Cum gestionam deseurile in actualul context si ce fonduri UE sunt disponibile |
Sustenabilitate & CSR Publicat de Stelian DINCA 20 Mai 2020 16:53 |
Masurile de diminuare a cantitatii de deseuri din pachetul de economie circulara trebuie sa fie functionale chiar si in actualul context pandemic, recomanda Comisia Europeana intr-o serie de documente publicate la inceputul lui mai, privind asigurarea continuitatii serviciilor din managementul deseurilor - colectare separata, respectand ierarhia gestiunii deseurilor.
Totusi, Comisia are in vedere modul de colectare a deseurilor de la persoanele izolate la domiciliu sau infectate care trebuie sa se faca separat pana se va putea afirma cu certitudine ca procedurile standard sunt sigure. In acest scop, Comisia Europeana si Centrul European de Prevenire si Control al Bolilor (CEPCB) au stabilit, printr-un document comun, ca este necesara adoptarea unor masuri specifice si clare solicitand municipalitatilor sa nu mai colecteze pe fractii, asa cum impunea legislatia specifica in vigoare, ci in asa fel incat toate deseurile generate (masti, manusi, servetele de unica folosinta etc.) sa sa fie tratate separat sau incinerate. Comisia considera ca aceste deseuri trebuie sa fie colectate intr-un recipient sau sac separat si apoi golite intr-o alta punga si inchise ermetic pentru a preveni contaminarea altor persoane / altor tipuri de deseuri. Ele devin, in acest fel, deseuri medicale si necesita o atentie mai mare si un tratament diferentiat.
Comisia mai recomanda ca persoanele care manipuleaza sau care gestioneaza aceste tipuri de deseuri sa respecte o igiena stricta, cel putin la fel ca cea implementata si deja cunoscuta de toate persoanele (sapun, dezinfectant, etc.).
De asemenea, mai spun autoritatile europene, mai ales in aceasta perioada, ar fi necesar ca autoritatile sa aiba in vedere asigurarea unui flux continuu si a unei frecvente mari de colectare a bio-deseurilor si a deseurilor municipale pentru a preveni riscurile pentru sanatatea umana si pentru mediu.
Potrivit Comisiei si CEPCB, autoritatile locale ar trebui sa gandeasca un sistem suplimentar de colectare a deseurilor, deoarece in aceste zile cantitatile de deseuri provenite de la gospodariile particulare inregistreaza cresteri semnificative. Mai ales in conditiile in care, in zilele de carantina, majoritatea populatie a comandat on-line, de la mancare, la medicamente si haine, ceea ce presupune o cantitate foarte mare de deseuri de ambalaje, generate in gospodarii.
La nivelul operatorilor acest lucru se traduce prin posibile blocaje sau distorsionari, necorelari ale fluxului normal de ambalaje necesare onorarii acestui numar mare de comenzi.
Pe de alta parte, semnalam si ca operatorii economici trebuie sa tina cont de echipamentele de protectie necesare, de care vor avea nevoie in eventualitatea angajarii de personal manipulant.
La randul ei, Comisia recomanda autoritatilor locale sa ia masuri pentru a se asigura ca deseurile municipale sunt colectate corect pe fluxuri, iar aceste deseuri sa fie pe cat posibil ne-contaminate, astfel incat procesul de colectare, transport, sortare, tratare, reciclare sa fie cat mai facil pentru a nu se crea perturbari ale acestor procese.
Bani pentru investitii. In acelasi document comun, autoritatile europene vorbesc si despre fonduri ce pot fi folosite la punerea in practica a recomandarilor amintite. Astfel, un procent de aproximativ 31% din 4,9 miliarde de euro, bani provenind din fonduri europene de coeziune, ar fi disponibili inca, aceasta suma nefiind alocata proiectelor de management al deseurilor pana la finalul lui 2019. ”Autoritatile de gestionare din regiuni si statele membre pot oferi mai multe informatii despre oportunitatile de finantare existente. Fondurile pot fi disponibile si in cadrul altor prioritati, cum ar fi gestionarea riscurilor in caz de catastrofe sau asistenta medicala”, sugereaza Comisia.
In plus, autoritatile europene vorbesc despre o noua linie de investitii, adoptata ca raspuns la Coronavirus. Practic, fondurile politicii de coeziune vor fi mobilizate pentru a oferi lichiditate imediata bugetelor statelor membre. Banii ar putea asigura o mai mare flexibilitate in realocarea resurselor financiare, asigurandu-se ca sunt cheltuiti in zonele cu cea mai mare nevoie. Acest lucru ar putea oferi statelor membre posibilitatea de a aborda provocari specifice legate de gestionarea adecvata a deseurilor, cum ar fi asigurarea unei cresteri mai mari a automatizarii valorificarii deseurilor, imbunatatirea sanatatii si securitatii la locul de munca, gestionarea deseurilor medicale etc.
De asemenea, Comisia si-a propus sa includa crizele de sanatate publica in situatiile de urgenta acoperite de Fondul de solidaritate al UE. Scopul noilor masuri este de a se asigura ca zonele cele mai afectate pot avea acces pentru sprijin suplimentar de pana la 800 de milioane EUR. In plus, in conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat, si firmele implicate in gestionarea deseurilor vor putea beneficia de sprijinul sub forma de subventii directe sau avantaje fiscale ce este acordat de statele membre (finantare nationala) intreprinderilor din toate sectoarele, care se confrunta cu probleme de lichiditate. ”Statele membre pot folosi toate aceste oportunitati, pentru a se asigura ca operatorii economici implicati in gestionarea deseurilor au acces la finantarea necesara”.
Masuri de protectie a operatorilor economici (colectori, transportatori, reciclatori). Pentru a preveni raspandirea virusului la nivelul operatorilor economici care isi desfasoara activitatea in domeniul gestiunii deseurilor, organismele europene au gandit o serie de masuri care sa limiteze contaminarea lor. In principal, ele vorbesc despre asigurarea echipamentelor de protectie adecvate, asigurarea respectarii standardelor de igiena, utilizarea echipamentelor de protectie adecvate (schimbarea manusilor de protectie ori de cate ori se contamineaza/deterioreaza) sau organizarea unor conditii speciale de munca in cazul categoriilor de personal vulnerabile.
Schimbul de informatii si informarea publicului. In aceasta perioada, Comisia pune la dispozitia partilor interesate un site specific, prin care sunt comunicate masurile luate in aceasta perioada (
Aceasta adresa de e-mail este protejata de spamboti; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
.). De asemenea, Comisia monitorizeaza indeaproape masurile adoptate de statele membre cu privire la gestiunea deseurilor in contextul pandemiei si le incurajeaza sa impartaseasca bunele practici si masurile pe care le-au adoptat.
Protectie si informare, aceasta ar fi concluzia ce trebuie trasa din cele mai recente recomandari europene. Inainte de a investi in echipamentele de protectie sau in regandirea unor fluxuri de deseuri, este indicat sa verificati daca aveti acces la fondurile de care vorbeste Comisia, precum si site-ul pus la dispozitie, pentru a va inspira din experienta celorlalte state sau a agentilor economici.
Un material de Andreea Ioana Giovani, Sustainability Senior Manager PwC Romania si Carmen Dan Senior Consultant PwC Romania
|