ELIS PAVAJE vizeaza cresterea exporturilor in Republica Moldova |
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 09 Iun 2017 11:51 |
![]() "Fabrica pe care o construim la Secuienii Noi ne ajuta in demersul de extindere in Republica Moldova, deoarece reduce foarte mult cheltuielile cu transportul. O alta piata de interes pentru noi este cea din Bulgaria", a declarat Emil Gota, directorul general al Elis Pavaje.
In prezent, compania detine doua unitati de productie, una in Petresti (judetul Alba) si cealalta la Stoenesti (in Prahova), care asigura un volum de circa 9.000 mp/zi si livrarile din nord-vestul, centrul si sudul tarii. Odata cu demararea productiei din zona Moldovei, capacitatea totala de fabricatie a companiei va ajunge la 15.000 mp de pavele/ zi, urmand a acoperi intreaga suprafata a tarii.
Recent, Elis Pavaje a investit aproape 200.000 de euro in reamenajarea showroom-ului de la Stoenesti, lucrarile vizand o suprafata de circa 3.000 mp. Despre acest spatiu de prezentare, reprezentantii Elis Pavaje spun ca este cel mai mare showroom de pavaje din tara.
Compania a inregistrat o crestere de 11,7% a cifrei de afaceri din 2016, pana la 161 milioane de lei (circa 36 milioane de euro). Datorita investitiilor, pentru 2017, seful Elis Pavaje estimeaza o noua majorare, de circa 14%, a rulajului, caz in care cifra de afaceri a societatii va depasi 180 milioane de lei.
Cea mai mare parte a livrarilor anuale (peste 90%) se realizeaza pentru proiecte private, zona investitiilor publice avand o pondere de maximum 10% la cifra de afaceri a companiei.
|