Agenda Constructiilor
Marti, 26 August 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Actualitatea interna - ADR NORD-EST: Fonduri de 1,75 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunii
ADR NORD-EST: Fonduri de 1,75 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunii
Actualitatea interna Publicat de Ovidiu Stefanescu 26 Aug 2025 06:25
Regiunea Nord-Est beneficiaza, in perioada de programare 2021-2027, de cea mai mare alocare financiara din tara: 1,75 miliarde euro prin Programul Regional, gestionat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Est, in calitate de Autoritate de Management. Pana la inceputul lunii august, au fost semnate 740 de contracte, in valoare totala de 1,113 miliarde euro, pentru proiecte ce acopera domenii precum digitalizarea IMM-urilor, infrastructura rutiera, mobilitatea urbana, educatia, eficienta energetica si regenerarea urbana. Printre investitiile majore se numara extinderea transportului public ecologic in Suceava, centura usoara a Iasului sau conexiunea rutiera cu Republica Moldova. Desi interesul beneficiarilor este ridicat, implementarea este uneori incetinita de proceduri birocratice, contestatii la licitatii si probleme de executie. ADR Nord-Est mizeaza pe simplificare, digitalizare si parteneriat pentru a transforma aceste fonduri intr-un motor real de dezvoltare regionala.
In continuare, Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est, prezinta cele mai importante proiecte derulate in prezent, precum si perspectivele din acest punct de vedere, pe termen mediu si lung.
 
- Ce stadiu de contractare aveti, la nivelul regiunii, pentru proiectele incluse in perioada de programare 2021-2027? Cum evaluati ritmul de absorbtie al fondurilor europene in actualul exercitiu financiar? Exista domenii in care ati observat intarzieri semnificative sau blocaje?
- La inceputul lunii august, avem 740 de contracte de finantare incheiate cu beneficiarii, in valoare totala de 1,113 miliarde euro, din care nerambursabili sunt 723,6 milioane de euro. Aceste cifre sunt rezultatul lansarii a 22 de apeluri, din 2023 pana in prezent. Avem interes real din partea beneficiarilor - IMM-uri, administratii locale si universitati - dar pentru a atinge potentialul maxim al regiunii trebuie sa eficientizam implementarea, sa sprijinim activ beneficiarii si sa mentinem un dialog permanent cu Comisia Europeana.
Cat despre gradul de absorbtie, din punctul meu de vedere, este un termen inteles uneori nepotrivit, pentru ca ne duce cu gandul la niste bani care vin oricum, iar noi trebuie sa ii luam. In realitate, avem acces la niste bani pe care trebuie sa-i investim si trebuie sa schimbam modul in care privim aceasta finantare. Pe de alta parte, absorbtia, in termeni foarte tehnici, inseamna cereri de plata trimise la Comisia Europeana si platite. Dar pana acolo este un proces lung si complex, care pleaca de la gandirea Programului, la conceperea ghidurilor de finantare, lansarea apelurilor, evaluarea proiectelor, contractare, licitatii, lucrari, plata, facturare. Absorbtia este un ultim element dintr-un intreg proces. De aceea, este util sa discutam despre absorbtie la finalul Programului, atunci cand vom putea spune cat din cei 1,75 miliarde euro am luat si, mai ales, ce am reusit sa facem cu acei bani.

Gradinita Burdujei SV
 
- Care este stadiul actual al principalelor proiecte de investitii finantate prin fonduri europene in regiunea pe care o coordonati? Ne puteti oferi cateva exemple relevante?
- Cele mai avansate proiecte, unele dintre ele chiar finalizate, sunt cele ce vizeaza digitalizarea si modernizarea IMM-urilor. Fiind primul apel lansat din Program, implementarea se apropie de final. In acelasi timp, avem in implementare proiecte mari, de infrastructura, cu rezultate asteptate foarte ambitioase, in beneficiul comunitatilor locale: Municipiul Suceava implementeaza extinderea sistemului de transport public ecologic metropolitan, un proiect in valoare totala de 15,4 milioane de euro. Pentru accesibilizare regiunii din punct de vedere rutier si conexiunea la reteaua TEN-T, avem, si aici, in implementare trei mari proiecte: unul de conectivitate directa la Vama transnationala Radauti - Prut cu Republica Moldova, un proiect in valoare totala de 68 milioane de euro, unde beneficiar este Judetul Botosani. Al doilea proiect este infiintarea centurii usoare de ocolire a Municipiului Iasi, in valoare totala de 83,5 milioane de euro, iar al treilea este Axa rutiera strategica Sud-Vest a judetului Vaslui, in valoare totala de 91,5 milioane de euro. Lista contractelor de finantare incheiate in cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027 poate fi consultata pe site-ul Programului.
 
Gradinita Ciocanesti
 
- Care sunt principalele provocari intampinate de ADR in procesul de accesare si implementare a proiectelor cu finantare europeana? In ce masura procedurile birocratice sau modificarile legislative afecteaza eficienta implementarii proiectelor europene si ce solutii vedeti in acest sens?
- Dificultatile intampinate de beneficiari pe parcursul implementarii proiectelor au fost generate cu precadere de prelungirea duratelor procedurilor de achizitie publica, ca urmare a inregistrarii de contestatii, cu perioade foarte mari de timp. Probleme in executia lucrarilor mai sunt generate de faptul ca apar frecvent lucrari neprevazute, iar antreprenorii nu reusesc sa aloce resursele necesare, ceea ce afecteaza termenele asumate. Rezilierile de contracte, insolventa sau falimentul unor antreprenori pot duce la necesitatea unor noi licitatii, prelungind astfel durata de implementare a proiectelor.
Apoi, o alta problema cu care ne confruntam tine de digitalizarea institutiilor statului si interconectarea datelor. Ne dorim sa nu mai solicitam date beneficiarilor nostri, date care ar putea fi obtinute foarte usor cu un simplu click. O administratie moderna si eficienta trebuie sa ofere solutii digitale rapide, transparente si accesibile pentru toata lumea. Simplificarea procedurilor si reducerea birocratiei prin digitalizare ar insemna mai putin timp pierdut si un impact pozitiv in ritmul de implementare a proiectelor.
Nu in ultimul rand, trebuie pus un accent mai mare pe dezvoltarea capacitatii administrative in randul angajatilor din institutiile publice. Este nevoie de formare si sprijin continuu. Capacitatea administrativa crescuta in randul partenerilor nostri institutionali ar duce la o utilizare mai eficienta a resurselor si la o implementare mai rapida a proiectelor de investitii. Lucram constant pentru a transforma fondurile europene intr-un motor real de dezvoltare regionala. Pentru ca aceasta transformare sa reuseasca, e nevoie de parteneriat intre institutii, mediul privat si administratia locala, dar si de un cadru legislativ clar, stabil si eficient.

Oaza Gura Humorului
 
- Care sunt oportunitatile majore de investitii in perioada 2021-2027 si ce domenii considerati prioritare pentru dezvoltarea regionala?
- Domeniile pe care Programul Regional Nord-Est le-a facut prioritare prin concentrarea investitiilor si alocarilor financiare sunt: eficienta energetica, mobilitate urbana, educatie, drumuri judetene, regenerare urbana si digitalizare. In principal, vizam:
• O regiune mai competitiva si inovativa: Sprijin pentru activitati de cercetare-dezvoltare si inovare in colaborare cu IMM-uri, precum si investitii in IMM-uri- 420,07 milioane de euro;
• O regiune mai digitalizata: Sprijinirea tranzitiei digitale a IMM-urilor cat si administratiei publice - 101,11 milioane de euro;
• O regiune durabila si prietenoasa cu mediul: Finantari pentru eficienta energetica a cladirilor publice si dezvoltarea spatiilor verzi - 391,98 milioane de euro;
• O regiune cu mobilitate urbana mai durabila: Promovarea mobilitatii urbane multimodale sustenabile - 277,31 milioane de euro;
• O regiune mai accesibila: Investitii in mobilitatea regionala durabila - 182,16 milioane de euro;
• O regiune educata: Dezvoltarea infrastructurii educationale pentru invatamantul timpuriu, primar, gimnazial, liceal si profesional, inclusiv dual - 192,10 milioane de euro;
• O regiune mai atractiva: Proiecte de regenerare urbana, turism sustenabil si cultural - 12,41 milioane de euro.

Pogor
 
- Cum se pregateste ADR Nord-Est pentru viitoarele apeluri de proiecte, inclusiv in contextul tranzitiei verzi si al digitalizarii promovate prin Pactul Verde European si Agenda Digitala?
- Pregatim un apel pentru digitalizarea regiunii, dedicat UAT-urilor pentru dezvoltarea de servicii publice digitale noi, orientate integrat catre mediul privat, cetateni si comunitatea locala. Colegii mei au colectat, printr-un chestionar online adresat administratiilor din Regiunea Nord-Est, nevoile de digitalizare a serviciilor publice furnizate, in vederea realizarii unei analize detaliate. Obiectivele studiului au fost identificarea prioritatilor de digitalizare la nivelul UAT-urilor, sprijinirea acestora in accesarea solutiilor pentru transformarea digitala si contributia la elaborarea unor solutii personalizate, adaptate nevoilor locale. Apelul va fi "croit" pe aceste nevoi si va fi lansat spre finalul anului.
In ceea ce priveste Pactul Verde European, avem alocata suma de 391,98 milioane euro pentru finantarea eficientei energetice a cladirilor publice, rezidentiale si dezvoltarea spatiilor verzi, prin apeluri dedicate UAT-urilor. De asemenea, am alocat 30 de milioane de euro din Program pentru un apel de proiecte dedicat IMM-urilor care promoveaza tranzitia catre o economie circulara. Acest apel, ce s-a inchis la finalul lunii iulie, vizeaza sprijinirea initiativelor care reduc consumul de resurse, reutilizeaza materiile prime, minimizeaza deseurile si introduc tehnologii prietenoase cu mediul. Numarul proiectelor depuse ne confirma ca exista atat o nevoie reala, cat si o vointa clara din partea mediului de afaceri de a face tranzitia catre un model economic sustenabil, ceea ce noi apreciem si incurajam.
 
Braunstein
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesALLBIMhiltiBIM
ROCKWOOL 196
Editia
IUNIE-IULIE 2025!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 191 (Iunie-Iulie 2025)
 

Autentificare

romania fara hospice
GHID de INSTALARE
CDS
Arduro
Acvatot 2019
Ubitech
MAKITA
Daikin
EDIT-Structural
ERBASU CONSTRUCT
quadratum
SIGM
theda mar
ELECTROGRUP
noark
CONCEPT STRUCTURE
Eco Garden Construct
AED
GEWISS
strabag nivel 1
concelex
KADRA
EURO BUILD
MCA
BogArt
TECNIC
leviatan

Parteneri

HABITAT
FPSC_2019
 

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu urmarirea comportarii in timp a constructiilor