Masurile fiscale vehiculate in ultimele zile, dar neasumate oficial de guvern, au produs un mic seim. Fie ca a vrut sa testeze reactia, fie ca s-a confruntat cu o ”scurgere de informatii” necontrolata, guvernul a aflat cu acest prilej ca va fi foarte dificil sa implementeze astfel de masuri. La fel de complicat va fi sa reduca si cheltuielile, chiar daca reprezentantii institutiilor publice si ai companiilor de stat nu sunt la fel de vocali. Si nici cu reforma pensiilor speciale nu va fi deloc usor – Curtea Constitutionala tocmai a retrimis legea in parlament. Concluzia acestor zile este ca nicio categorie nu vrea sa cedeze din avantajele castigate si intarzierea atat de mare a oricaror masuri sau reforme a dus la o acumulare nu numai de probleme economice, ci si de tensiuni sociale.

Desi este dificil de acceptat, abordarea de pana acum a finantelor publice ne-a adus intr-un moment in care amanarea in continuare a oricaror masuri devine periculoasa pentru economie. De ce a amanat guvernul implementarea treptata, de ce au fost progresele atat de lente, de ce se incearca rezolvarea deficitului bugetar in principal prin taxe sunt tot atatea intrebari legitime. Perceptia ca statul nu vrea sa cedeze din avantaje si cauta solutii doar pe seama sectorului privat s-a inradacinat, chiar daca autoritatile vor sa arate ca se iau masuri dure si in sistemul public si au anuntat ca au facut primul pas.

In fond ramane o mare problema: consolidarea fiscala fara de care Romania risca pierderea fondurilor europene si ratarea PNRR. Fara acesti bani, nu doar deficitul bugetar se va adanci, cu efecte asupra datoriei publice si a costurilor de imprumut, dar recesiunea economica devine un risc real si atunci vor fi pierderi pentru toti. Daca privim lucrurile in ansamblu, ne vom da seama ca Romania este dependenta de banii europeni, iar ajustarea fiscala, adica reducerea treptata a deficitului bugetar, este necesara, iar fara reforme pe toate palierele - cheltuieli, venituri, administrare fiscala - nu se poate realiza.

Din 2024, bugetul Romaniei ar trebui sa inregistreze un deficit de cel mult 3% din PIB. Deficitul bugetar a coborat de la 9,6% din PIB in 2020, la 6,7% in 2021 si la 5,6% anul trecut. In acest an tinta propusa este de 4,4% din PIB, dar deja este estimata la circa 6% din PIB. Cum a reusit Romania sa faca pasii spre consolidare fiscala, diminuand deficitul in ultimii doi ani, dar nu mai reuseste in acest an? In buna masura explicatia tine de evolutia buna a economiei care a crescut chiar peste estimari si de un efect fiscal pozitiv al inflatiei pentru incasarile bugetare. Se poate insa baza consolidarea fiscala doar pe factori conjuncturali sau trebuie sa mizeze pe reforme?

Desigur ca reformele sunt mereu dificile, ca nicio categorie nu vrea sa cedeze din avantaje si este greu de acceptat ca asa cum s-au creat de-a lungul timpului inechitati in sistemul public – atat in ce priveste remunerarea (salarii, sporuri, vouchere, indemnizatii etc), cat si pensiile -, la fel au fost generate inechitati si in mediul privat, unele categorii beneficiind de facilitati, scutiri etc. Nu trebuie sa se inteleaga ca toate facilitatile fiscale sunt rele si ar trebui eliminate, insa trebuie sa fim constienti ca ele trebuie sa fie limitate in timp raportat la scopul care le-a fost atribuit initial si ca e firesc ca, la un moment dat, sa fie evaluate si eventual eliminate.

Nu este in niciun caz un argument pentru o fiscalitate mare, ci pentru reglarea sistemului fiscal si pentru intarirea capacitatii administratiei fiscale in vederea combaterii evaziunii fiscale, ca si pentru reforme serioase in domeniul cheltuielilor statului. Pana la urma este nevoie de venituri bugetare care sa acopere nevoile unui stat european cu servicii moderne de sanatate, educatie, infrastructura etc. Si aici este miezul intregii probleme: modernizarea Romaniei pentru care sunt necesare reforme ale statului. PNRR a venit ca un proiect de tara in care fondurile europene sunt conditionate de reformele realizate.

Consolidarea fiscala este o conditie printre altele ale acestui proiect, iar solutia pe termen lung este o abordare diferita care sa vizeze atat sistemul de taxare, cat si administrarea fiscala, salarizarea in sectorul public, pensiile, modul in care sunt cheltuiti banii publici, pentru ca in caz contrar, nu vom iesi din cercul vicios. Cum va reusi statul sa impace pe toata lumea este greu de inteles atunci cand dezbaterea reala lipseste. Reiterez nevoia de dialog in interesul tuturor pentru ca fara dialog ajungem la tensiuni greu de depasit, asa cum vedem deja in aceste zile.