De la criza financiara incoace suntem dominati de incertitudini in cea mai inaintata societate tehnologica si presupus mai educata, din care elite intelectuale din toate domeniile isi spun cuvantul indoielilor. Criza financiara a dus la explodarea riscurilor, nu ca ele nu au existat pana atunci, ci ca reactie ca nu ne-am preocupat suficient de ele la timpul potrivit. Ca urmare, studiul lor si schimbarile structurilor institutionale din sectorul privat si public cu sarcina prevederii riscurilor au cunoscut o mare inflorire. Nu mai poate exista o gestiune fara un management al riscurilor, care absoarbe resurse semnificative de tot felul, dar rezultatele nu se cam vad. Din contra, solutiilor de eliminare, minimizare sau preventie a riscurilor de pe urma efectelor crizei financiare ne-au condus la amplificarea riscurilor care ne-au fost puse in fata de noua criza pandemica. Te intrebi cum a fost posibil ca de dragul unor echilibre macroeconomice sa treci la subfinantarea a doua domenii existentiale pentru viata economica a acestei planete, sanatatea si educatia? Au uitat marii economisti ca fara forta de munca vie, apta prin educatie si sanatate, capitalul nu mai are nici o valoare?

Mai interesant este faptul ca exista preocupari privind destinul capitalismului pornind de la esenta existentei lui ca model economic si descoperind ca poate ar fi bine sa se vorbeasca mai mult despre caracterul etic si moral al acestuia si cine ar trebui sa-si asume responsabilitatea devierilor circumscrise singurului indicator de performanta al acestuia - profitul -, individul intreprinzator sau societatea in ansamblul organizarii ei. Cum nu exista un raspuns transant la aceasta problema numai in sensul unui raport piata - stat, care din acesti doi termeni si cat ar trebui sa interfereze ei intr-o societate autentic liberala, atunci scapam de griji prin a evoca necunoscutul reprezentat de riscuri si incertitudini. Evolutiile economice si mai ales al performantelor ei in indicatori macroeconomici ne dau sansa recurgerii la subterfugiile gestiunii riscurilor, mult valorizate de incertitudinile privind, acum, salvarea vietii celui care asigura unica, singura si inca poate cea mai rationala tractiune a dezvoltarii societale. Exista economie fara interactiune umana? Se calculeaza perspectiva unui PIB neplecand de la populatie? Am uitat cine este subiectul unei cereri agregate considerate motorul economiei? Capitalismul, daca a devenit imoral intr-o asa masura, incat sa spunem ca este perimat, atunci oare a cui este vina?

Raspunsurile sunt usor de dat daca am reusi sa iesim din jocul de a ne invarti in jurul cozii, in acel cerc vicios in care ne facem ca nu vedem cauzele primare si ne plangem numai de efectele lor. In afara de dezastre naturale, din care unele sunt determinate chiar de actiunea umana (incalzirea planetei cu consecintele ei meteorologice), tot ce reprezinta o initiativa umana de intreprindere a ceva comporta un risc, pentru ea si societate, relatia fiind biunivoca. Capitalismul a facut puternica aceasta relatie prin principiile lui: independenta individului si garantarea proprietatii lui private. Fara ele, nu exista consecinta statului bunei stari asumata cu vorbe mari de liderii politici, uitand ca resursele propagandei lor sunt date de modul in care lasam capitalismul sa lucreze. Ajungem la aceeasi intrebare, de cata piata si de cat stat avem nevoie ca riscurile sa fie asumate de fie de cel cu initiativa economica, fie de cel cu initiativa legislativa. Ca urmare, nu ar trebui sa ramanem surprinsi de riscurile generate (de cine oare?) de criza financiara si prelungite pana in criza pandemica. Cam pe ambele incercam sa le punem in spinarea factorilor exogeni, din afara economiei noastre si mai ales din afara putintei noastre de gestiune (nici usturoi n-a mancat si nici......). De aici, poate ne dam seama ca incertitudinea nu este un fenomen exogen noua, ci ea este in natura umana de a o genera si a folosi cand credem ca este nevoie ea. Putem sa spunem ca o incertitudine, chiar majora, privind redresarea economica este modul cum va evolua vaccinarea (cand totul tine de noi ca oameni cu profesii), dar numai in conditiile recunoasterii cu mare intarziere a rolului omului in tot ce inseamna o constructie civilizationala, dar inca fara sa ne pese de el.

Mai nou, conform analizelor facute de Euler Hermes si Allianz, notiunea de incertitudine a fost bine schimbata cu cea de obstacole, credem mai corecta si mai bine legata de politicile publice care au ca autori oameni. De aici necesitatea de a-si asuma riscurile efectelor a ceea ce decid cu buna stiinta si de a incerca gestiunea lor cu resurse cat mai putine, lasand cat mai mult din ele la dispozitia celor de drept de a si le gestiona. Daca s-ar intampla asa, cu buna stiinta a cunoasterii realitatilor printr-o buna educatie si pregatirea profesionala si a sistemului in care trebuie sa decida (stat de drept, economie de piata concurentiala, respect fata de drepturile omului), atunci riscuri generate de politicile publice ar fi mult mai mici si cu costuri reduse de minimizare. Incertitudinea fiind legata de actiunea umana, ea este in mod cert relevanta (in) coerentei in politicile publice, care trebuie sa fie integrate in totalitate intr-un mod de gandire unitar, universal si neutru fata de ”universul„ economiei noastre. Este pacat ca se ajunge astfel la disputele politice cu privire la performanta guvernarii unei tari, puternic legata de modul de factionare a unei coalitii politice. Credem ca ultimele atitudini ale premierului sunt corecte din acest punct de vedere, se revine macar partial la legea fundamentala la a carei modificari, din anul 2003, PNL a avut un rol important in precizarile sistemului in care am ales sa traim si sa il normam.

Ca sa venim la zi cu perspectiva destinului economic al Romaniei ca SM al UE, prin orientarile si fondul de resurse cunoscute, economie verde si digitalizare, observam ca ambele obiective implica recunoasterea si integrarea riscurilor climaterice. Economia verde ne reda puritatea planetei, dar investitiile pentru ea evident ca produc riscuri financiare ca orice demers de creditare a unei afaceri. Digitalizarea trebuie racordata la economia verde, ea subsumand intr-o alta forma de functionare ansamblul de politici publice, institutii si norme juridice. Nu avem incertitudini catre ce trebuie sa ne indreptam, ci numai obstacole de depasit. Bine ar fi sa trecem peste cele traditionale si sa nu mai adaugam altele datorate propriilor noastre greseli. Incertitudinea implicarii bancilor centrale in asanarea schimbarilor climatice a produs multe comentarii, dar a invins cunoasterea si bunele practici financiare, cineva mentionandu-se in sensul ca pentru evaluarea riscurilor climaterice, atat bancile comerciale sau sistemul financiar, cat si bancile centrale pot folosi ”metrica” cunoscuta in riscurile creditarii (Basel III include si riscurile de piata, cele de lichiditate, operationale si reputationale) si respectiv in supravegherea sau normare respectivei metrici.