Sediul fix al companiilor nerezidente este subiectul multora dintre inspectiile fiscale din ultima perioada, bulversand cu impuneri semnificative de TVA modele de business indelung utilizate, in sectoare precum farma, auto, energie sau structuri de procesare la comanda. Pe fondul unei legislatii neclare in privinta definirii criteriilor de stabilire a sediului fix pentru nerezidenti, nu de putine ori, inspectorii fiscali au impus TVA suplimentar societatilor romanesti care presteaza servicii catre nerezidentii beneficiari ai acestor servicii. Din perspectiva TVA, sediul fix este important pentru a stabili locul unde se plateste TVA pentru prestarile de servicii si persoana obligata sa plateasca TVA pentru operatiunile economice in care intervine.

Potrivit regulilor de TVA, un nerezident este considerat ca avand un sediu fix in Romania daca dispune de suficiente resurse umane si tehnice pentru a desfasura in mod regulat livrari de bunuri sau prestari de servicii. Aceasta regula identifica sediul fix activ si este transpusa si in legislatia nationala prin definitia sediului fix. Sediul fix pasiv, respectiv acel sediu caracterizat printr-un grad suficient de permanenta si o structura adecvata ca resurse umane si tehnice care sa ii permita sa primeasca si sa utilizeze servicii pentru propriile necesitati, este un concept implementat in legislatia nationala in contextul regulilor generale de impozitare a serviciilor. Astfel, sediul fix pasiv nu a fost preluat ca atare in definitia sediului fix care identifica situatiile in care un nerezident se considera ca este stabilit in Romania din punct de vedere al TVA.

Teoretic, infiintarea unui sediu fix ar presupune depasirea unui prag destul de ridicat de conditionalitati.

Practic insa, pentru a stabili daca o entitate dispune de un sediu fix in Romania, este necesara o analiza detaliata a tuturor aspectelor care pot avea un impact in aceasta privinta, in calcul intrand resursele existente la dispozitia entitatii nerezidente in Romania si nivelul de control exercitat de companie asupra acestora. O astfel de analiza se dovedeste, de multe ori, anevoioasa si de durata, insa esentiala pentru toate companiile susceptibile sa aiba un sediu fix in Romania, si, mai ales, pentru toate companiile susceptibile sa incheie contracte cu un sediu fix al nerezidentilor in Romania, chiar daca asta presupune ca ele insele ar putea sa reprezinte un sediu fix pentru nerezidenti.

Practica, fundamental diferita de teorie. Daca privim practica inspectiilor fiscale derulate in ultimii ani, observam ca, in realitate, un sediu fix poate fi creat foarte usor si, la fel de usor, stabilita obligatia de plata a TVA. Autoritatile au ridicat problema sediului fix in cadrul a numeroase inspectii fiscale efectuate la nivelul companiilor din diverse arii de activitate, precum industria farmaceutica, industria auto, producatori/procesatori, chiar si in domeniul energiei.

Au existat, astfel, situatii in domeniul procesarii de bunuri, cand autoritatile au considerat ca entitatea nerezidenta este stabilita in Romania printr-un sediu fix, intrucat dispune de resursele umane si tehnice ale procesatorului, parte afiliata. Cat priveste domeniul energiei, amintim cazul companiilor nerezidente care au obtinut licente de vanzare/cumparare de energie si gaze, cu conditia sa detina o prezenta juridica in Romania.

In toate aceste situatii, autoritatile fiscale au considerat ca entitatea nerezidenta este stabilita in Romania printr-un sediu fix, impunand obligatii fiscale suplimentare de TVA semnificative in sarcina companiilor. De asemenea, pe langa impactul financiar imediat constand in TVA impusa companiilor ca urmare a inspectiilor fiscale, societatile in cauza sunt nevoite sa regandeasca intreg modelul de business practicat pana in prezent, pentru a evita astfel de costuri in viitor.

Spete europene, impact in peisajul local al sediilor fixe. Daca ne uitam la ce se intampla in piata locala, subiectul sediilor fixe creeaza un potential chiar mai larg de controversa fiscala si aici amintesc trimiterea in asteptare in cazul austriac C-931/19 privind inchirierea de bunuri imobile sau sesizarea in cazul romanesc C-333/20 privind dependenta unui furnizor farmaceutic de compania afiliata care presteaza servicii de marketing, publicitate si reglementare, in vederea promovarii produselor furnizorului si a cresterii cererii pentru produsele sale.

Este nevoie ca deciziile din cele doua sesizari preliminare sa ofere claritate cu privire la provocarile asociate sediilor fixe si, in mod ideal, sa aduca mai multa coerenta si armonizare intre statele membre ale UE. Privind intrebarile in curs de solutionare, raspunsurile mult asteptate vor clarifica, speram: cum trebuie interpretata conditia esentiala – ”suficiente resurse tehnice si umane”, care este pragul de ”suficienta” la care trebuie sa ne raportam, mai ales cum cele doua criterii (resursa umana versus resursa tehnica) trebuie sa fie intotdeauna prezente in aceeasi masura; in cazul activitatilor care implica doar o toleranta pasiva a unui act sau a unei situatii, asa cum este cazul inchirierii de proprietati, in ce masura este necesara prezenta resurselor umane la sediul comercial.

De asemenea, ar fi necesar si sa se stabileasca in ce masura dependenta de o companie afiliata, care ofera servicii de asistenta pentru comercializarea produselor si cresterea cererii, poate avea drept rezultat ca aceasta din urma sa actioneze ca sediu fix pentru un nerezident. In special, in ce masura controlul asupra unei companii afiliate, datorita majoritatii detinerii actiunilor, ar putea fi interpretat prin faptul ca nerezidentul dispune de acces imediat si permanent la resurse umane si tehnice, astfel incat sa se creeze din oficiu un sediu fix.

Puncte de actiune. Desi asteptarea din piata este mare, nici chiar ultimele decizii ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) in cauzele poloneze C-605/12 (Welmory) si C-547/18 (Dong Yang Electronics) nu au oferit raspunsuri complete. Intr-un moment in care sediile fixe reprezinta o prioritate majora pe agenda inspectiilor fiscale, este nevoie bineinteles de o mai mare claritate, fie din hotararile CJUE, fie din orientarile UE suplimentare sau din notele explicative, pentru a atinge neutralitatea si securitatea juridica. Intre timp, devine esential pentru contribuabili sa-si (re)analizeze modelele de business, interactiunea cu diferiti parteneri de afaceri (fie afiliati sau nu) si prevederile legislatiilor specifice de reglementare (care implica acordarea unor licente specifice de activitate sau solicita diverse forme de prezenta juridica), in special in tari precum Romania unde autoritatile au adoptat o interpretare mai larga a sediilor fixe in comparatie cu interpretarea CJUE si chiar si-au extins evaluarea in diferite sectoare de afaceri si scheme comerciale. Cu ajutorul acestor analize amanuntite, companiile vor fi mai pregatite in dezbaterile privind sediile fixe cu autoritatile fiscale.

Cum criteriile de stabilire a sediului fix au facut subiectul unor indelungi dezbateri la nivel european si a numeroase cazuri ale CJUE (inca din anul 1984), au suferit modificari (delimitarea sediului fix activ si pasiv adusa prin Regulamentul European 282/2011) si inca ridica probleme serioase pentru afacerile transfrontaliere in diverse tari (Polonia, Austria, Germania sau Romania), este previzibil ca definirea lor sa nu se opreasca aici, nici in plan european, nici in plan local.