Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - Cum se poate reduce costul fiscal in perioada pandemiei - aplicarea noilor facilitati
Cum se poate reduce costul fiscal in perioada pandemiei - aplicarea noilor facilitati
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 23 Apr 2020 15:15
Efectele negative ale declararii pandemiei la nivel global si ale instaurarii starii de urgenta au inceput sa fie deja puternic resimtite la nivelul companiilor romanesti. In astfel de vremuri, timpul de reactie este esential, iar una dintre parghiile cele mai la indemana este facilitatea fiscala. In continuare vom trece in revista principalele masuri fiscale adoptate pana acum de Guvern in materia impozitului pe profit, cu impact pentru companii.
Masuri fiscale recente adoptate de Guvern in contextul COVID-19
Societatile care aplicau pana acum sistemul de plati anticipate pot trece in 2020 la sistemul real de calcul al impozitului pe profit
Aceasta masura vine in sprijinul companiilor ce inregistreaza o scadere drastica a profiturilor in acest an si nu dispun de sursele financiare necesare pentru a sustine platile trimestriale in contul impozitului pe profit, la nivelul rezultatelor obtinute in anul 2019. Practic, aceste companii vor plati impozit pe profit in functie de rezultatele reale din fiecare trimestru al anului 2020 sau nu vor plati deloc daca inregistreaza pierdere in cadrul unui trimestru.
Amanarea platii impozitelor vs. stimularea la plata
Initial, s-a acordat o amanare de facto a platii impozitului pe profitul anului 2019 (datorat in martie 2020). Pentru ca facilitatea s-a acordat nediscriminatoriu si fara conditii, ulterior s-a revenit cu o masura de bonificatie (5% pentru companii mari, 10% pentru cele mai mici) pentru cei care platesc la timp impozitele aferente trimestrului I din 2020, termenul legal de plata fiind 27 aprilie. In prezent, OUG 33/2020, prin care au fost introduse aceste facilitati, se afla in dezbatere in Camera Deputatilor, cu propunerea de crestere a bonificatiei la 10% pentru toti contribuabilii. In cazul in care se aproba, majorarea s-ar putea aplica pentru trimestrele II si III ale acestui an.
Atentie insa, aplicarea acestei bonificatii poate duce la dificultati in reconcilierea fisei fiscale, daca exista impozite neplatite din perioade anterioare pentru cei care au amanat platile altor impozite, in contextul masurilor instituite ca urmare a pandemiei.
Alte aspecte fiscale ce pot deveni relevante in contextul COVID-19
Trecerea in conservare a activelor in perioada de neutilizare
Pentru contribuabilii care, ca urmare a sistarii activitatilor, nu folosesc temporar o parte din mijloacele fixe amortizabile, exista posibilitatea trecerii acestora in regim de conservare, cu sistarea amortizarii fiscale, dar pastrarea valorii fiscale a activelor. Aceasta recomandare vine in contextul in care exista riscul unor discutii ulterioare, in cadrul controalelor fiscale privind deductibilitatea amortizarii unor active pentru perioade in care acestea nu sunt folosite in activitatea economica.
Trebuie mentionat si ca aplicarea acestui regim depinde de politica contabila adoptata. Prin urmare, companiile trebuie, in primul rand, sa isi revizuiasca politicile contabile in contextul dat.
Deductibilitatea integrala a pierderilor din creantele neincasate
Desi nu sunt de dorit blocaje financiare pe lant, exista situatii in care clientii nu isi vor putea onora angajamentele contractuale, caz in care contribuabilii (furnizorii) pot decide sa treaca direct pe pierdere creantele asupra acestor debitori.
Deducerea integrala a pierderilor cu scoaterea din evidenta a acestor creante este posibila din punct de vedere fiscal in situatia in care debitorul (clientul) inregistreaza dificultati financiare majore ce ii afecteaza intreg patrimoniul, inclusiv in cazul unei epidemii. Legislatia fiscala nu indica, insa, modul in care contribuabilul poate face dovada ca debitorul sau se afla in imposibilitatea de a-si plati facturile din cauza pandemiei de COVID-19, astfel incat sa poata deduce integral pierderile respective. In acest context, certificatul de situatii de urgenta poate deveni un astfel de document justificativ.
Masuri privind impozitul specific pentru companiile ce activeaza in domeniul HoReCa
Pentru domeniul HoReCa, s-a abrogat obligatia de a plati impozitul specific pentru perioada intreruperii activitatii.
Utilizarea facilitatilor fiscale deja existente
Nu trebuie uitate nici facilitatile fiscale acordate pentru sponsorizari, precum si deducerile suplimentare sau scutirile de impozite pentru activitati de investitii, aplicabile pentru societatile care intentioneaza sa isi reconverteasca activitatea de productie (de exemplu spre productia de echipamente medicale sau de protectie).
Asadar, in contextul actual, companiile trebuie sa exploateze la maxim masurile de sprijin adoptate de Guvern si, in acelasi timp, sa-si indeplineasca cu buna credinta obligatiile, daca sunt in masura sa o faca, pentru ca orice venit suplimentar la bugetul statului poate reprezenta un impuls pentru repornirea economiei.
 
Material de opinie de Maria Pascu (foto), Senior Manager Taxe Directe, si Anca Preda, Consultant Senior Taxe Directe, Deloitte Romania
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesRAWLPLUGABONARE REVISTEhiltiALLBIMSISECAM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
rigips
AED
DRS
CONCEPT STRUCTURE
VEGO
Arduro
GEWISS
ELECTROGRUP
BogArt
SSAB
theda mar
quadratum
concelex
SIGM
ERBASU CONSTRUCT
Ubitech
leviatan
MAKITA
Acvatot 2019
EDIT-Structural
konsent
EURO BUILD
noark
strabag nivel 1
CDS

Parteneri

HABITAT
top 500
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<