzilor apropiate de 0. De consemnat, de asemenea, ca tarile fost comuniste au, toate, o situatie bugetara cu mult mai buna. Ungaria a avut un deficit de 2%, Polonia de 0,7%, in timp ce Cehia si Bulgaria au avut excedente bugetare (0,3%, respectiv 2,1% din PIB).

 

Am insistat atat de mult asupra acestor cifre, aride, fara indoiala, pentru ca orice constructie macroeconomica incepe cu o situatie de fapt, iar deciziile nu se adopta din burta sau plecand de la iluzii, desi unii politicieni nu se sfiesc sa le intretina, intr-un dispret total al realitatii si al consecintelor acestora.

Declansarea crizei Covid ne-a prins din nou fara niciun fel de rezerve. Nici in privinta unei minime echipari a sistemului sanitar pentru a putea face fata situatiei de urgenta, nici a fondului de rezerva bugetar, care fusese tocat fara remuscari. Nu putem pierde din vedere nici faptul ca Romania a reusit “performanta” de a fi singura tara a Uniunii Europene care se afla intr-o procedura de infringement pentru depasirea deficitului bugetar, ceea ce obliga la adoptarea prompta a unor masuri semnificative de corectie a acestui deficit – si nicidecum a toca iresponsabil banii publici pentru a respecta promisiuni fantasmagorice.

 

Deficitul bugetar merge, de cele mai multe ori, mana in mana cu deficitul extern. Romania a consemnat anul trecut un deficit al contului curent de 4,6% din PIB. Nu a fost chiar cel mai ridicat din Uniunea Europeana (ne-au depasit la acest indicator Irlanda si Cipru) dar si aici stam cu mult mai rau decat tarile vecine: Bulgaria, Croatia si Polonia inregistreaza excedente de cont curent, in timp ce Ungaria, Cehia si Slovacia au deficite semnificativ mai mici.

Deficitele gemene, bugetar si de cont curent, precum si perspectiva ca acestea sa se adanceasca in continuare, au determinat cele mai importante agentii de rating sa coboare nivelul evaluarii de tara al Romaniei la BBB- cu perspectiva negativa, adica la o jumatate de pas de iesirea din randul tarilor recomandate investitiilor si intrarea in categoria pentru care termenul folosit este “junk”(gunoi). Impactul pe care aceasta eventualitate l-ar avea asupra economiei nationale, in general, si a situatiei financiare, in special, ar fi teribil. Capacitatea de a finanta deficitul pe piata externa s-ar deteriora grav, iar costul imprumuturilor ar exploda. Este o perspectiva pe care autoritatile romane trebuie sa o evite.

 

In aceasta situatie tensionata a aparut criza mondiala a Coronavirusului, ceea ce a complicat foarte mult lucrurile, inclusiv pentru tarile cu o situatie de pornire favorabila, dar cu atat mai mult pentru una prinsa din nou pe picior gresit. Deja scaderea productiei si a veniturilor bugetare, concomitent cu cheltuielile de urgenta pentru limitarea efectelor crizei Coronavirusului, pun o presiune formidabila asupra bugetului.

Aceasta este imaginea de ansamblu in care Banca Nationala trebuie sa actioneze astfel incat sa fie depasita criza, sa poata fi reluata in conditii de siguranta activitatea economica, fara a pierde, in acelasi timp, din vedere riscurile pe care situatia macroeconomica le atrage.

 

Ce ar putea sa faca in aceste conditii banca centrala? Primul pas, care a si fost facut de altminteri, a fost acela de a mari lichiditatea in sistemul bancar, atat prin clasicele operatiuni reversibile (“repo”), cat si prin mai putin uzitatele pana in prezent achizitii de titluri de stat de pe piata secundara. Aceste din urma operatiuni semnalizeaza orientarea politicii monetare inspre satisfacerea nevoilor pietei, fara insa a o inunda cu lei.

Cea de-a doua masura a fost aceea de a reduce rata de referinta, cu un total de 0,75%, si de ingustare a coridorului de dobanzi ale Bancii Nationale, cu un total de un punct procentual. Aceste decizii de politica monetara au fost favorizate de o scadere a ratei inflatiei intrucatva mai rapida decat se anticipase. Trebuie spus ca aceasta tendinta a inflatiei nu reflecta neaparat evolutii favorabile, intrucat, pe de-o parte, ea se datoreste scaderii abrupte a pretului petrolului pe piata internationala, iar pe de alta parte, este semnul scaderii cererii de bunuri si servicii, in conditiile starii de urgenta. Totusi, scaderea ratei inflatiei ofera bancii centrale oarece spatiu de manevra, care a atras, de altfel, cea mai recenta reducere a ratei de referinta.

 

Ar exista alternative la aceasta politica a bancii centrale, considerata de unii prea prudenta? Pai, sa vedem! Teoretic, Banca Nationala ar putea reduce dobanda sa de referinta mai mult si mai repede, apropiindu-ne de nivelurile practicate de alte banci centrale europene. Doar ca, asa cum am aratat mai sus, toate celelalte tari care au redus ratele dobanzilor au o situatie a bugetului si a contului curent incomparabil mai buna decat cea pe care o inregistreaza tara noastra. Daca e sa ne aflam in treaba, putem sa ne miram ca, de exemplu, Bulgaria are rata de referinta la nivelul zero. (Exista un cetatean, care se crede analist, care afirma ca dobanda BNR este de 17,5 ori mai ridicata decat cea a Bancii Poloniei. L-as sfatui, colegial, ca sa zic asa, sa ne compare cu Banca Bulgariei : dobanda noastra este de un infinit de ori mai mare. Ce impact mediatic ar avea!) Doar ca Bulgaria are atat excedent bugetar, de 2,1% din PIB, cat si de cont curent, de 4% din PIB. Daca avem cunostinte de economie macar la nivel de anul I de facultate, intelegem de ce nu se pot compara situatiile. Daca nu, facem impartiri la 0 si ne scarpinam in cap.

 

Exista doua argumente puternice pentru care prudenta trebuie sa caracterizeze politica de dobanzi a Bancii Nationale. Primul este legat de impactul pe care scaderea abrupta a dobanzilor l-ar avea asupra cursului valutar al leului. Reducerea mai agresiva a ratelor de dobanda ar antrena aproape imediat un atac asupra cursului valutar, ce nu ar mai putea fi stavilit. Iar aceasta, cu atat mai mult cu cat deficitul extern genereaza, prin el insusi, o nevoie de valuta care preseaza oricum asupra cursului valutar. Mai mult decat atat, experienta functionarii pietelor valutare arata ca, aproape intotdeauna, declansarea unui proces de depreciere a unei monede are tendinta de a se opri doar dupa ce a fost depasit nivelul de echilibru, ajungandu-se la ceea ce in piata este caracterizat cu termenul “overshooting”. O depreciere a leului cu 10-15%, deloc imposibila daca dobanzile interne ar fi semnificativ mai scazute decat in prezent, ar duce cursul valutar pe la 5,5-5,6 lei/euro, ceea ce ar arunca in aer o stabilitate dobandita cu greu si cu eforturi importante. Chiar asta ne dorim? Cine ar avea de castigat dintr-o asemenea nebunie?

 

Al doilea argument este putin mai nuantat, iar el se refera la credibilitatea politicilor urmate de autoritatile romane. Mai mult decat oricand, avem nevoie ca partenerii externi sa aiba incredere in conduita politicilor Romaniei. Da, vom avea un deficit bugetar mult mai mare decat cel avut in vedere in ianuarie; dar acest deficit trebuie sa fie strict corelat cu efectele crizei Coronavirusului si cu masurile adoptate pentru depasirea ei. Da, Banca Nationala poate reduce ratele dobanzilor si poate mari lichiditatea din sistem – tot ca urmare a crizei Coronavirusului, nu oricat si oricum. Daca insa deficitul bugetar o ia pe coclauri pentru cauze fara legatura cu Coronavirusul si daca Banca Nationala capoteaza de la indeplinirea rolului ei de aparator al monedei nationale, atunci credibilitatea autoritatilor romane se naruie, iar tara se auto-izoleaza, cu efecte inimaginabile asupra nivelului de trai si al viitorului economiei nationale.

 

Situatia este, fara indoiala, deosebit de complexa. Riscurile pe care le avem sunt colosale. Doar politici responsabile ne pot scoate la lumina. Si inchei cu un apel pentru politicieni: nu va jucati cu focul! Nu aruncati in haos economia nationala cu masuri fantasmagorice!