Majoritatea firmele romanesti atrag capitaluri mai scumpe decat randamentele obtinute prin investitiile finante cu aceste capitaluri. Deci, mai pe scurt, efortul este mai mare decat efectul, pentru aproape fiecare an din perioada 2008–2018. Spre exemplu, companiile active in Romania au atras capitaluri pe parcursul anului 2018 la un cost mediu de 9,8%, in timp ce randamentul investitiilor finantate cu aceste capitaluri a fos de 4,6%. Aceasta evolutie erodeaza competitivitatea firmelor active in Romania, slabind gradual performanta acestora!

Daca aceasta problema apare izolat (unul, doi ani), nu este o tragedie. La proiectele de investitii care genereaza un cash flow superior in a doua jumatate a vietii, este chiar normal. Totusi, este sigur ca firmele nu-si pot continua activitatea la nesfarsit daca costul mediu ponderat al finantarilor atrase (WACC) este mai mare decat randamentul investitiilor in activele detinute (ROA). Orice companie care continua in acest ritm, va intra la un moment dat in incapacitate de rambursare a datoriilor contractate de la banci, sau nu va fi capabila sa genereze randamentul asteptat de catre actionari. Ambele consecinte pericliteaza perspectivele pe termen lung ale companiei respective! Si totusi, o companie care se regaseste in capcana efortului superior efectului, poate supravietui pe termen scurt, daca se regaseste intr-una din circumstantele atenuante sintetizate in schema urmatoare:

Recomandarile se concentreaza asupra reducerii costului mediu ponderat al capitalurilor si cresterii randamentului activelor:

Atunci cand investitiile pe termen lung nu genereaza un randament suficient de mare pentru a acoperi costul mediul ponderat al capitalurilor (deci ROA<WACC), distribuirea profitului ca si dividend nu face decat sa amplifice aceasta problema si sa creasca presiunea asupra lichiditatii companiei respective. Astfel, atunci cand o companie se regaseste in capcana efectului (ROA) inferior efortului (WACC), prima masura care ar trebui luata, pe termen scurt, este reinvestirea profiturilor obtinute si amanarea distribuirii de dividende, pana in momentul in care compania isi revine. Practic, costul de oportunitate al actionarilor (randamentul asteptat de catre actionari) ramane acelasi, dar materializarea acestuia este amanata pana la momentul in care companie are capacitatea sa onoreze aceste asteptari. In esenta, orizontul de recuperare a investitiei de catre actionari se extinde! Diminuarea costului mediu ponderat al capitalurilor poate fi obtinuta si prin reducerea cheltuielilor privind dobanzile, prin masuri de restructurare a datoriilor contractate de la institutiile de credit;

Eliberarea unor resurse financare blocate in activele circulante prin reducerea perioadei de colectare a creantelor, sau de rotatie a stocurilor, in masura in care acestea sunt peste media sectoriala;

Identificarea si valorificarea activelor corporale neproductive, sau care blocheaza in mod ineficient prea mult capital;

Scaderea cheltuielilor prin restructurarea acestora. In baza unei analize diagnostic pe centre de cost (consolidate la nivel de produs, departament sau functie din cadrul companiei), se pot identifica „gaurile negre” din cadrul organizatiei. Astfel, se pot elimina / optimiza acele produse care genereaza pierderi si care nu au efecte sinergetice cu restul produselor / serviciilor oferite;

Cresterea veniturilor companiei prin revizuirea strategiei comerciale, imbunatatirea produselor oferite, extinderea segmentelor de piata adresate sau a canalelor de vanzare.

Restructurarea orizontului imprumuturilor contractate de la banci si institutii de credit, astfel incat o parte din imprumuturile cu scadenta pe termen scurt sa fie esalonate pe termen lung. Aceasta solutie iti ofera timp suplimentar pentru a putea planifica corespunzator restructurarea cheltuielilor si a regandi strategia comerciala in vederea cresterii veniturilor.

In esenta, primele doua masuri vor contribui la scaderea costului mediu ponderat al capitalurilor, in timp ce urmatoarele patru masuri vor determina cresterea randamentului investitiilor in activele companiei (circulante si imobilizate)!

In general, cuvantul „magic” care aliniaza interesele creditorilor unei asemenea companii (pentru care efortul este mai mare decat efectul) este „compromisul” pentru atingerea celui mai bun bine comun. Astfel, toate partile interesate (eng. „stakeholders”) castiga: actionarii, institutiile de credit, furnizorii, clientii, statul, angajatii.

Actionarii (in masura in care acestia sunt creditori ai firmei subiect prin acordarea unor linii de finantare de la entitatile afiliate), ar trebui sa restructureze creditele respective pentru a intari sprijinul acordat firmei subiect. Masurile care pot fi luate sunt: reducerea dobanzilor percepute sau extinderea maturitatii liniei de credit;

Institutiile de credit: ar trebui sa complementeze solutiile de restructurare (reducerea dobanzilor sau extinderea perioadei de rambursare) cu servicii consultative care sa permita intelegerea afacerii clientului respectiv (ex: customizarea unui plan de rambursare care sa reflecte evolutia sezoniera a fluxului de numerar obtinut de clientul respectiv; crearea unor hub-uri de impartasire a experientei intre clienti din industrii sinergetice; dezvoltarea unui personal specializat in sectorul de activitate al clientului respectiv);

Statul, prin autoritatile fiscale: ar trebui sa distinga mai bine intre interesul pe termen scurt si cel pe termen mediu-lung. Desigur, poprirea conturilor bancare unui contribuabil restantier genereaza o presiune enorma asupra acestuia pentru urgentarea platilor datoriilor fiscale. In acelasi timp, sechestrul asigurator fiscal si blocarea conturilor poate cauza intrarea in insolventa a companiei, situatie in care costurile de oportunitate fiscale pentru stat sunt si mai mari (pierderea contributiilor sociale si cresterea cheltuielilor de asistenta sociala pentru angajatii care sunt disponibilizati si trecuti in somaj);

Furnizorii: ar trebui sa-si largeasca spectrul de intelegere al situatiei clientului relativ la toate partile interesate. De foarte multe ori, furnizorii sunt interesati doar de relatia directa cu clientul respectiv, atata timp cat sunt platiti fara intarziere (1:1), si nu iau in considerare restul creditorilor. Exista situatii in care furnizorii strategici sunt platiti la timp la costul altor creditori (alti furnizori secundari, institutii financiare, datorii fiscale esalonate). Astfel, furnizorii trebuie sa inteleaga situatia de ansamblu a fiecarui client, in relatie cu toate partile interesate.