CERAMICA SA: Stabilizare a pietei de caramizi la 64 milioane de euro |
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 10 Apr 2014 16:52 |
Potrivit datelor companiei, piata locala de blocuri ceramice se situeaza, din punct de vedere valoric, la circa 64 milioane de euro, corespunzatoare unui volum de 1,9 milioane mc, nivel similar celui inregistrat in 2006. In conditiile in care cererea de caramida la nivel national acopera doar 65% din capacitatile existente, a existat o presiune ridicata asupra pretului, iar valoarea pietei de profil a atins 64 milioane de euro, nivel comparabil celui din 2004. "In 2013 s-a observat o migrare a cererii catre gamele de produse usoare, care sunt mai ieftine decat cele traditionale, ceea ce a determinat o crestere a ponderii acestor sortimente. Am compensat aceasta tendinta prin cresterea focusului pe produse de nisa, cu valoare adaugata mai mare. Vanzarile la export au inregistrat progrese, dar sunt inca la un nivel foarte redus fata de potentialul pietei. Pe termen mediu si lung, estimam o crestere sustinuta a cererii si revenirea dezvoltatorilor pe piata", se mai arata in documentul citat.
Principalii competitori ai Ceramica SA pe piata locala sunt companiile Wienerberger, Cemacon, Siceram si Soceram. Pentru informatii suplimentare, click aici!
|