Conectarea caselor de marcat la serverele ANAF este cea mai recenta veste venita din zona Finantelor. Fisierul standard de audit (SAF-T) va incepe sa ruleze cu un proiect pilot din vara, urmand ca de anul viitor sa se aplice tuturor firmelor mari. Factura electronica a fost anuntata de oficialii autoritatii fiscale ca posibila pe finalul acestui an, dar tatonarea pietei se va face tot printr-un proiect pilot. Putem observa ca aproape toate proiectele de digitalizare a relatiei Fisc-contribuabil, care ar putea intari colectarea si aduce la buget mai multi bani, sunt impinse catre jumatatea sau finalul acestui an. In prezent, desi veniturile bugetului general consolidat pe primele doua luni ale lui 2021 au fost de 53,4 miliarde lei, cheltuielile au crescut la 66,1 miliarde lei, marcand un deficit bugetar de 1,14% din PIB-ul anticipat in 2021. In afara de imprumuturi, cum ar putea face statul rost de bani? Care sunt tendintele fiscale la care ne putem astepta pe termen mediu?

 

Inca de cand bugetul de stat era la stadiul de proiect se vorbea despre nevoia unei reforme profunde a administratiei fiscale, care sa conduca la cresterea eficientei colectarii si nu la cresterea valorii taxelor si impozitelor, dat fiind ca in sistemul nostru administrativ fiscal exista mult loc de imbunatatiri in aceasta directie. Pe ce se bazeaza fiscalistii? Pe experientele Poloniei si Bulgariei, care demonstreaza ca se pot aduce procente bune – 4,6% crestere a veniturilor fiscale in Bulgaria, peste 4,3% in Polonia, cat sa construiesti o autostrada pe an si sa mai ai bani in plus si pentru altceva. Doar ca nici cele doua tari nu au adus bani in plus la buget peste noapte, ci intr-un interval de timp (in sase ani in Bulgaria, patru ani in Polonia), apeland la metode combinate, Polonia utilizand chiar SAF-T.

Revenind la interesul statelor de a creste colectarea, inclusiv al autoritatilor de la Bucuresti, de unde ar mai putea veni bani? La ce ne putem astepta?

 

TVA. Modificarea TVA, chiar si cu un singur procent, ar aduce mai multi bani la buget. Este un ”film” pe care l-am mai vazut de cateva ori pana acum, astfel incat putem anticipa ”actiunea”. Este o masura care provoaca discutii si haos temporar, dar isi atinge scopul – cresterea veniturilor. In plus, pe masura ce ANAF se digitalizeaza si creste controlul asupra impozitelor platite de contribuabil, deranjul provocat poate fi atenuat cu costuri chiar mai reduse, astfel incat masura sa fie, marginal, mai profitabila.

 

Taxe pe proprietate. In cazul in care presiunea pe bugetul central va persista, este posibil ca ea sa se transmita si bugetelor locale, care se finanteaza, pe langa taxele si impozitele colectate local, si prin redistribuiri de la bugetul de stat. Romania are, potrivit Eurostat, cel mai mare numar de proprietari de spatii locative. 96% din populatie traieste in locuinte proprietate personala, ceea ce a facut ca taxele pe proprietate sa fie un element sensibil, menajat pana acum de toate guvernele de stanga.

Cum, in ciuda crizei, piata imobiliara nu s-a prabusit, ba chiar inregistreaza cresteri (indicele agregat pe Bucuresti, Cluj, Brasov, Timisoara, Constanta indica o majorare de 1,1% fata de ianuarie 2020, conform imobiliare.ro), e dreptul oricarui stat sa taxeze si sa incaseze de aici. In plus, este un tip de impozit ce s-ar incasa local si, printr-o buna comunicare si stabilirea unor obiective comune, ar putea cointeresa contribuabilii, insistand asupra proiectelor locale realizate cu bani locali. Bugetul de stat, eliberat probabil de presiunea ”locala”, ar permite mai multe investitii strategice in alte domenii, cum ar fi educatie sau sanatate.

 

Impozit progresiv. Sistemul actual de impozitare (cota unica) a servit bine si de ani buni cauzei eficientizarii colectarii. In Uniunea Europeana, sistemele de impozitare sunt impartite – parte cota unica, parte cote progresive, chiar si in fostul bloc comunist. Este posibil ca, intr-un interval mediu de timp, sa se faca o analiza in aceasta directie, daca merita sau nu sa schimbi sistemul de impozitare a indivizilor. De mentionat, insa, ca este mai simplu de gestionat cota unica.

 

Taxe comportamentale. La capitolul tendinte, as trece posibile ”intrari” de taxe noi, din zona impozitelor de modificare a comportamentului, mai cunoscute sub denumirea lor generica – ”taxe pe vicii”. In contextul in care, peste presiunea venita din zona finantarii economiei, se adauga cea din zona sistemelor de pensii, in paralel cu investitiile necesare pentru sustinerea sistemelor sanitare, nu este exclus ca, in curand, sa asistam la masuri globale fiscale care sa includa si aceste taxe ”specializate”. Exista initiative locale in prezent care, pe un anumit interval de timp, ar putea deveni poli capabili sa genereze un trend. Si m-as referi aici la taxa pe zahar pe care Polonia vrea sa o aplice de anul acesta, in timp ce Italia tocmai a amanat-o, iar Spania se gandeste sa o mareasca.

 

Taxe noi. In tarile in care exista sisteme eficiente de colectare si, prin urmare, nu mai au bazine de suplimentare a veniturilor cum avem noi, pot aparea taxe noi. Cum noi colectam deficient (doar din fiscalizarea deficitului de TVA am putea incasa cateva miliarde de euro), ar fi suficient sa umblam la sistem si sa reducem pierderile, fara sa fie nevoie sa apelam la taxe noi. Dar, pe de alta parte, daca se va coagula o masa critica de state care vor introduce noi taxe si vor dovedi eficienta lor, nu vom putea sa ne opunem si va trebui sa intram si noi in joc. In plus, asa cum arata strategia de la Bruxelles, cel putin doua noi taxe ar urma sa fie implementate in urmatorii ani la nivel global – taxa pe plastic si taxa pe servicii digitale.

As incheia pledand pentru conservarea sistemului actual de impozitare pe cat mai mult timp posibil. Insa, daca masurile de eficientizare si digitalizare a colectarii vor fi insuficiente, este bine sa intelegem din timp care pot fi directiile principale ale celor mai importante modificari de politica fiscala.