Sustenabilitate & CSR
Publicat de Ovidiu Stefanescu
26 Mar 2013 16:06
|
Experienta specialistilor Camerei de Comert Romano – Germane (AHK Romania) a demonstrat ca sustenabilitatea si cresterea economica sunt corelate pozitiv. Expertii AHK afirma ca pietele «verzi» ale viitorului (referitoare la eficienta energetica, economia resurselor si materialelor, reciclare, gestionare durabila a apei etc.) se caracterizeaza prin legaturi stranse intre provocarile economice si cele legate de mediu. „In Romania intalnim tot mai multi specialisti si reprezentanti ai autoritatilor care constientizeaza aceasta intercorelare si privesc aspectele ecologice ca pe o sansa pentru asigurarea unui progres sustinut. Promovarea conceptului dezvoltarii durabile, a modelului federal in ceea ce priveste aceasta tematica, precum si a relatiilor economice romano-germane in domeniu reprezinta principalele prioritati ale AHK Romania. Analizand atent evolutia statelor dezvoltate, eficienta se afla in stransa legatura cu performanta energetica, iar decuplarea cresterii economice de cea a consumului energetic reprezinta unul din pasii decisivi ai strategiei recent adoptate in Germania. Pentru facilitarea accesului la informatii specializate si pentru incurajarea cooperarii in domeniul GreenTech, am demarat, in urma cu doi ani, proiectul Econet Romania, prin care organizam evenimente cu scop informativ, schimburi de experiente si facilitam relatii directe intre reprezentanti de seama ai economiei si administratiei din cele doua tari, cu sprijinul partenerilor industriali, consultantilor, principalelor asociatii din domeniu si partenerilor media. Dincolo de problema instabilitatii legislative si de lipsa transparentei in relatia cu administratia publica, disponibilitatea fortei de munca specializate pentru diverse meserii si lipsa resurselor de capital reprezinta dificultati tot mai frecvent invocate de investitorii germani si locali interesati de o dezvoltare sustenabila. Acestia au atras de nenumarate ori atentia asupra faptului ca in sistemul educational national lipseste formarea profesionala, la nivel preuniversitar. De aceea, AHK Romania sustine organizarea si functionarea invatamantului profesional cu o durata de doi ani, propus prin Ordinul nr. 3168 din 2012, care sa corespunda cererii de pe piata interna a muncii. Scopul este ca firmele sa nu isi mai formeze angajatii prin cursuri interne, ci sa aiba posibilitatea de a angaja direct personal calificat pentru o anumita meserie. Totodata consideram ca orientarea fondurilor europene destinate dezvoltarii durabile disponibile in a doua perioada de finantare trebuie sa ia in calcul in mai mare masura initiativele private, care in Germania au reprezentat principalul motor in ce priveste eficientizarea energetica, dezvoltarea sectorului regenerabilelor si a solutiilor tehnice care protejeaza mediul inconjurator. Romania si alte state din Estul Europei se numara printre destinatiile cele mai importante ale acestor tehnologii. Consideram ca este necesara incurajarea firmelor locale pentru implicarea acestora in structura de intercorelatii valorice aferenta conceptului de sustenabilitate”, a aratat Roxana Clodnitchi, consultant de marketing in cadrul AHK Romania. Pentru informatii suplimentare, www.econet-romania.com
|