SAPE: Consultare publica pentru demararea constructiei centralei Tarnita-Lapustesti |
Info-Santiere Publicat de Stelian DINCA 31 Iul 2023 11:57 |
Proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti este genul de proiect de care Romania are nevoie si el inseamna energie verde, investitie strategica, echilibrare de sistem, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres.
"Se numeste Tarnita-Lapustesti. Un proiect de decenii, care a fost adesea pomenit, incercat si uitat prin sertare. Mi-am asumat sa facem tot posibilul pentru a transforma acest vis in realitate. Despre ce este vorba, pe intelesul tuturor? Doua lacuri, unul sus, unul jos. Cand exista exces de productie de energie electrica in sistemul national, apa va fi pompata in lacul de sus. Cand sistemul va necesita o productie aditionala de energie electrica, vom porni turbinele si apa va trece din lacul de sus in cel de jos. O 'baterie naturala'. Este exact genul de proiect de care Romania are nevoie, iar timpul lui a venit. Energie verde, investitie strategica, echilibrare de sistem. M-am consultat cu zeci de specialisti de la inceputul mandatului - din Transelectrica, din companiile de sub autoritatea ministerului (SAPE, Hidroelectrica si multe altele). Si am stabilit sa punem lucrurile in miscare. Zis si facut. Astazi SAPE a publicat anuntul prin care consultam piata pentru a identifica cele mai bune solutii de proiectare a acestui obiectiv", a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Acesta a subliniat ca puterea instalata a hidrocentralei va putea fi pana la 1 GW (patru turbine de cate 250MW fiecare) si ca "ideal ar fi" sa se faca din fonduri europene.
"El nu se va face de azi pe maine, dar se va face. Cu bani europeni - ideal din Fondul pentru Modernizare - si investitori seriosi. Si cu exploatarea tuturor studiilor pe care Romania le are cu privire la acest obiectiv, studii realizate in ultimele decenii, care trebuie aduse la zi. Fiecare participant la acest proces de consultare a pietei poate prezenta pana pe 8 august, ora 12:00, o oferta neangajanta estimativa cat mai detaliata. Asteptam o participare cat mai larga", a mai notat Burduja pe reteaua de socializare.
Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) a publicat vineri anuntul privind inceperea procesului de consultare a pietei in legatura cu proiectul Centralei Hidroenergetice cu Acumulare prin Pompaj Tarnita-Lapustesti, proces ce va dura pana pe 8 august.
"Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie SA a initiat procesul de consultare a pietei privind stabilirea valorii estimate, respectiv a pretului estimativ pentru fiecare faza de proiect solicitata, durata de realizare a celor doua faze de proiect, documentele necesare a fi puse la dispozitia prestatorului pentru realizarea celor doua faze, identificarea prestatorilor care beneficiaza de experienta necesara pentru intocmirea documentatiilor, pentru prestarea serviciilor de elaborare, studiu de fezabilitate in vederea stabilirii necesitatii si oportunitatii realizarii obiectivului de investitii, identificarea scenariilor/optiunilor tehnico-economice posibile si selectarea unui numar limitat de scenarii/optiuni fezabile pentru realizarea obiectivului de investitii, a studiului de fezabilitate pentru analiza, fundamentarea si propunerea a minimum doua scenarii/optiuni tehnico-economice diferite, cu recomandarea justificata si documentata a scenariului/optiunii tehnico-economice optime pentru realizarea obiectivului de investitii si a consultantei oferite beneficiarului pe parcursul derularii procedurilor de achizitie publica pana la atribuirea contractului EPC", conform unui comunicat al Ministerului Energiei.
Potrivit sursei citate, oportunitatea si necesitatea realizarii proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare si pompaj (CHEAP) Tarnita - Lapustesti se bazeaza pe urmatoarele avantaje si functiuni asigurate pentru sistemul energetic national: cresterea gradului de siguranta al SEN in contextul functionarii in UCTE; transferul energiei electrice de la golul de sarcina la varf; arbitrajul pietei de energie electrica; rezerva de avarie de scurta durata; rezerva de reglaj tertiar rapid si rezerva de reglaj tertiar lent; reglajul frecventa-putere; furnizarea de rezerva reactiva si reglarea tensiunii in SEN; schimbul prin interconexiune in cadrul UCTE; repunere in functiune SEN - black start capability, capacitatea de a restabili interconexiunile de retea in cazul in care se produce o pana de curent; implementarea si gestionarea SEN a surselor regenerabile intermitente de energie electrica asigurand conditii optime pentru instalarea unei puteri mai mari de 4000 MW in centralele electrice eoliene.
"Studiul de fezabilitate va fi contractat pentru stabilirea solutiilor de realizare a unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj cu o putere cuprinsa intre 500 - 1.000 MW. Acesta va contine solutiile fezabile pentru constructia centralei, analizele cost-beneficiu realizate pentru solutiile prezentate, elaborate in conditiile legislative si tehnico economice existente, certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilitatilor, precum si avize, acorduri si studii specifice, dupa caz, in functie de specificul obiectivului de investitii, inclusiv cel pentru racordarea la reteaua de transport a energiei electrice si avizul de mediu", se mai mentioneaza in comunicat.
***
Hidro Tarnita SA este societatea de proiect care are ca obiectiv constructia hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti. Constructia CHEAP Tarnita-Lapustesti cu o putere instalata de 1.000 MW presupune o investitie de tip greenfield de circa 1 miliard de euro. Societatea gestioneaza procedura de selectie de investitori pentru constructia CHEAP Tarnita-Lapustesti – obiectiv de interes national, avand in vedere rolul de echilibrare in Sistemul Energetic National, rolul sau strategic in securitatea energetica si siguranta nationala, avand in vedere ca tehnologia presupune singura modalitate eficienta de stocare a energiei la scara mare.
|