Agenda Constructiilor
Sambata, 23 Noiembrie 2024
Home - Stiri - Actualitatea interna - INS: Regres de 2,8% al numarului autorizatiilor de construire
INS: Regres de 2,8% al numarului autorizatiilor de construire
Actualitatea interna Publicat de Cosmin Dincu 30 Sep 2013 17:43
In august 2013, autoritatile locale din intreaga tara au eliberat 3.833 autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (care sunt folosite integral sau in cea mai mare parte - peste 50% din suprafata imobilului - pentru locuire), in scadere cu -6,9% fata de luna iulie a anului in curs si cu -4% raportat la perioada similara din 2012, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). In acelasi timp, in intervalul ianuarie-august al acestui an, s-au emis 25.344 autorizatii de construire, numarul acestora fiind cu 2,8% mai redus in comparatie cu primele opt luni din 2012, cand s-au eliberat 26.066 de asemenea permise, ceea ce indica si in continuare un semnal negativ pentru piata constructiilor de locuinte. "Datele aferente intervalului 1 – 31 august 2013 arata faptul ca s-au acordat 3.833 autorizatii de construire pentru edificarea cladirilor rezidentiale, din care 1.363 pentru mediul urban si 2.470 pentru cel rural. Astfel, avand in vedere structura acestora, circa 64,4% din documentele respective sunt pentru zona rurala. Din punct de vedere al evolutiei reflectate potrivit unei baze secventiale de comparare, situatia autorizatiilor de construire din cele 31 de zile analizate arata ca, fata de luna iulie a anului in curs, s-a remarcat o scadere semnificativa pe plan national (-282 de autorizatii), reflectata in aproape toate regiunile de dezvoltare, cele mai importante deprecieri fiind remarcate in Nord-Vest (-105 de autorizatii), Bucuresti-Ilfov (-76 de permise), Vest (-62 de documente) si Nord-Est (-48 de autorizatii). In regiunea de dezvoltare Sud-Est a avut loc o crestere a acestui indicator (+61 de autorizatii). In acelasi timp, daca se ia in considerare baza de calcul anuala, din acest punct de vedere in luna august 2013, comparativ cu august 2012, se remarca o depreciere mai putin pronuntata a numarului de autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale (-160 de permise), reflectata in regiunile de dezvoltare Nord-Est (-153 de autorizatii), Nord-Vest (-85 de permise), Sud-Vest Oltenia (-25 de documente) si Centru (-7 autorizatii). Cresteri de mica amploare s-au semnalat in regiunile de dezvoltare Bucuresti-Ilfov (+46 de documente), Vest (+38 de permise), Sud-Est (+14 autorizatii) si Sud-Muntenia (+12 documente)", se precizeaza in comunicatul INS. Potrivit specialistilor institutului de statistica, pentru cele 25.344 autorizatii de construire destinate cladirilor rezidentiale si emise in intervalul 1 ianuarie – 31 august a.c., s-a consemnat o scadere cu 722 de permise fata de perioada corespunzatoare a anului precedent. Principalele diminuari s-au inregistrat, in consecinta, in regiunile de dezvoltare Nord-Est (-695 de autorizatii), Sud-Muntenia (-167 de permise) si Sud-Est (-134 de documente). Totodata, cresteri ale numarului de autorizatii de construire au fost raportate in: Vest (+214 permise), Bucuresti-Ilfov (+188 de autorizatii) si Centru (+68 de documente), conturandu-se in acest sens cele mai dinamice segmente regionale ale domeniului constructiilor rezidentiale.
Nou prag-record al anului in curs pentru numarul de locuinte avizate
Cu toate ca datele aferente intervalului 1 ianuarie – 31 august a.c. confirma, din nou, premisele nefavorabile recuperarii pierderilor din sectorul de constructii rezidentiale, care a fost grav afectat de recesiune, poate fi remarcata o atenuare a trendului descendent in comparatie cu primele sapte luni din 2013, cand scaderea a fost mai abrupta. In consecinta, caracteristicile acestui segment de piata s-au modificat intrucatva in perioada analizata, daca se ia in considerare strict edificarea de unitati locative unifamiliale (reflectate drept locuinte). Astfel, conform INS, in luna august 2013 s-au eliberat autorizatii pentru un numar de 5.383 de imobile, indicatorul respectiv aflandu-se in crestere cu 1,89% comparativ cu iulie a.c. (cand s-au consemnat documente avizate pentru 5.283 de unitati) si in ascensiune cu +20,72% fata de cele 4.459 de locuinte avizate in august 2012. Astfel, suprafetele utile aferente unitatilor locative au inregistrat cel mai ridicat nivel din intregul interval analizat, mai ales ca in august a.c. s-a constatat un progres al acestui indicator (comparativ cu aceeasi luna a anului anterior), iar aria utila insumata a spatiilor rezidentiale a reprezentat 762.936 mp. Observand diagrama ce prezinta numarul locuintelor autorizate in perioada august 2012 - august 2013, se observa ca nivelul constatat in luna precedenta a devenit etalonul intregului interval de referinta, ca urmare a emiterii de autorizatii pentru 5.383 de resedinte. Totodata, se constata si faptul ca in ianuarie 2013 s-au emis autorizatii pentru numai 2.199 de locuinte (avand o suprafata utila de 294.802 mp), ceea ce reprezinta minimul perioadei respective. In concluzie, situatia raportata de autoritatile locale catre INS reflecta din nou o modificare a tendintelor in ceea ce priveste numarul de contracte si comenzi pentru edificarea noilor locuinte, in sensul unei ponderari a tendintei initiale de scadere. Totusi, chiar si in conditiile in care piata se va situa pe un trend ascendent in 2013, o recuperare totala a pierderilor generate de regresul de -16,7% din 2012 este imposibila, in conditiile economice actuale. Pentru informatii suplimentare, www.insse.ro
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
RAWLPLUGABONARE REVISTEALLBIMSISECAMhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
concelex
ELECTROGRUP
noark
EDIT-Structural
BogArt
AED
theda mar
VEGO
DRS
MAKITA
rigips
Acvatot 2019
SSAB
SIGM
Arduro
quadratum
CONCEPT STRUCTURE
viarom
ERBASU CONSTRUCT
CDS
strabag nivel 1
Ubitech
leviatan
konsent
ness project

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<