ARISTON Thermo doteaza 51 de baze Salvamont cu centrale termice si boilere |
Sustenabilitate & CSR Publicat de Stelian DINCA 27 Iul 2021 13:23 |
Ariston Thermo Romania, liderul pietei locale de centrale termice si boilere electrice, continua parteneriatul cu Asociatia Nationala a Salvatorilor Montani din Romania (Salvamont) in urma caruia au fost donate echipamente termice perfomante pentru a asigura conditii optime de lucru in bazele de salvare si pentru a facilita interventiile in situatiile de urgenta. Astfel, in ultimii trei ani Ariston a dotat 51 de centre si baze de salvare cu centrale termice in condensare si boilere electrice de ultima generatie.
„Suntem onorati sa continuam acest parteneriat pentru al treilea an si sa fim alaturi de salvatorii montani - cei care ies in fiecare zi din zona de confort pentru binele nostru, al celor care iubim muntele. Ducem, astfel, mai departe angajamentul asumat la nivel global de catre Ariston de a asigura confortul chiar si acolo unde este greu de obtinut, dar mai ales acolo unde putem transforma lumea intr-un loc mai bun si mai confortabil”, spune Catalin Draguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romania.
Peste 1.100 de salvatori profesionisti si voluntari, care asigura patrularea preventiva si participa anual la misiuni de salvare in peste 100 de zone montane, vor beneficia de imbunatatirea conditiilor de lucru din bazele, posturile de interventie si cabinetele medicale Salvamont. Prin acest parteneriat, Ariston Thermo a reusit sa asigure confortul termic pentru aproximativ jumatate din totalul bazelor Salvamont din Romania.
„Salvatorii montani sunt obisnuiti sa activeze in conditii foarte grele, se confrunta constant in sezonul rece cu vant de peste 100 km/h, ceata, ploi torentiale, zapada, gheata si viscol. Este foarte important sa avem o infrastructura buna la nivelul centrelor de salvare care sa le usureze munca si sa le ofere conditii minime de confort, siguranta si igiena, pentru a creste sansele de salvare ale celor care au nevoie de ajutorul lor, ” a declarat prof. Sabin Cornoiu, Presedintele Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania.
In ultimii trei ani, echipele Salvamont din intreaga tara au salvat peste 23.000 de persoane accidentate pe munte si in alte locuri greu accesibile. In anul 2020, din cauza restrictiilor internationale de calatorie numarul turistilor pe munte a crescut semnificativ, implicit si incidentele montane care au necesitat interventia salvamontistilor.
Campania Ariston a ajuns in 17 judete in care activeza Salvamont si printre centrele de salvare care vor fi dotate cu echipamente Ariston se numara si cele situate in judetele Prahova, Gorj si Suceava, zone in care exista un flux anual crescut de turisti. In functie de dimensiunea si caracteristicile tehnice ale spatiilor dotate, Ariston a instalat centrale termice cu puteri cuprinse intre 24 si 70 de kW, in timp ce modelele de boilerele au volume cuprinse intre 30 si 300 de litri.
Parteneriatul cu Salvamont face parte din platforma extinsa de programe sociale, Ariston pentru Comunitate, un demers al Ariston Thermo Romania de a sprijini prin donatii organizatiile non-guvernamentale locale si de a asigura confort in special categoriilor vulnerabile.
In cadrul acestei initiative, compania continua si parteneriatul cu Crucea Rosie Romana, donand boilere electrice performante in zeci de judete catre institutii de invatamant, spitale, camine de batrani sau centre de recuperare medicala.De peste 4 ani, Ariston deruleaza proiecte pe termen lung: Ariston Comfort Challenge care asigura confortul acolo unde pare imposibil de atins, sustinerea unor proiecte cu mare impact social, asa cum sunt proiectele Magic Home si Magic Camp sau BIG BUILD, evenimentul social de construire accelerata si voluntariat organizat de catre Habitat for Humanity. De asemenea deruleaza contant parteneriate cu fundatii si asociatii non-guvernamentale precum Salvati Copiii, Autism Voice sau Fundatia Regina Maria. De echipamentele Ariston vor beneficia persoane pentru care apa calda este de cele mai multe ori un lux.
|