Companii noi, cu milioane sau chiar miliarde de utilizatori, au aparut de nicaieri in ultimii zece ani. Schimbarile aduse de automatizare, digitalizare sau robotizare au ajutat unele companii sa creasca foarte mult, in timp ce altora le-a fost greu sa ramana competitive.

In materie de concurenta, aceste schimbari forteaza autoritatile sa iasa din "zona de confort" si sa redefineasca modul de analiza a pietelor sau a puterii de piata si este de asteptat sa asistam in viitorul apropiat la o schimbare a practicii in materie.

 

Atat Comisia Europeana, cat si autoritatile nationale de concurenta au investit timp si efort semnificativ in analiza din perspectiva regulilor de concurenta a Big Data, iar literatura juridica pe aceasta tema este in crestere.

Raman insa multe intrebari ce nu au un raspuns clar, care sa ofere previzibilitate companiilor. Spre exemplu, ce criterii utilizam pentru a stabili ce date sunt sau nu esentiale pentru ca o companie sa poata opera pe o piata (si prin urmare la care o companie dominanta ar trebui sa asigure acces) sau cand si cum sunt permise acordurile intre companii cu privire la date.

Fara raspunsuri clare, nu va putea exista predictibilitate cu privire la masura in care comportamentul unei companii pe piata este sau nu concurential.

 

Politica si practica Comisiei Europene si a autoritatilor nationale de concurenta din ultima decada au confirmat ca atentia acestora este centrata pe identificarea si eliminarea practicilor anticoncurentiale care risca sa prejudicieze consumatorii.

Astfel, interventiile autoritatilor au vizat cu precadere industrii precum cea bancara, de asigurari, industria turismului sau cea de retail alimentar, in care restrictiile de concurenta puteau conduce la privarea consumatorilor de produse sau servicii la preturi mai mici si / sau de o calitate mai buna.

Aceasta tendinta este de asteptat sa continue, focusul din aceasta perspectiva fiind anticipat sa fie pus pe noii giganti tech.

 

Experienta din ultimii zece ani in materie de investigatii de concurenta arata ca deseori motivul pentru care companiile sunt sanctionate (iar deciziile de sanctionare sunt mentinute de instantele de judecata) nu este dat atat de necunoasterea regulilor de concurenta, cat de interpretarea diferita data acestora de actorii de pe piata, spre deosebire de autoritatile nationale sau europene de concurenta.

Digitalizarea a dus la sofisticarea activitatilor comerciale, astfel ca decalajul semnalat anterior este susceptibil sa devina tot mai adanc. Din acest motiv, devine necesara introducerea de instrumente ex ante non-punitive, care sa permita Comisiei Europene si autoritatilor nationale sa impuna remedii comportamentale proportionate companiilor, pentru a preveni eventuale probleme de concurenta in activitatea desfasurata, pe care acestea din urma nu le pot identifica din cauza noutatii lor.

 

Comisia Europeana a dezvoltat la inceputul anilor 2000 un cadru teoretic extins pentru a putea efectua analize cu privire la efectele anticoncurentiale ale acordurilor dintre companii.

Cu toate acestea, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, atat Comisia cat si autoritatile nationale de concurenta au ales sa intervina cu prioritate si sa interzica acordurile de pe piata care au implicat restrictii de concurenta prin "obiect", respectiv acele intelegeri intre companii care sunt atat de susceptibile sa aiba efecte negative asupra concurentei incat ar fi redundant sa se demonstreze efectele lor reale.

Anticipam ca acest obicei va fi mentinut, si ca am putea asista chiar la o extindere a notiunii de restrictie prin “obiect", venita in special din zona de acorduri privind comertul online.

 

Fie ca a fost analizat ca incalcare de sine statatoare, fie ca suport pentru o intelegere anticoncurentiala (de fixare de preturi, de impartire a pietei, etc.), schimbul de informatii sensibile concurential a avut o prezenta constanta in investigatiile de concurenta la nivel european sau national.

Preconizam o mentinere in viitor a focusului in acest domeniu si o posibila intensificare a acestuia cu privire la schimbul de informatii dintre concurenti in contextul tranzactiilor de tip fuziuni sau achizitii.

 

Odata cu Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind punerea in aplicare a normelor de concurenta prevazute la articolele 81 si 82 (actualmente 101 si 102) din Tratat, a avut loc o crestere accentuata a numarului de cazuri in care companiile au apelat la procedura de clementa, dezvaluind probe si oferind declaratii cu privire la incalcari de concurenta pentru a obtine imunitate sau reducerea amenzii aplicabile. Similar, tot mai multe companii au apelat la procedura de recunostere a faptei pentru a securiza un cuantum mai mic al amenzii.

Consideram ca apelarea la aceste instrumente de catre una dintre companiile investigate nu ar trebui sa prejudicieze situatia celorlalte presupuse participante la o intelegere sau practica anticoncurentiala, iar declaratiile incriminatorii date in acest context ar trebui analizate intotdeauna in lumina celorlalte probe si elemente ale dosarului.

 

Atat legislatia europeana, cat si cea nationala de concurenta prevad posibilitatea unei companii de a beneficia de exceptarea individuala a unei restrictii de concurenta (si evitarea astfel a aplicarii unei sanctiuni), in masura in care dovedeste indeplinirea mai multor conditii subsumate in esenta ideii ca beneficiile aduse de aceasta (imbunatatirea productiei, progres tehnic sau economic, beneficii pentru consumator) depasesc efectele restrictive asupra concurentei.

Practica din ultima decada ne-a aratat insa ca aceasta exceptare este extrem de rar retinuta de autoritatile de concurenta, standardul probator impus in acest sens fiind foarte greu de atins.

Putem spera insa ca sofisticarea relatiilor comerciale in contextul celei de-a patra revolutii industriale va deschide calea companiilor spre argumente si explicatii economice care sa permita o mai frecventa aplicare a acesteia.

 

In materie de fuziuni si achizitii, practica din ultimii ani ne atrage atentia asupra faptului ca preluarile de participatii minoritare insotite de reguli specifice de vot care permit asociatilor minoritari sa blocheze deciziile cu privire la aspecte precum conducerea unei companii, bugetul acesteia sau planul de afaceri pot califica tranzactiile in cauza drept concentrari economice si pot atrage astfel obligatia de notificare si autorizare in fata autoritatii de concurenta.

 

In anul 2017 a avut loc transpunerea in legislatia nationala a Directivei 2014/104/UE privind actiunile in despagubire in cazul incalcarilor in materie de concurenta. Acesta directiva instituie o serie de garantii si instrumente pentru a permite celor care au suferit un prejudiciu cauzat de o incalcare a legislatiei in materie de concurenta sa solicite instantelor de judecata despagubirea integrala a acestuia.

Cu toate acestea, operatorii economici au un apetit inca scazut de a intenta astfel de actiuni, un motiv fiind acela ca procesul de cuantificare a prejudiciului este deseori foarte costisitor si anevoios in ceea ce priveste obtinerea datelor necesare pentru sustinerea cererilor.