Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - EY: Valoarea tranzactiilor M&A a crescut cu 32% in anul 2021, la 5,2 miliarde euro
EY: Valoarea tranzactiilor M&A a crescut cu 32% in anul 2021, la 5,2 miliarde euro
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 27 Ian 2022 15:23
Activitatea M&A din Romania a inregistrat o revenire puternica in 2021 fata de 2020, atat ca valoare, cat si ca numar al tranzactiilor. Valoarea totala a tranzactiilor M&A in 2021 a fost de 6,2 miliarde de USD (5,2 miliarde de euro), cu 32% mai mult decat in anul anterior, la un volum de 178 de tranzactii, evidentiind increderea solida a investitorilor in mediul de afaceri din Romania si in redresarea acestuia post-Covid, in special in a doua jumatate a anului.
Transparenta pietei ramane redusa, valoarea tranzactiilor fiind anuntata doar pentru aproximativ o treime dintre acestea. Valoarea medie a tranzactiilor din categoria de peste 100 milioane USD a fost de 404 milioane USD , marcand o crestere de 17% fata de anul precedent. Pentru categoria tranzactiilor de sub 100 milioane de USD, valoarea medie a fost de 15 milioane de USD, in scadere cu 12% comparativ cu 2020. Valoarea medie mai mica pentru tranzactiile de sub 100 milioane de USD are ca principala cauza faptul ca cele mai multe fuziuni si achizitii au avut loc in sectoarele de tehnologie si agricultura, prelucrarea alimentelor si produselor alimentare, unde 93% dintre tranzactii au fost sub aceasta valoare.
Tranzactiile strategice au reprezentat 90% din activitatea M&A din 2021, in timp ce capitalul privat a fost responsabil pentru restul activitatii prin intermediul unui numar mic de tranzactii (numai 17 in total in 2021). In pofida ponderii mici in activitatea M&A totala, fondurile de capital privat raman active in Romania si preconizam ca se vor inregistra cresteri ale nivelului de activitate in anii urmatori, avand in vedere dimensiunea oportunitatilor din piata si alocarile suplimentare catre clasele de active din partea fondurilor de pensii (pilonul II).
Tranzactiile pe plan intern, care continua sa reprezinte mai bine de jumatate din activitatea M&A din Romania (54%), au crescut cu 35% in 2021 fata de 2020. Romania ramane o destinatie de investitii atractive pentru straini, intrarile de capital reprezentand 41% din totalul tranzactiilor. Cei mai activi investitori straini au provenit din SUA (11 tranzactii), Germania, Franta si Elvetia (cate 5 tranzactii), urmati de cei din Marea Britanie (4 tranzactii), Italia si Polonia (cu 3 tranzactii fiecare). Investitiile romanesti in strainatate raman modeste, reprezentand numai 5% din activitate, un nivel practic neschimbat fata de 2020 din perspectiva numarului de tranzactii.
Sectoarele tehnologiei, imobiliar, al produselor de consum si comertului cu amanuntul au fost cele mai active in 2021, inregistrand 72 de tranzactii in total, adica o crestere de 50%, de la 48 de tranzactii in 2020. Tranzactiile din sectorul tehnologiei s-au dublat in 2021, iar cele din sectoarele imobiliar, al produselor de consum si comertului cu amanuntul au crescut cu 35% fata de anul precedent. S-au remarcat, de asemenea, intensificari ale activitatii de fuziuni si achizitii in energie si utilitati (incurajate in principal de domeniul energiei regenerabile si de tranzitia verde) si in agricultura, prelucrarea alimentelor si a produselor alimentare.
 
Principalele trei tranzactii ale anului 2021 au fost:
- Achizitia participatiei de 50% a ExxonMobil in proiectul offshore Neptune Deep de catre Romgaz, cu 1,07 miliarde USD
- Achizitia participatiei ramase de 46% in cadrul Globalworth Real Estate Investments Ltd, o companie de investitii imobiliare cu sediul in Romania si listata la Bursa de Valori din Londra, de catre un consortiu de companii din Luxemburg (CPI Property Group – Aroundtown), la un pret aproximativ de 844 milioane USD
- Achizitia operatorului roman de jocuri de noroc MaxBet de catre fondul de capital privat britanic Novaplina Capital, pentru 296 milioane USD
Desi nu s-a incadrat in criteriile de includere in Barometrul M&A realizat de EY, merita remarcata si cea mai recenta runda de atragere de fonduri a UiPath, compania de tehnologie infiintata in Romania si listata in SUA, care a obtinut alte 750 milioane USD din aceasta runda, ajungand la o valoare post-investitie de 35 miliarde de USD.
Anul 2021 a fost nu numai un solid pentru activitatea M&A, ci a marcat si un record pentru listarile de titluri de capital si obligatiuni. Obligatiunile corporative au luat partea leului in materie de listari, cu un total de 29 de noi emisiuni, cu valoarea totala de 1,1 miliarde USD. Pe segmentul titlurilor de capital, in 2021 s-au inregistrat 23 de listari noi, dintre care trei IPO-uri pe piata principala, in valoare totala de 219 milioane USD. Interesul fata de listarile pe segmentul alternativ, AeRO, a fost de asemenea mare, cu 20 de lansari noi, in valoare totala de 57,5 milioane USD. Tehnologia, produsele de consum si comertul cu amanuntul au fost principalele sectoare vizate de activitatea IPO.
“Preconizam ca activitatea M&A in Romania se va intensifica si mai mult in 2022, in conditiile in care sefii de companii continua sa caute oportunitati pentru a accelera transformarea acestora si pentru a isi consolida pozitia pe piata. Cu toate acestea, in contextul intensificarii concurentei pentru activele de inalta calitate, cresc asteptarile vanzatorilor in materie de pret si va fi important pentru sefii de companii sa mentina o abordare riguroasa in ceea ce priveste deciziile de evaluare a investitiilor, avand in vedere adversitatile inflationiste - sub forma cresterii pretului energiei, salariilor, a costurilor cu materia prima si a ratelor dobanzii, pe langa actualele perturbari ale lanturilor de aprovizionare, provocate de pandemie. Implementarea Mecanismului pentru redresare si rezilienta, in valoare de 29 miliarde de euro, care in Romania vizeaza in principal tranzitia verde (41%) si tranzitia digitala (21%), va incuraja, la randul sau, activitatea M&A in anii urmatori.” Peter Latos, Head of Consulting, Strategy and Transactions for EY Romania
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesALLBIMSISECAMRAWLPLUGhiltiABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
EDIT-Structural
leviatan
SSAB
EURO BUILD
SIGM
theda mar
CONCEPT STRUCTURE
quadratum
MAKITA
noark
GEWISS
Arduro
Acvatot 2019
VEGO
AED
DRS
CDS
Ubitech
strabag nivel 1
ERBASU CONSTRUCT
rigips
BogArt
ELECTROGRUP
concelex
konsent

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<