O „lebada neagra” nu este o criza obisnuita. Singurul mod in care poate fi evitat socul unui blocaj la nivel global consta in aruncarea unui colac de salvare pentru intregul sistem, pana cand acesta poate functiona din nou, iar modul de interventie trebuie sa fie substantial, imediat si decisiv. Daca permiti sistemului sa se defecteze, atunci anii si costurile necesare pentru ca acesta sa-si revina sunt mult mai ridicate decat insusi colacul de salvare. Asta ne-a invatat criza din 2008. Nu difera cu nimic de un atac de cord si o operatie de bypass. Doar ca, de data aceasta, operatia are loc intr-un spital care este sub asediul unui virus.

Aflate probabil in fata celei mai importante crize economice din istoria moderna, care va urma unei crize de sanatate fara precedent, Uniunea Europeana si statele membre par din nou in stare de soc si incapabile sa actioneze rapid si decisiv pentru a oferi stabilitate si incredere unui sistem inflamat si fragil. Din nou, nu exista nicio solutie europeana si nici finantare comuna europeana, asadar fiecare stat membru va trebui sa gandeasca un plan national de redresare economica, adaptat particularitatilor economiei sale. In timpul Brexitului, Comisia Europeana a facut declaratii publice legate de nevoia de a reface arhitectura europeana si de a oferi motive clare si puternice statelor membre si cetatenilor lor pentru ca acestia sa contribuie la aceasta refacere. Cred ca acum este momentul pentru un raspuns coordonat, substantial si rapid pentru aceasta criza.

In majoritatea statelor europene, cea mai populara solutie pare sa constea intr-o serie de planuri de salvare a companiilor. Cel mai generos si clar program anuntat pana acum pare a fi cel al Germaniei, care crediteaza fara a limita companiile si emite garantii prin banca de dezvoltare detinuta de stat; solutia aceasta are sens pentru economia germana, care este dominata de corporatii industriale mari orientate catre exterior. 40% din PIB-ul Germaniei vine din exportul de astfel de bunuri. O criza globala generata de cerere ar putea elimina modelul economic industrial al tarii si ar arunca Germania in recesiune puternica. Consumul intern nu ar putea niciodata contrabalansa reducerea substantiala a exporturilor nemtesti. Prin urmare, colacul de salvare pentru corporatiile germane va ajuta oamenii sa aiba in continuare locuri de munca si sa-si mentina puterea de cumparare pentru a sprijini IMM-urile din Germania, in paralel cu mentinerea modelului bazat pe export pana in momentul in care cererea globala isi va reveni.

Totusi, aceasta solutie nu se aplica tuturor modelelor economice. Duplicarea solutiei in Romania nu va avea neaparat aceleasi rezultate pentru economia locala. Aici trebuie luate in calcul mai multe elemente: marile corporatii din tara nu au actionari locali, capacitatea Romaniei de a-si controla moneda, avantajul competitiv al fortei de munca „ieftine” si, cel mai important, modelul economic bazat pe consum - care a dus economia Romaniei de la un PIB de 38 de miliarde de USD in 2000, la 212 miliarde de USD in 2017 - necesita o solutie bazata pe consumator, mai degraba decat una bazata pe corporatii. Cu alte cuvinte, economia romaneasca va trebui sa mentina puterea de cumparare a individului, modelul sau de consum si starea sa de spirit, pentru a putea sustine sanatatea financiara a corporatiilor si a afacerilor locale medii, mici si ale micro-companiilor care determina cererea si oferta locala. Apoi, pe masura ce economia globala isi revine, exporturile Romaniei bazate pe resursele naturale si pe forta de munca ieftina vor contribui din nou la economie si vor reduce subventiile de stat. Un program de sprijinire a IMM-urilor prin intermediul ajutoarelor de stat, similar unui program de finantare europeana, a dovedit ca afacerile mici si micro nu pot parcurge procesele complexe birocratice si cronofage, prin urmare fondurile sunt rareori absorbite si chiar si mai rar decat atat ajung la beneficiarii carora le sunt destinate.

Criza anterioara ne-a oferit o lectie din partea statelor din sudul si estul Europei: reducerea veniturilor si asteptarile pesimiste privind cererea din partea consumatorilor nu fac decat sa amplifice criza si sa genereze efecte mai puternice asupra PIB-ului, orientarea bancilor catre depozite, deprecierea activelor imobiliare, blocarea domeniului constructiilor, imigratia in masa a oamenilor si falimentul oricarei corporatii de orice marime care depinde de cererea locala, creand astfel un cerc vicios care duce la somaj si, prin urmare, la venituri mai mici si la perspective mai pesimiste privind cererea. Dar cum poate o tara sa sustina consumul? Exact in modul in care a facut-o economia romaneasca pana acum, complementat cu finantarea si realizarea, in sfarsit, a infrastructurii, care, la randul ei, va crea cerere de materiale si de forta de munca locale. Un program substantial de „bani din elicopter”, oferiti direct consumatorilor, ar fi colacul de salvare pentru economia locala. Acesta poate consta in reducerea impozitului pe venit, credite oferite de banci persoanelor fizice la dobanzi preferentiale si activarea posibilitatii statului de a finanta direct. Totusi, in cazul unor astfel de masuri, statul trebuie sa se asigure ca, inainte de toate, cetatenii sprijina businessurile locale prin cheltuielile pe care le fac, iar solutiile ar fi prin folosirea sectorului bancar, emiterea de cupoane pentru anumite companii eligibile etc. In al doilea rand, businessurile care beneficiaza de acest program, locale si internationale, trebuie sa faca cheltuieli pentru a mentine si a creste numarul de locuri de munca, fara a transforma beneficiile in dividende si fara a rascumpara actiuni, astfel incat excesul de lichiditate sa ramana in sistem.

Intrebarea critica evidenta legata de aceasta solutie ar fi: cum poate fi finantata? Raspunsul este evident: prin imprumuturi facute de stat si deprecierea monedei. Desi pare „scump”, este mult mai ieftin si mai rapid decat ar fi reconstruirea de la zero a economiei romanesti in urmatorii 30 de ani.

Ne place sau nu, coloana vertebrala a economiei locale este consumul, iar, pentru a evita o recesiune puternica sau pentru a contribui la revenirea din recesiune, prioritatea ar fi subventionarea comportamentului de consum pana la normalizarea situatiei.