„Sa intervina Statul!” se aude tot mai des in spatiul public. „Sunt conditii extraordinare!”, „Sa plafoneze Statul preturile!” raspund alte voci, cu si mai mult entuziasm. Sunt trei evolutii recente care mi-au atras atentia, cu ajutorul carora putem demonstra usor, intr-o maniera facila, de ce vocile gresesc, si de ce insasi interventia etatista este sursa, si nicidecum solutia, problemelor. Le abordez mai jos, punct cu punct.

„Mana invizibila” a pietelor libere, cea care aliniaza cererea cu oferta, functioneaza de-o vecie, si actioneaza asupra a milioane de produse prin miliarde de tranzactii, asezand lucrurile cum nici un planificator central (sau birocrat, sau conducator, sau dictator, sau cel mai puternic calculator/inteligenta artificiala) nu o poate face. Scoala de gandire economica austriaca ne spune ca pietele fac asta cu ajutorul ordinii spontane, pentru ca se formeaza spontan, continuu, prin interactiunea voluntara a miliarde de indivizi, vanzatori sau cumparatori, cu prioritati, preferinte, resurse si posibilitati tehnologice diferite, si asta fara ca unii sa se coordoneze cu altii, intr-o maniera cat mai dispersata, si fara interventia unei entitati centrale care sa coordoneze procesul.

O piata libera va cauta continuu sa identifice si satisfaca in cel mai bun mod dorintele consumatorilor, iar prin concurenta si sistemul de stimulente va cauta sa ofere cele mai bune produse la cele mai bune preturi.

 

4 din 5 berlinezi inchiriaza apartamentul in care locuiesc. Recent, dupa cresterea semnificativa a nivelului chiriilor in orasul lor, 56% dintre locuitori au votat, intr-un referendum, pentru nationalizarea a 240.000 de apartamente detinute de companii imobiliare private. Problema locuitorilor din Berlin este reala, chiriile au crescut semnificativ din cauza unui dezechilibru intre cerere si oferta: populatia creste mai repede decat oferta de case nou construite, trend sustinut de valuri de imigranti si de tineri germani atrasi de chiriile initial mici, dar si de lifestyle: o scena culturala foarte activa, cluburile deschise toata noaptea si de o piata a muncii infloritoare. Este insa nationalizarea solutia? Vor fi case pentru toata lumea daca se aplica rezultatul referendumului, vor aparea brusc, peste noapte? Eu spun cu certitudine ca nu. Exproprierea nu este o solutie pentru problemele Berlinului. Raspunsul corect pentru un deficit de spatiu locativ este construirea de mai multe case, deci cresterea ofertei, alte solutii sfideaza logica. Daca nu sunt destule apartamente, luand de la unii si dand la altii nu inseamna ca tot insuficiente vor fi si dupa?

Intrebarea care trebuie pusa este insa de ce nu sunt destule? De ce nu se construiesc mai multe? Si raspunsul este urmatorul: nu este oare tot Statul cel care a intervenit in anul 2020 plafonand chiriile? Acest exercitiu impotriva pietelor a adus rezultate dezastruoase. Daca exista un deficit, de case in cazul de fata, nu trebuiau oare lasate preturile sa creasca pentru a deveni viabila constructia de...mai multe case? Introducerea de plafoane la preturi are nenumarate consecinte neintentionate, cum ar fi descurajarea producatorilor, care in conditii de cerere date duce la penurie pentru unii. Duce spre exemplu la descurajarea construirii de case noi, descurajarea proprietarilor sa mai investeasca in imobilele deja detinute, incurajarea chiriasilor sa locuiasca pentru perioade cat mai lungi in aceste imobile cu costuri sub pretul de piata, cresterea chiriilor pentru imobilele carora nu li se aplica plafonarea, cresterea preturilor in orasele din jurul Berlinului si nu numai. Iar daca plafonul este prea mic...duce la apartamente tinute intentionat goale.

Mai trebuie adaugat ca nu toti cetatenii pot locui in centrul orasului, la fel cum nu toti germanii pot locui in Berlin, pentru ca resursele sunt limitate, pur si simplu nu ar exista destule imobile pentru toti. Insa daca nu prin preturi stabilite de piata, atunci cum altfel s-ar putea aloca aceste resurse rare numite locuinte in Berlin?

Daca Statul nu intervine in plafonarea chiriilor si nu impovareaza societatea cu reguli ce cresc semnificativ costurile, sau reduc fortat oferta, atunci piata se va adapta, caci daca chiriile sunt prea mari atunci poate este mai bine ca oamenii sa isi cumpere case si nu sa inchirieze, iar daca si casele sunt scumpe atunci poate este mai bine sa isi construiasca. Sau poate vor alege chiar alt oras cu un raport intre nivelul de trai relativ si costuri mai bun. Indiferent de alegerea lor, solutii se vor gasi, caci doar prin libera concurenta consumatorul va beneficia de cel mai bun pret.

 

Preturile gazelor si electricitatii au explodat in Europa, si nu numai, pe fondul unei cereri mari datorata revenirii consumului si a ofertei reduse. Solutia vehiculata de etatisti este plafonarea prin lege a preturilor, deci „sa rezolve Statul!”, de parca asa vor aparea mai multe gaze si mai multa electricitate din neant. Dar legile economiei functioneaza independent de legile date in Parlament. Preturile plafonate ar descuraja realizarea de investitii in capacitati de productie, nicidecum invers, deci nu ar rezolva problema de baza, ar fi un calmant, care nu ar vindeca boala. Ce nu ne spun etatistii este ca desi ne uitam la Stat pentru solutii, este foarte posibil chiar Statul sa fi generat problemele din prima faza. Oare inchiderea minelor si a centralelor electrice pe carbune nu a contribuit la actuala criza a preturilor energetice in care ne aflam? Oare introducerea sistemului de certificate CO2 nu a dus la cresterea costurilor, inchiderea si falimentarea unor centrale pe carbune si astfel la preturi mai mari? Reducerea poluarii si inverzirea sistemului energetic este probabil necesara, insa ceva trebuie inlocuit cu altceva, doar eliminarea duce la penurie, eliminarea unei surse de energie trebuie sa fie insotita de dezvoltarea altora noi, si asta folosind tot mecanisme competitive ale pietei, caci altfel se ajunge la consecinte neintentionate, precum pene de curent sau preturi uriase.

Concluzionand, Statul, incercand sa rezolve o problema a cauzat alta, sau chiar mai multe, probabil neintentionat, dar noi ne aratam „tradati” de pietele libere, uitandu-ne tot spre Stat ca salvator, sa o „rezolve” si pe aceasta, cu si mai mult interventionism, desi tocmai interventionismul ne-a adus aici.

O alta situatie, de data aceasta specifica tarii noastre, este ca desi avem in Romania resurse energetice vaste, Statul nu permite exploatarea lor. Este ironic si trist ca pe de o parte pretul gazelor a explodat, dar pe de alta parte Statul nu creeaza cadrul legal si fiscal pentru exploatarea gazelor offshore din Marea Neagra, deci nu permite companiilor private sa exploateze aceste gazele. Insa in acelasi timp, Statul se ofera, binevoitor, sa plafoneze preturile, sau sa le subventioneze, cu bani din taxele incasate...tot de la noi. Iar noi ramanem la intrebarea de ce cresc preturile.

Ne permitem oare sa lasam aceste resurse minerale de miliarde de euro neexploatate sub Marea Neagra? Este Romania atat de bogata incat sa importe gaze mai degraba decat sa le exploateze pe ale ei? La iarna, cand va fi frig, sau cand vor veni facturile, ne vom gandi probabil cu jind la acele gaze.

 

Am vazut recent in presa internationala poze cu cozi kilometrice la pompele de combustibil din Marea Britanie. Da, englezii stau la coada la benzina, cum stateam noi pe vremuri, doar ca ei stau in anul 2021, sunt capitalisti si traiesc in a cincea cea mai mare economie a lumii.

Initial m-am amuzat, credeam ca genul acesta de problema a disparut in 1989. Insa problema este cat se poate de reala si serioasa: panica s-a instalat usor, iar unele benzinarii au introdus limite maxime/client, pentru ca nu aveau destul combustibil la vanzare, deci au rationalizat vanzarile. Dar care este sursa problemei? Dupa Brexit, multor soferi de camion veniti din Europa le-a fost foarte greu sa isi continue activitatea din cauza birocratiei si a limitarii mobilitatii fortei de munca impuse de noul statut de tara non-membra UE. Fara soferi, camioanele nu au mai putut aproviziona statiile de combustibil. Astfel, Statul a „reusit” din nou sa perturbe, si major, o piata foarte importanta, afectand din nou oferta, de soferi de cisterna si implicit de combustibili. Se pare ca exista in prezent un deficit de peste 100.000 de soferi de autovehicule grele care cauzeaza probleme pentru nenumarate companii, de la supermarketuri, la restaurante si pana la distribuitori de combustibili. Desi benzina era destula, Statul a limitat oferta de munca, in cazul de fata oferta de soferi de camion. Iar pentru a conduce cisterne sunt necesare licente si calificari speciale, care nu se obtin peste noapte.

Cu cele trei exemple reale si contemporane eu vreau sa subliniez ca atunci cand Statul intervine, prin reglementari excesive, interzicerea unor activitati, plafonarea preturilor, afectarea producatorilor sau pur si simplu limitarea ofertei sau nepermiterea exploatarii unor resurse, consumatorul sufera, si plateste, fie la propriu cu preturi mai mari fie...ramanand cu rezervorul gol. Insa in ambele cazuri trebuie spus ca nu pietele ne-au tradat, ci Statul.

Nu putem invinui pietele pentru orice efecte ale oprelistilor pe care Statul le pune acestora in drum, nu este corect, este o gandire care ne duce pe un drum gresit, un drum cu si mai multe oprelisti. Aceste interventii asupra pietelor, justificate mereu de „anomalii” sau „situatii exceptionale”, ne vor duce incet, incet la socialism. In cuvintele lui Hayek[1], ne vor duce pe un drum catre servitute, un drum catre un Stat care incercand sa le rezolve pe toate, le va strica si mai rau.

Ce exemple va vin in minte unde Statul a demonstrat ca este un bun administrator? Gestioneaza bine Statul sistemul de educatie? Este sistemul de sanatate unul eficient? Cata incredere aveti in Stat sa va rezolve problemele?

 

Cu ajutorul pietelor libere, omenirea a ajuns sa fie mai bogata ca niciodata in istoria ei. Aceasta bogatie a adus-o capitalismul, socialismul am vazut cu totii ce aduce. Tot cu ajutorul pietelor si prin cresterea gradului de liberalizare a comertului, saracia globala a scazut enorm, aspect clarificat foarte bine de catre Banca Mondiala: in 1990 aproape 40% din populatia lumii traia sub pragul de saracie absoluta, cu mai putin de 1.9 dolari pe zi adica, dolari la nivelul puterii de cumparare a anului 2011. Aproape 30 de ani mai tarziu acest procent oscileaza in jurul cifrei de 10%.

S-a ajuns aici pentru ca globalizarea si liberalizarea comertului au contribuit din plin la cresterea numarului locurilor de munca si a calitatii vietii in tarile in curs de dezvoltare, stimuland astfel investitiile, productivitatea si implicit cresterea economica. Este surprinzator faptul ca inca exista grupuri care promoveaza protectionismul, ce refuza evidentele, si asta pentru a “proteja” anumite categorii sau industrii fata de care au un interes direct. Si fac asta in ciuda faptului ca liberalizarea comertului imbunatateste nivelul de trai pentru intreaga societate si in special in randul celor vulnerabili.

Am putea compara nivelul mediu de trai al anului 2021 cu cel de acum un secol, sau doua, si am ajunge sa discutam despre tehnologii si inovatie, factori ce au stat la baza progresului. Dar de unde provine inovatia? Cine sunt cei responsabili? Dupa cum imi place mie sa afirm, antreprenorii sunt adevaratii eroi ai capitalismului, pentru ca pietele libere incurajeaza inovatia, pentru ca tot timpul un produs mai bun se va vinde mai bine, beneficiind atat cumparatorul cat si vanzatorul. Iar antreprenorii se lupta in acest ring al inovatiei. Ca in orice competitie, companiile ce nu ofera consumatorilor un produs corespunzator sunt intr-un final scoase in afara pietei. Dar despre asta cu alta ocazie.

Si la final vine intrebarea: daca pietele ne slujesc atat de bine, de ce exista impresia ca din cand in cand ele ne „tradeaza”? Trebuind astfel sa cerem unei autoritati, implicit „superioare” lor, cum ar fi Statului, reglementatorilor, legiuitorilor etc. sa le „reeduce”, plafonand preturile spre exemplu? Nu mai bine le-am cere autoritatilor sa sprijine productia reducandu-si propriile puteri? Reducand birocratia, reglementarile sau taxele? Pietele nu sunt perfecte, intotdeauna vor exista mici frictiuni, dar sunt cea mai eficienta forma de organizare si transfer de care dispunem.

As putea concluziona ca ne plac beneficiile pietelor dar nu si costurile. Iar prin cost inteleg costul ajustarii la un nou normal spre exemplu. Dar solutia nu este sa intervina Statul, solutia este sa lasam oferta sa creasca. Iar oferta va creste impreuna cu pretul, caci asta ii motiveaza pe producatori. Multi argumenteaza ca in capitalism exista inegalitate, dar ce ati alege, inegalitate in bogatie, sau egalitate in saracie?

Adam Smith, „tatal capitalismului modern” spunea in Avutia Natiunilor, publicata in 1776 ca „Nu de la bunavointa macelarului, berarului sau brutarului asteptam noi sa ne fie servita masa, ci de la grija cu care acestia isi privesc interesele lor. Ne adresam nu omeniei, ci egoismului lor si niciodata nu le vorbim de nevoile noastre, ci de avantajele lor proprii.”

Daca am translata la unul din subiectele de mai sus, am putea spune fara tagada ca „nu de la bunavointa producatorului de energie asteptam noi gaze, electricitate si caldura, ci de la propriile lui interese: de a plati salariile, de a acoperi cheltuielile, de a-si recupera investitia si de a face profit.” Pentru informatii suplimentare, click aici!