Cei care de 1 an de zile ne avertizeaza ca criza economica se va abate asupra economiei mondiale in 2023 zilele acestea jubileaza. In sfarsit, prognoza lor se adevereste si, iata, criza din 2008 este pe punctul sa se repete pornind de la falimentul celor doua banci americane si de la criza cu care se confrunta banca elvetiana Credit Suisse.

Se inseala. Cel mai probabil nu va fi nicio criza, si cu atat mai putin una similara celei din 2008. Daca declansarea aceleia a plecat de la falimentul a doua banci, nu inseamna ca, si astazi, falimentul a doua banci va fi suficient pentru a o replica. Contextul din 2008 a fost cu mult mai complicat si mai putred decat astazi si, ca urmare, orice asemanare este simplista si fortata.

De fapt, provocarile cu care se va confrunta mediul de afaceri din Romania sunt cu totul altele si sunt legate de o cu totul alta “criza” decat cea pe care o vedeti vehiculata cu insistenta pe canalele media.

Sa remarcam pana una alta ca cea mai anticipata recesiune economica intarzie sa apara. Iar cei care par sa fi avut cel mai bun glob de cristal au fost decidentii de la nivel microeconomic, care au surclasat cu optimismul lor pesimismul constant al economistilor. Un sondaj recent facut in randul absolventilor de ASEBUSS la 30 de ani de la infiintarea programului de Executive MBA arata ca prin bugetele din 2023, peste jumatata au in plan sa creasca investitiile, iar 24% sa le mentina.

Totusi, in apararea pesimistilor care anticipau o recesiune severa, trebuie spus ca o iarna grea ar fi schimbat substantial evolutiile economice. O crestere substantiala a consumului de gaz in Europa ar fi dus la inchiderea unor mari consumatori industriali in favoarea consumului casnic, ceea ce ar fi provocat un efect de domino asupra economiei europene. Din fericire, acest lucru nu s-a intamplat si ne permitem acum sa ne pregatim pentru marea provocare a mediul de afaceri din Romania.

Principala provocare pe care o intrevad este faptul ca, in urmatorul deceniu, companiile romanesti vor fi confruntate cu o cerere de bunuri si servicii mai mare decat pot asigura. Asta inseamna ca anticipez ca marea problema a companiilor romanesti nu va fi sa gaseasca clienti, ci sa gaseasca suficiente resurse pentru a face fata numeroaselor oportunitati pe care le vor avea. Si cand spun resurse, ma refer in primul rand la oameni suficient de multi si cu calificarea necesara, ma refer la capital care sa le permita investitiile necesare extinderii capacitatilor.

Cat de grava este situatia? Cred ca suficient de serioasa pentru a necesita punerea imediata pe hartie de catre executivi si antreprenori a unei strategii menite sa potenteze oportunitatile si sa creasca capacitatea companiilor pe care le conduc de a oferi bunuri si servicii. Dar de unde aceasta urgenta?

Cred ca, in anii ce vor urma, pentru Romania, se vor alinia trei planete care se vor potenta reciproc generand astfel o explozie a cererii pentru afacerile romanesti.

In primul rand, este vorba de un fenomen caruia ii suntem deja martori si anume relocarea marilor companii internationale intr-un proces ce a fost denumit “friend-shoring”. Adica migrarea din tari precum China sau Rusia catre tari care fac parte din clubul democratiilor liberale de tip occidental. Romania fiind in aceasta categorie are toate sansele sa beneficieze, iar relocarea companiilor straine in Romania va avea un efect benefic de angrenarea aupra companiilor locale.

Al doilea stimul major economic il va reprezenta PNRR-ul, programul prin care Romania va fi beneficiara unei asistente de 29 de miliarde de euro finantata de Uniune Europeana. Este un program despre care, pe buna dreptate, Economistul-sef al BNR spunea ca “Cel mai bun program de tara pe care il avem este PNRR-ul, ca ne place, ca nu ne place…”. Avand in vedere marimea fondurilor implicate in proiecte de dezvoltare a infrastructurii, energetice, logistice, agricole si in multe alte domenii, cererea pentru companii capabile sa participle la astfel de proiecte in mod direct sau subcontractate de companii straine nu va face decat sa creasca.

In final, al treilea catalizator potential al cererii despre care in Romania nu se vorbeste deloc: imensul proiect al reconstructiei Ucrainei. Desigur ca este de asteptat ca tarile donatoare sa aiba tendinta redirectionarii banilor catre propriile companii. Insa este o tendinta care nu se va aplica obligatoriu si asupra finantarilor provenind din institutii multilaterale, ca sa nu mai vorbim ca si firmele straine vor avea nevoie de parteneri regionali impreuna cu care sa isi uneasca fortele.

Asta inseamna ca statul roman si firmele vor trebui sa pregateasca din timp reteaua de contacte comerciale care sa permita economiei romanesti sa devina parte a marelui proces de reconstructie al Ucrainei. Asta mai inseamna si ca Moldova va avea o oportunitate de dezvoltare cum nu a mai avut niciodata pana acum si mai inseamna si faptul ca, asa cum spun de ani de zile, finalizarea unei autostrazi prin Carpatii Orientali este prioritatea zero. Altminteri, podul economic de dezvoltare al Ucrainei va trece exclusive prin Polonia care deja are o statura geopolitica cu multa mai importanta decat Romania prin prisma implicarii in sprijinirea Ucrainei.

Dar cele trei mari oportunitati cumulate vor avea nu doar un efect economic benefic, ci vor aduce si un alt tip de provocari. Principala provocare va fi legata de o potentiala supra-incalzire economica indusa in primul rand de o piata a muncii deficitara. O spirala a salariilor, stimulata de lupta pentru oameni calificati, poate aduce presiuni inflationiste si o conservare a deficitelor externe. Presiunile inflationiste vor duce si la o politica monetara mai restrictiva menifestata prin dobanzi mai ridicate.

Din acest motiv, politici la nivel macroeconomic de crestere a calitatii si volumului de forta de munca disponibila, de dezvoltarea a infrastructurii si stimulare a mediului de afaceri prin PNRR vor fi esentiale pentru a profita de alinierea poate unica a celor trei mari oportunitati economice.

In ultima, instanta investitiile in cresterea productivitatii muncii pentru a produce mai mult cu acelasi numar oameni vor fi esentiale.

Vor ridica statul roman si companiile romanesti manusa?