Agenda Constructiilor
Vineri, 27 Decembrie 2024
Home - Stiri - Afaceri, Juridic, Finante & Impozite - KPMG: Investitorii sunt optimisti si estimeaza o crestere a pietei M&A in 2021
KPMG: Investitorii sunt optimisti si estimeaza o crestere a pietei M&A in 2021
Afaceri, Juridic, Finante & Impozite Publicat de Stelian DINCA 27 Ian 2021 11:55
A doua editie a publicatiei KPMG „Contextul pietei de M&A in Romania” arata un optimism sporit in randul investitorilor, care estimeaza ca piata de Fuziuni si Achizitii (M&A) din Romania va creste in 2021. Cu toate ca pandemia COVID-19 a creat multa incertitudine in piata, un numar mare de tranzactii fiind amanate, finalul anului a readus optimismul in randul investitorilor. Incepand cu trimestrul al III-lea al anului trecut, multe tranzactii s-au reluat si anticipam ca tendinta va continua si in 2021, creand astfel oportunitati semnificative in piata.
Anul acesta, ne asteptam la o crestere a activitatii de M&A stimulata de contextul actual care ar putea fi benefic atat pentru cumparatori, cat si pentru vanzatori. Investitorii cauta sa achizitioneze companii aflate in dificultate la un pret atractiv, ceea ce le-ar putea aduce profituri mai mari in viitor. Cu toate acestea, multi sunt, de asemenea, dispusi sa plateasca un pret mai mare pentru companii de top care au trecut cu succes prin pandemie si au dovedit ca au un model de afaceri rezilient. Vanzatorii pot beneficia de excesul de lichiditate din piata si de dorinta de consolidare venita din partea companiilor cu pozitii bilantiere solide.
In acest context particular, sondajul nostru a relevat un puternic sentiment de optimism, 61% dintre respondenti asteptandu-se ca activitatea pietei de M&A din Romania sa creasca in lunile urmatoare. Asa cum indica si editia precedenta, sectorul tehnologiei (IT) ar putea fi cel mai atractiv pentru investitori, urmat de cel al sanatatii, cel al bunurilor de larg consum si cel al energiei si infrastructurii. Fondurile de investitii de capital privat vor continua sa urmareasca piata si vor avea un rol semnificativ in dinamica M&A prin achizitionarea companiilor romanesti si prin vanzarea unor companii din portofoliu.
Sondajul releva, de asemenea, si potentiali factori inhibitori care ar putea afecta succesul unei tranzactii. Cumparatorii sunt in principal ingrijorati de diferentele substantiale in asteptarile legate de pret, de incertitudinea macroeconomica si de lipsa de pe piata a unor companii adecvate pentru vanzare. COVID-19 nu este perceput ca un factor inhibitor si majoritatea respondentilor sunt increzatori ca pandemia se va incheia in curand.
Bogdan Vaduva, Partener, Head of Deal Advisory, KPMG in Romania, explica: “Chiar daca pandemia este inca activa si suntem in proces de revenire din socul initial, vedem un optimism crescut in piata si ne asteptam ca un numar considerabil de tranzactii sa aiba loc in 2021. In ultimii ani, piata romaneasca de M&A a devenit un mediu favorabil pentru investitori. Mai mult, aspect relevat si in editia de anul trecut, Romania continua sa fie atractiva atat pentru investitorii strategici, cat si pentru cei financiari, acestia avand in continuare oportunitati semnificative de consolidare. Economia romaneasca are potentialul de a atinge o valoare de 300 de miliarde de euro pe termen mediu si lung.”
George Dumitrascu (foto), Director Deal Advisory, KPMG in Romania, adauga: “In acest moment, oportunitatile din piata se polarizeaza: pe de o parte avem companii aflate in dificultate, care au o valoare de piata redusa si se confrunta cu riscuri majore pe viitor si, pe de alta parte, avem companii de top, care au crescut pe durata pandemiei, si au o valoare de piata mai ridicata datorita modelelor de afaceri adaptate pentru mediul post-COVID. Numarul companiilor aflate la mijloc se diminueaza.”
Richard Perrin, Partener, Head of Advisory, KPMG in Romania, evidentiaza: “ Exista un interes crescut din partea companiilor romanesti pentru consolidarea pietei locale prin activitati de fuziuni si achizitii, dar si pentru extinderea in alte tari din Europa Centrala si de Est. Europa de Vest este cea mai putin preferata optiune din cauza scaderii oportunitatilor din pietele si regiunile mai dezvoltate.”
Studiul nostru isi propune sa ofere informatii relevante cu privire la asteptarile pietei pentru perioada urmatoare, astfel incat sa puteti anticipa si profita de viitoarele oportunitati de M&A.
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
ALLBIMABONARE REVISTERAWLPLUGSISECAMhiltiTotalEnergies
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
MAKITA
concelex
leviatan
konsent
VEGO
SIGM
CONCEPT STRUCTURE
BogArt
EURO BUILD
GEWISS
theda mar
quadratum
Acvatot 2019
SSAB
EDIT-Structural
Ubitech
strabag nivel 1
noark
rigips
CDS
DRS
Arduro
ELECTROGRUP
ERBASU CONSTRUCT
AED

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<