In conditiile economice actuale care restrang accesul la numerar si lichiditatile, intreprinderile cauta sa atraga numerarul din toate sursele existente, interne si externe, dar si sa extinda capacitatea de finantare si sa plaseze numerar in cadrul grupului acolo unde acesta este necesar. Unde intervine problematica preturilor de transfer? Ce este diferit acum?

Si acum, ca si-n trecut, utilizarea unor societati specializate de finantare (centre de trezorerie) in cadrul grupurilor de companii si a modelelor de tip cash pooling le poate permite companiilor multinationale sa-si imbunatateasca situatia privind lichiditatile, sa-si optimizeze gestionarea numerarului si sa reduca costul total al finantarii.

 

Cand vorbim de cash pooling, din perspectiva preturilor de transfer este important sa vedem care este rolul liderului de cash pooling, adica al acelei entitati care coordoneaza structura de cash pooling. Mai precis, trebuie determinat care este profilul functional si de risc al acestuia in conditiile economice actuale. Are acesta doar un rol de intermediar, indeplinind o functie pur administrativa, sau este mai degraba o entitate cu un rol mult mai activ? Raspunsul la aceste intrebari va determina ce fel de remuneratie ii poate fi atribuita: un spread peste rata de dobanda sau o simpla marja asupra costurilor sale operationale.

 

La fel de importanta este intelegerea tranzactiei – nu doar felul in care este structurat juridic un aranjament de cash pooling, dar si ce se intampla in fapt. Intrebari relevante in acest sens sunt: daca o companie depune cash intr-un cash pool, in conditiile actuale, este aceasta depunere cu adevarat putin riscanta? Trebuie aceasta depunere remunerata cu o rata de dobanda mica, asa cum este de regula cazul in aranjamentele de tip cash pooling, sau mai degraba cu o dobanda specifica unor tranzactii financiare riscante?

 

Daca privim pietele financiare si modul in care acestea evolueaza, observam schimbari semnificative de la o zi la alta. Ratele de referinta raman la un nivel mic sau chiar scad, dar in acelasi timp marjele peste rata de referinta sunt in crestere. Prin urmare, ratele de dobanda in piata acum sunt mult mai mari. Ce obisnuiesc sa faca grupurile multinationale, in conditii de ”business as usual”, este sa foloseasca anumite grile pentru stabilirea ratelor de dobanda pentru finantarile intragrup – mai exact, nu au in vedere studii de comparabilitate individuale pentru fiecare imprumut nou. Actualmente, sa aplici in continuare astfel de grile care au fost stabilite in baza unor benchmark-uri de dinainte de criza actuala se poate dovedi periculos.

 

Totodata, in perioada actuala este necesar ca societatile care fac parte din grupuri de companii sa faca o evaluare a imprumuturilor pe termen lung contractate intra-grup. Sunt termenii contractuali in linie cu piata actuala? Daca nu, exista flexibilitate pentru a-i schimba? Chiar daca nu exista niste prevederi contractuale scrise, trebuie vazut care sunt optiunile in piata – de exemplu, suspendarea obligatiei de plata a dobanzii. Daca astfel de facilitati sunt disponibile acum pentru finantarile externe, de la banci, acesta ar putea fi un semn ca acelasi lucru se poate face si intr-o finantare intragrup. Toate schimbarile trebuie insa atent documentate.

 

Sa nu uitam de regulile de deductibilitate a dobanzilor – multe dintre companiile romanesti vor inregistra o scadere a profiturilor, prin urmare va scadea si plafonul de deductibilitate a dobanzilor pentru imprumuturile intragrup. Este important ca acest impact sa fie monitorizat si evaluat din timp. Cheltuielile pot fi reportate pentru perioada in care business-ul isi va reveni, dar daca estimarile sunt mai sumbre, poate este cazul unei renegocieri a respectivului contract de finantare.

De asemenea, si ratele de schimb valutar devin tot mai volatile, ducand la pierderi sau castiguri din aceste fluctuatii. Cine le va suporta sau va beneficia de ele? In acest sens, trebuie verificat daca riscul de schimb valutar este alocat corespunzator, la fel si controlul asupra acestui risc (in cazul instrumentelor de hedging).

 

Toate cele de mai sus trebuie analizate si prin prisma Raportului emis de OCDE in februarie 2020 privind aspecte ce vizeaza preturile de transfer in tranzactii financiare, raport care va deveni Capitolul X din Ghidul OECD privind preturile de transfer si va oferi o aditie la Capitolul I. Conform acestor noi prevederi, contribuabilii trebuie sa adopte metode de analiza care sunt in linie cu conceptele de „delimitare corecta” a tranzactiilor intra-grup (eng. „accurate delineation”) si „optiuni disponibile realist” contribuabilului (eng. „options realistically available”). Pentru a fi in linie cu legislatia in materie de preturi de transfer, orice modificare sau actualizare a politicilor de finantare intragrup trebuie privita prin prisma acestor doua concepte, iar documentarea corespunzatoare va reprezenta un element cheie pentru sustinerea acestora in fata autoritatilor fiscale.