Agenda Constructiilor
Marti, 25 Februarie 2025
BUCIN MOB
Home - Stiri - Producatori & Furnizori - WIENERBERGER: "Romania are nevoie de un milion de locuinte noi"
WIENERBERGER: "Romania are nevoie de un milion de locuinte noi"
Producatori & Furnizori Publicat de Elena Icleanu 23 Dec 2013 08:42
Piata interna de zidarie inregistreaza o scadere cuprinsa intre 2% si 3% in 2013, pe fondul unei cereri afectate de blocarea marilor proiecte, din cauza lipsei de finantare si mentinerii unui nivel scazut al increderii consumatorilor, in general, potrivit opiniei lui Corneliu Fecioru, membru al Consiliului de Administratie al Wienerberger Sisteme de Caramizi si manager de vanzari si marketing al companiei. "Este foarte important sa se deblocheze finantarile si sa se construiasca. Misiunea Wienerberger este sa sustina constructia de locuinte de calitate la preturi accesibile, toate eforturile companiei fiind orientate in aceasta directie. In contextul in care Romania se confrunta cu problema stocului «imbatranit» de locuinte, construite in perioada '60 - '80, este nevoie de pana la un milion de unitati locative pentru a atinge standardul optim al constructiilor noi. Potential de crestere exista, insa este foarte importanta impulsionarea pietei prin masuri guvernamentale, utilizarea fondurilor europene si constientizarea populatiei privind aplicarea normelor UE pentru locuinte eficiente energetic", a declarat Corneliu Fecioru.
Potrivit datelor prezentate de Wienerberger si extrase dintr-un studiu al PwC Romania, cresterea cu 16%-24% a eficientei energetice ar putea duce la o majorare a PIB de 4%-6% cu aceleasi niveluri de consum energetic (care include activitatile de generare, transport si distributie, consumul casnic si industrial). "In 2014 exista semnale ca piata de constructii rezidentiale va inregistra o usoara revenire, avand in vedere faptul ca si Banca Mondiala previzioneaza o evolutie optima a PIB", a mai spus managerul Wienerberger.
Pentru dezvoltarea activitatii in 2014, conducerea companiei va promova un portofoliu de produse eficiente energetic, in contextul in care se incurajeaza utilizarea unor astfel de materiale. "Mizam pe faptul ca, pe termen mediu, populatia va intelege ca, in realitate, isi poate permite o locuinta de calitate la preturi accesibile daca se informeaza corect asupra costurilor reale, indiferent ca aceasta implica o casa construita in regie proprie, intr-un complex rezidential sau un apartament intr-un bloc nou-construit", a precizat Corneliu Fecioru. In procesul de constructie a unei case, 50% din volum este reprezentat de caramizi si planseul ceramic, insa, din punct de vedere al costurilor, sistemul de zidarie reprezinta numai 5% din valoare, motiv pentru care specialistii Wienerberger avertizeaza asupra importantei alegerii unor produse de calitate.
Anul trecut, Wienerberger Sisteme de Caramizi a raportat la Ministerul Finantelor Publice o cifra de afaceri totala de 117,3 milioane de lei (circa 26,2 milioane de euro).
***
Wienerberger, unul dintre cei mai importanti producatori de blocuri ceramice din Romania, detine trei fabrici la Gura Ocnitei (judetul Dambovita), la Sibiu si Triteni (judetul Cluj). Compania a implinit, in 2013, 15 ani de activitate pe piata interna, reprezentand unul dintre cei mai mari investitori din domeniul materialelor de constructii. Principalele produse livrate in tara noastra sunt sistemele de zidarie din gamele Porotherm si Terca. Grupul Wienerberger mai activeaza in Romania prin intermediul firmelor Tondach (producator de tigla ceramica), Semmelrock (furnizor de pavele si borduri) si Pipelife (tevi din material plastic). Pentru informatii suplimentare, click aici!
 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
hiltiABONARE REVISTERAWLPLUGSISECAMTotalEnergiesALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CONCEPT STRUCTURE
concelex
CDS
Arduro
GEWISS
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
AED
MAKITA
konsent
EURO BUILD
rigips
Acvatot 2019
BogArt
strabag nivel 1
SSAB
MCA
Ubitech
noark
SIGM
theda mar
leviatan
EDIT-Structural
VEGO
Eco Garden Construct
ELECTROGRUP
DRS

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<