Agenda Constructiilor
Duminica, 22 Decembrie 2024
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - C&W Echinox: Perspective optimiste pentru piata imobiliara din Romania in 2025
C&W Echinox: Perspective optimiste pentru piata imobiliara din Romania in 2025
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de AG&F 18 Dec 2024 16:08
Investitorii privesc cu optimism evolutia portofoliilor lor in urmatoarele 12 luni, aratand o imbunatatire clara fata de anul precedent. Conform celei de-a treia editii a Real Estate Investors Sentiment Barometer, realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox in randul celor mai importanti investitori si dezvoltatori din Romania, 64% dintre respondenti prognozeaza o crestere a valorii portofoliilor, 30% se asteapta la stagnare, in timp ce doar 6% estimeaza o scadere.
Cushman & Wakefield Echinox a intervievat in luna octombrie managerii unora dintre cei mai importanti investitori si dezvoltatori imobiliari locali, regionali si globali, cu un portofoliu cumulat in Romania de peste 15 miliarde de euro, avand o cota de piata de aproximativ 50% din activele imobiliare locale moderne.
Bucurestiul si pietele secundare si-au consolidat pozitia de principale destinatii de investitii, astfel ca aproximativ 80% dintre respondenti in 2024 (comparativ cu 66% in 2023 si 63% in 2022) indica Bucurestiul ca locatie principala pentru noi investitii. De asemenea, pietele tertiare (orase cu mai putin de 200.000 de locuitori) si-au crescut atractivitatea, fiind vizate de 31% dintre investitori in 2024 (fata de 24% in 2023 si 20% in 2022). Orasele secundare continua sa fie o destinatie atractiva pentru mai mult de 65% din respondenti. 
Aceasta evolutie subliniaza diversificarea portofoliilor investitionale si interesul crescut pentru pietele emergente din afara capitalei. Atractivitatea acestor zone este sustinuta de oportunitatile de crestere, costurile mai scazute si dinamica pozitiva a pietei.
Vlad Saftoiu, Head of Research Cushman & Wakefield Echinox: ”Investitorii privesc cu optimism, dar si cu o anumita doza de precautie, piata imobiliara din Romania in 2025, mizand pe consolidarea segmentelor industrial & logistic si de retail, o stabilizare a cererii pentru birouri si o crestere selectiva a portofoliilor. Sustinuta de accesibilitatea finantarii bancare, atentia acordata sustenabilitatii si adaptarea la cerintele ESG, evolutia pietei sugereaza un echilibru intre oportunitatile existente si provocarile macroeconomice, in contextul unei increderi crescute in stabilitatea economica si a consumului la nivel national.”
Chestionati referitor la evolutia chiriilor in urmatoarele 12 luni, majoritatea respondentilor prevad o crestere a costurilor de inchiriere pentru spatiile de birouri. Dupa o serie de preocupari in 2023 legate de posibile scaderi, optimismul revine in 2024, sugerand o tendinta ascendenta pe termen lung. Pe de alta parte, pentru piata industriala si logistica exista o temperare a asteptarilor de crestere din 2024, cu o proportie mai mare a celor care anticipeaza stabilizarea chiriilor. 
Segmentul de retail prezinta, de asemenea, un sentiment pozitiv dar precaut. Desi multi investitori se asteapta la cresteri, o mare parte anticipeaza o constanta a chiriilor, pe fondul redresarii cererii si a cresterii consumului.
Inflatia ramane principalul factor ce ar putea influenta costurile de ocupare in piata imobiliara, costurile de constructie si finantare fiind, de asemenea, indicate drept riscuri majore pentru evolutia chiriilor.
In ceea ce priveste cererea, investitorii si dezvoltatorii imobiliari preconizeaza un nivel stabil cand vine vorba de spatiile de birouri, sectorul care trece mai degraba printr-un proces de consolidare, intr-un context in care companiile se adapteaza la modelele actuale de lucru. Totusi, investitorii sunt mai optimisti in privinta cererii de spatii de retail fata de editiile anterioare ale sondajului, chiar daca nu sunt anticipate schimbari majore.
Intrebati despre segmentele de piata care vor atrage noi investitii in urmatoarele 12 luni, investitorii privesc cu optimism sectorul logistic si, intr-o mai mica masura, retailul. Sentimentul fata de birouri ramane precaut, dar in usoara imbunatatire in comparatie cu editiile precedente ale barometrului.
In acest context, o majoritate clara a investitorilor intentioneaza sa-si extinda portofoliile in urmatorii trei ani, in timp ce 21% dintre ei planuiesc sa mentina nivelul actual al activitatii, iar doar 9% estimeaza o reducere. Principala sursa de finantare este reprezentata de banci, cu 49% dintre respondenti indicand accesibilitatea conditiilor de imprumut. O alta sursa importanta este reprezentata de imprumuturile din partea actionarilor (19%).
Factorii negativi principali pentru piata imobiliara indicati de catre respondenti raman inflatia si ratele crescute ale dobanzilor. Situatia geopolitica si stabilitatea financiara au fost, de asemenea, subliniate drept riscuri importante. Cu toate acestea, perceptia investitorilor asupra stabilitatii macroeconomice, fiscalitatii si pietei muncii s-a imbunatatit fata de anii anteriori.
Totodata, sustenabilitatea devine un element cheie in deciziile investitionale, fiind perceputa ca o modalitate de asigurare a succesului pe termen lung. Investitorii si-au indreptat atentia catre certificarea cladirilor si pregatirea pentru cerintele de raportare ESG impuse de Taxonomia UE.
In plus, gestionarea eficienta a costurilor de operare este principala provocare pentru 39% dintre respondenti, in timp ce 24% identifica complexitatea reglementarilor legislative drept o problema majora in administrarea portofoliilor imobiliare. Tendintele ce vor influenta cel mai mult managementul proprietatilor includ experienta si comportamentul chiriasilor, precum si adoptarea unor solutii inovatoare bazate pe date.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMSISECAMRAWLPLUGTotalEnergieshiltiABONARE REVISTE
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
concelex
quadratum
DRS
theda mar
leviatan
rigips
MAKITA
SSAB
ERBASU CONSTRUCT
VEGO
Ubitech
AED
EDIT-Structural
konsent
CONCEPT STRUCTURE
SIGM
ELECTROGRUP
GEWISS
Arduro
Acvatot 2019
BogArt
strabag nivel 1
EURO BUILD
noark

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<