Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - ANAR: Aproape 800 de localitati din Romania sunt alimentate restrictionat cu apa
ANAR: Aproape 800 de localitati din Romania sunt alimentate restrictionat cu apa
Actualitatea interna Publicat de Stelian DINCA 02 Aug 2022 12:30
Administratia Nationala „Apele Romane”, alaturi de reprezentantii Hidroelectrica reuseste sa mentina coeficientul de umplere de peste 70%, in principalele 40 de lacuri (cu folosinta complexa), adica la 73,61%.
Rezerva (strategica) in principalele 40 de lacuri este 3,19 miliarde de metri cubi de apa, in scadere fata de 3,45 miliarde cat era la inceputul lunii iulie 2022. Aceasta poate asigura necesarul de apa pentru toti beneficiarii care se alimenteaza din sursa de apa de suprafata.
Fiecare folosinta isi stabileste pragurile si debitele care pot fi restrictionate. Acestea sunt parte integranta din Planurile de restrictii care se aplica gradual conform celor trei trepte, cu respectarea legislatiei in vigoare. (vezi Caseta Tehnica).
Administratia Nationala „Apele Romane” face in continuare apel la calm si responsabilitate sociala in directia folosirii rationale a resurselor de apa si pe cat posibil a economisirii acestora. Nu uitati de recomandarile noastre din ghidul de economisire a apei.
 
Debitele Dunarii, scazute, la jumatate fata de media multianuala a lunii august
Debitul Dunarii la intrarea in tara este de 1860 mc/s, fiind la jumatate fata de media multianuala a lunii august (4300 mc/s).
Conform prognozei emise de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, debitul la intrarea in tara (sectiunea Bazias) va fi in crestere si va ajunge in jurul valorii de 2000 mc/s in data de 8 august.
La statia hidrometrica de la Cernavoda a fost atinsa prima treapta de avertizare (de restrictii) si mai sunt 0,77 cm pana la atingerea treptei II. Treapta I inseamna o monitorizare mai atenta a evolutiei nivelurilor pe Dunare si in bazinul de aspiratie al centralei de la Cernavoda, in perioada urmatoare.
Conform datelor pe care le detinem, Centrala de la Cernavoda a fost oprita in 2003, cand Dunarea avea la intrarea in tara un debit de 1800 mc/s.
779 de localitati alimentate restrictionat la nivel national
Conform Raportului de monitorizare realizat de specialistii Administratiei Nationale „Apele Romane”, precum si de la nivelul Administratiilor Bazinale de Apa, situatia la aceasta ora se prezinta astfel:
In special in zona oraselor mici si a satelor din Moldova continua fenomenul de seceta. Cele mai afectate judete sunt: Botosani, Iasi, Vaslui, Galati, Suceava, Neamt, Bacau si Vrancea. Aici, apa este asigurata fie din sursa de apa de suprafata, fie din subteran.
La nivel national, sunt 364 de localitati (din 26 judete: Botosani, Iasi, Vaslui, Galati, Suceava, Neamt, Bacau, Vrancea, Maramures, Satu-Mare, Hunedoara, Alba, Ilfov, Olt, Teleorman, Brasov, Harghita, Arges, Giurgiu, Dambovita, Buzau, Ialomita, Dolj, Gorj, Bihor si Arad) alimentate restrictionat din sursa de apa de suprafata, respectiv 415 din foraje/fantani (din 12 judete: Botosani, Iasi, Vaslui, Galati, Bacau, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Dolj, Hunedoara, Maramures).
Facem precizarea ca retelele de alimentare cu apa apartin operatorilor de apa-canal si acestia sunt cei care stabilesc restrictiile in alimentarea cu apa in functie de fiecare caz in parte.
Din cele 80 de sectiuni de monitorizare a secetei hidrologice, la 16 sectiuni s-au inregistrat debite sub debitul necesar pentru satisfacerea cerintelor sub aspect cantitativ, respectiv in bazinele hidrografice Somes-Tisa, Olt, Crisuri, Jiu, Arges-Vedea, Siret si in special in bazinul hidrografic Prut-Barlad. In afara sectiunilor de monitorizare a secetei, in sectiunile a 23 statii hidrometrice din rauri (sectoare/tronsoane de rauri) sunt secate (Somes-Tisa, Crisuri, Mures, Banat, Olt, Siret si Prut).
 
Debite in scadere
Conform Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, debitele au fost in general in scadere, exceptand cursul mijlociu si inferior al Siretului si cursurile inferioare ale raurilor: Somes, Timis, Ialomita, Suceava, Moldova, Bistrita, Trotus, Putna, Ramnicu. Sarat si Buzau, unde au fost in crestere prin propagare. Pe raurile din bazinul Barladului si pe cursul mijlociu al Prutului, debitele au fost relativ stationare.
Debitele medii zilnice se situeaza in general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienti moduli cuprinsi intre 30-80%, mai mari (peste 100%) in bazinul Ialomitei, bazinul superior al Oltului, pe cursurile superioare ale Tarnavelor, pe unii afluenti ai Argesului superior (raul Targului, Argesel) si pe raurile din Dobrogea si mai mici (sub 30%) pe cursul Siretului, pe raurile din bazinele hidrografice: Amaradia, Oltet, Barlad si Jijia.
Debitele vor fi in general in scadere, exceptand raurile din bazinul Barladului unde vor fi relativ stationare. Sunt posibile mici cresteri de niveluri si debite pe unele rauri mici din zonele de deal si munte din nordul si centrul tarii, ca urmare a precipitatiilor, slabe cantitativ, prognozate.
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUGhiltiTotalEnergiesSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
AED
VEGO
GEWISS
EURO BUILD
SIGM
SSAB
ERBASU CONSTRUCT
leviatan
MAKITA
DRS
strabag nivel 1
theda mar
Ubitech
EDIT-Structural
Acvatot 2019
konsent
BogArt
CONCEPT STRUCTURE
rigips
quadratum
CDS
noark
Arduro
ELECTROGRUP
concelex

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<