EXPO REAL: Autoritati locale si dezvoltatori, in cautare de oportunitati la Munchen |
Expozitii & Conferinte Publicat de Stelian DINCA 14 Oct 2021 12:53 |
Pentru a noua oara consecutiv AHK Romania a organizat standul comun al Romaniei la EXPO REAL München. Trei zile pline de targ, un program intens de intalniri si discutii individuale la fiecare stand. Toti factorii de decizie din sectorul imobiliar s-au reunit in perioada 11 – 13 octombrie 2021 la EXPO REAL München, targul reusind inca o data sa fie punctul de intalnire principal al bransei.
Peste 19.200 de participanti din 52 de tari (2019: 46.747 / 76) au venit la EXPO REAL din München. Numarul total de participanti a inclus 9.916 specialisti (2019: 22.065) si 9.296 de reprezentanti ai companiilor (2019: 24.682).
Cei 1.198 de expozanti provin din 29 de tari (2019: 2.189 / 44). In afara de Germania, primele zece tari expozante au fost: Austria, Olanda, Polonia, Elvetia, Portugalia, Romania, Spania, Franta, Serbia si Italia. „A fost o atmosfera de incredere care se simtea peste tot in salile de expozitie. 1.198 de expozanti si peste 19.200 de participanti au profitat intens de cele trei zile de EXPO REAL pentru a demara proiecte viitoare, pentru a aduna informatii si pentru a-si intretine contactele", explica Klaus Dittrich, CEO al Messe München. „Comparativ cu anii record de dinaintea pandemiei Corona, targul a fost, in mod firesc, mai mic. Dar noul start a fost un succes si EXPO REAL s-a dovedit inca o data a fi cel mai important targ imobiliar din Europa", a concluzionat Dittrich.
Din standul Romaniei au facut parte reprezentanti ai autoritatilor locale in cautare de investitori interesati de amplasamente la noi in tara precum si cei ai mediului privat, avand ca activitati de baza dezvoltarea de parcuri industriale, servicii logistice integrate, servicii de proiectare si arhitectura, constructii civile si industriale. Standul a fost format din AFI Europe, Alma Consulting SRL, orasul Buzau, Ceetrus, orasul Iasi Parcul industrial si tehnologic Siret, Olympian Parks, orasul Resita, Rec Partners, Hotspot Workhub, Sagului Logistic Center, Speedwell, WDP Development Romania SRL. De asemenea prezente au fost cele doua asociatii de profil: Asociatia Romana a Investitorilor in Real Estate si Bucharest Real Estate Club.
Pavilionul Romaniei a fost foarte bine pozitionat in prima din cele cinci hale ale expozitiei, iar proiectele din tara noastra s-au bucurat de un interes sporit. Participantii standului comun romanesc au avut permanent intalniri pe parcursul celor trei zile ale targului.
Expo Real, aflat anul acesta la a 23-a editie, a reprezentat pentru co-expozantii romani o oportunitate excelenta de a intalni si interactiona cu participanti din numeroase tari, dovedind, in ciuda pandemiei, ca este un pandant al networking-ului international, al proiectelor de anvergura, al investitiilor si finantarilor transfrontaliere. Aici se reunesc toate verigile lantului de valori din domeniu - de la dezvoltatori de proiecte, investitori si finantatori, la regiuni economice si orase - transformand expozitia intr-un eveniment unic pe piata internationala.
Numeroasele prelegeri si discutii din programul de conferinte, precum si prezentari ale expozantilor si ale start-up-urilor au fost inregistrate si vor fi disponibile pe platforma online EXPO REAL ONLINE pana la jumatatea lunii noiembrie 2021.
Teme importante de viitor ce s-au cristalizat in urma editiei de anul acesta a EXPO REAL sunt: Corona, schimbarile climatice si digitalizarea. Urmatoarea editie a EXPO REAL va avea loc intre 4 si 6 octombrie 2022 la München.
|