Instalatii Electrice & Automatizari
Publicat de Ovidiu Stefanescu
05 Mai 2020 05:33
|
Corporatia 3M a auntat pentru primul trimestru din 2020 vanzari de 8,1 miliarde USD, in crestere cu 2,7% fata de cele din perioada corespunzatoare a anului precedent. Cresterea organica, dupa eliminarea impactului exercitat de cursul de schimb valutar, a fost de 0,3%. Fluxul operational de numerar s-a plasat la 1,2 miliarde USD, cu 12% mai mare fata de 2019, iar valoarea ajustata a FCF (fluxul liber de numerar), a fost in crestere cu 40% comparativ cu aceeasi perioada. Livrarile din zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) au scazut cu 2,1% (1,7% din punct de vedere organic). Analiza structurala indica pentru divizia de produse de securitate si industriale livrari in valoare de 2,9 miliarde USD (-1%), pe cea de transport si produse electronice de 2,2 miliarde USD (-5%), pe cea de sanatate de 2,1 miliarde USD (+21%), iar pe cea de bunuri de larg consum de 1,3 miliarde USD (+4,6%). Conducerea grupului si-a exprimat satisfactia in legatura cu faptul ca in aceasta perioada extrem de dificila cei 96.000 de angajati ai 3M au depus eforturi deosebite pentru a asigura produsele solicitate pe piata. Compania a reusit sa atace pandemia din toate unghiurile posibile, mobilizandu-si exemplar resursele si reusind sa sporeasca nivelurile productiei pe acele segmente necesare suportului activ al sistemelor de sanatate. Dintre masurile adoptate se remarca: accelerarea productiei de masti de protectie respiratorie; dublarea capacitatii pe segmentul respectiv pana la 100 milioane unitati/luna; alocarea investitiilor necesare pentru o noua dublare; crearea de solutii inventive pentru protectia sanatatii personalului; colaborarea cu autoritatile guvernamentale pentru expedierea rapida a produselor catre sistemele de sanatate; consolidarea lanturilor de distributie; mentinerea preturilor de livrare la nivelul initial; prevenirea activa a fraudei si speculei; sustinerea cu 20 milioane USD a lucratorilor medicali din prima linie, precum si a populatiei vulnerabile afectate in mod disproportionat de pandemie. Efectele crizei asupra operatiunilor 3M au fost eterogene, pe de-o parte experimentandu-se o crestere masiva a cererii pe anumite segmente si, pe de alta parte, fiind inregistrata o scadere drastica pe altele, ca urmare a distantarii sociale. In conditiile actuale, caracterizate de impredictibilitate, este imposibila inaintarea unor prognoze, chiar si pe termen scurt. In Romania, subsidiara locala a 3M a raportat pentru 2018 o cifra de afaceri de 129 milioane de lei, cu 19% mai mica fata de cea din anul fiscal precedent.
|