De ani de zile, suntem in mod constant bombardati cu avertismente legate de noua era in care a intrat omenirea. Si nimeni nu face economie de epitete sau metafore: o noua ordine internationala, miscari de “placi tectonice”, redesenarea polilor de putere, razboiul pentru resurse si altele similare. Privind la toate aceste declaratii ale liderilor de opinie din Romania nu pot sa nu constat un anumit spirit pasiv/contemplativ care le-a caracterizat de-a lungul timpului. Caci astfel de schimbari, care isi pun amprenta asupra unei civilizatii, nu apar peste noapte. Ele au nevoie de ani, uneori decenii, pentru a produce efecte, motiv pentru care pregatirea pentru noile provocari se face tot cu ani sau decenii inainte. Cel putin asta fac tarile care isi propun sa raman relevante, sa aiba un cuvant important de spus in economia si politica globala. In anticiparea nevoii masive de materii prime generata de dezvoltarea economica si de obiectivul de a deveni o putere regionala, asaltul Chinei asupra Africii nu a inceput anul trecut, ci de cel putin 15 ani ca urmare a planificarii si viziunii pe termen lung pentru dezvoltarea tarii. Apetitul in crestere al SUA si UE pentru explorarea metoritilor sau a altor planete are si el la origine anticiparea momentului, peste decenii, cand Pamantul va fi secatuit de resurse minerale sau ele se vor afla sub controlul unor puteri concurente. Tot in aceste evaluari si planificari pe termen lung putem include si reactivarea interesului pentru Luna, inclusiv prin participarea unor noi actori noi precum India, in conditiile in care rivalul sau geopolitic, China, a luat startul securizarii de resurse mult mai devreme. Bineinteles ca lista ar putea continua cu exemple legate de investitiile in dezvoltarea si stapanirea inteligentei artificiale sau de programele de evaluare si limitare a impactului schimbarilor climatice. Ideea este ca toate aceste intiative au la baza evaluari facute pe termen lung si, apoi, programe menite sa atinga aceste obiective in decenii. Nu am cunostinta ca Romania sa fi avut in ultimii 30 de ani un astfel de program pe termen lung pe care sa-l urmeze cu sfintenie pentru a-l duce integral la bun sfarsit. De cele mai multe ori, astfel de proiecte pe termen lung nu au existat, in lipsa unei viziuni, iar atunci cand au existat au esuat sau au fost indeplinite doar partial. Unii ar putea da ca exemplu intrarea in UE. Dar, sa fim sinceri, Romania a intrat in UE fara a fi cu adevarat pregatita, caznindu-se ulterior sa se ridice la nivelul standardelor Uniunii in urma semnificativelor presiuni externe. Esecurile repetate de a respecta un parcurs de aderare la zona euro dau masura exacta a incapacitatii de a urma in mod consecvent un program riguros, ale carui obiective sunt parametrizate si nu fac obiectul unor interpretari si decizii subiective. Principalele axe rutiere care urmau sa traverseze Romania erau cunoscute de aproape doua decenii. Statutul Romaniei de extremitate a NATO nu a aparut anul trecut. Si totusi, infrastructura rutiera si portuara a fost dezvoltata cu o lentoare teribila. Enclavizarea si subdezvoltarea Moldovei vizibile de 20 de ani incoace nu au generat nicio tresarire si cu atat mai putin un program de dezvoltare pe termen lung. Lista e lunga si motivul pentru care amintesc toate aceste esecuri este ca astazi suntem martorii unor actiuni programatice care se pot constitui in elementele constitutive ale unui program pe termen lung insa cu o destinatie trista: cresterea polarizarii sociale. Sunt multe elemente care duc in aceasta directie. Unele sunt “naturale”, iar altele sunt generate de decizii eronate, care nu fac decat sa amplifice consecintele primelor. Imbatranirea rapida a populatiei si inversarea piramidei varstelor prin apropierea “decreteilor” de varsta pensionarii este una din cauze. Explicatia este cat se poate de simpla. Evaluari facute de CFA Romania sau provenind din zona academica evalueaza ca, la pensionare, veniturile stabile ale romanilor vor scadea cu aproximativ 60%. Cu o astfel de scadere si fara o cultura a economisirii, “decreteii” se vor deplasa in zona inferioara a scarii sociale alimentand o polarizare a societatii. Pensiile private obligatorii (Pilonul 2), lansate acum 15 ani, erau gandite sa compenseze acest soc demografic si bugetar prin furnizarea unei surse de venituri complementare la sistemul public de pensii. Din pacate, si pensiile private obligatorii au fost un program pe termen lung aplicat cu jumatate de masura, in conditiile in care contributiile populatiei au crescut extrem de lent pentru a ajunge la doar jumatate din cat era planificat. Insa, polarizarea sociala, adusa oricum de un sistem public care va fi sub o presiune imensa peste 8-10 ani, va fi si mai mult amplificata de deciziile recente de a exclude largi categorii profesionale de la contributia la pensia lor privata pentru a beneficia de castiguri salariale pe termen scurt. Explicatia rezida in faptul ca toti participantii la Pilonul 2 au o contributie mai mica la pensia publica, diferenta fiind cei 3,75% din salariul brut cu care contribuie la pensia privata. Cei din constructii, industria alimentara si, mai nou, IT, au primit “cadou” contributia la P2, ramanand doar cu contributia diminuata la pensia publica. Asta va face ca actualul “cadou” sa duca la o diminuare a veniturilor lor la pensionare, in conditiile in care primele doua sectoare oricum sunt sectoare cu salarizari, si in consecinta pensii, mai degraba modeste. Deci un nou impuls dat polarizarii sociale. Insa lucrurile nu se opresc aici. Un rol important in garantarea viitoarei polarizarii sociale il reprezinta managementul fiscal si aici am in vedere mai multe aspecte. In primul rand, merita remarcat faptul ca, spre deosebire de alte tari, in Romania, regimul fiscal nu incurajeaza in niciun fel economisirea pe termen lung. Unele produse financiare beneficiaza de deductibilitati fiscale derizorii (de ex. asigurarile de sanatate, pensiile facultative), iar altele nu au deloc asa ceva (de ex. creditele ipotecare, asigurarile de viata, pensiile ocupationale). Mai mult, recent s-a pus problema impozitarii pana si a dobanzilor la titlurile de stat. Verbal, romanii sunt incurajati sa economiseasca, practic insa, masurile fiscale nu ii stimuleaza. Fara economii, situatia lor economica la batranete se va inrautati inevitabil. In al doilea rand, esecul colectarii taxelor si impozitelor din cauza evaziunii fiscale, a dus si va duce la imbogatirea celor care au instrumentele necesare pentru a nu-si indeplini obligatiile fata de stat. In acelasi timp, lipsa resurselor bugetare pentru furnizarea de servicii publice celor din ce in ce mai multi cu venituri scazute va face ca acestia sa fie obligati sa accepte servicii publice mai proaste sau sa se indrepte spre sectorul privat. De exemplu, cei in varsta sa aleaga intre servicii medicale slabe sau sa isi asume costurile aferente sectorului privat si scaderea nivelului lor de trai. Iar daca toate aceste categorii vor alimenta “sudul” polarizarii sociale, cine va alimenta “nordul”? Pe de o parte, cei care au operat in sectorul privat in calitate de salariati sau antreprenori si care au avut veniturile si intelepciunea necesare pentru a face economii/investitii de natura sa le asigure un trai decent la pensie. O alta categorie va fi reprezentata de toti cei care s-au bucurat de pozitii privilegiate in sectorul public. Si aici ma gandesc la cei care au avut competente cautate, precum medicii, ma gandesc la cei cu competente limitate dar doriti de sistemul public din alte motive sau la cei care beneficiaza de o discriminare pozitiva prin prisma legislatiei de pensionare. Cei din urma vor fi o categorie care va cunoaste o crestere rapida, in conditiile in care nu doar legislatia ii face imuni la scaderea de 60% de care va “beneficia”restul populatiei la pensionare, dar varsta mica la care se retrag din activitate va face ca numarul lor sa creasca sustinut in urmatoarele decenii, alimentand “nordul” polarizarii sociale. Din pacate, aceasta “imunizare” va fi realizata pe seama bugetul public, si asa tensionat de numarul in crestere al pensionarilor “obisnuiti”. Dincolo de aspectele etice, care nu ar trebui deloc ignorate, polarizarea sociala in crestere risca sa aduca tensiuni sociale in crestere si polarizarea politica extrema. Deci, de data aceasta, chiar ar fi de dorit ca acest “plan” pe termen lung sa esueze printr-o schimbare majora de directie.

Romania are in sfarsit un plan pe termen lung: polarizarea sociala.