Sanctiunile internationale se refera la un set de masuri adoptate la nivel global sau regional privind restrictii si obligatii aplicate unor persoane sau entitati, in principal in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale, al prevenirii si combaterii terorismului, proliferarii si finantarii terorismului, al respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale sau al dezvoltarii si consolidarii democratiei si statului de drept. Acestea vizeaza in special inghetarea fondurilor si a resurselor economice, restrictii comerciale, restrictii privind operatiuni cu produse si tehnologii cu dubla utilizare si cu produsele militare, restrictii de calatorie, restrictii de transport si comunicatii, sanctiuni diplomatice sau in domeniile tehnico-stiintific, cultural ori sportiv.

Obligatiile privind respectarea sanctiunilor internationale intra nu doar in sarcina autoritatilor nationale competente sau a unor categorii speciale de entitati, ci si a „oricarei persoane fizice sau juridice romane sau aflata pe teritoriul Romaniei care trebuie sa asigure conformarea aplicarii sanctiunilor internationale, in baza actelor normative care le instituie”, potrivit OUG nr. 202/ 2008 privind punerea in aplicare a sanctiunilor internationale, cu modificarile si completarile ulterioare. Printre domeniile cu incidenta relevanta in aplicarea sanctiunilor internationale se numara activitatile de creditare si financiare si alte activitati carora li se aplica Legea nr. 129/ 2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor (CSB) si finantarii terorismului (CFT), precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare, activitatile de import-export, productia de materii prime si bunuri supuse regimului sanctiunilor internationale, transporturile, comisionarea vamala s.a. In toate aceste domenii de activitate se impun masuri preventive, precum obtinerea unor licente de export, respectarea restrictiilor comerciale si a embargourilor, respectarea prevederilor privind comertul in interiorul Uniunii Europene s.a. Astfel, pentru respectarea reglementarilor emise la nivel national si european, companiile trebuie sa implementeze un program intern de conformitate, constand, pe de o parte, in existenta unor proceduri aliniate prevederilor legale si a unor procese si controale interne, iar, pe de alta parte, in alocarea de responsabilitati unor profesionisti special desemnati. 

In practica, deficientele care se intalnesc frecvent in aplicarea regimului sanctiunilor si, implicit, a programului de conformitate, sunt cauzate de cunoasterea insuficienta sau de interpretarea gresita a cadrului de reglementare. Dintre acestea, cele mai comune sunt situatiile in care:

1.se considera ca prevederile legale aplicabile sunt doar cele adoptate la nivel national, iar in acest caz, acolo unde prevederile nu sunt explicite, ele sunt ignorate. In acest sens, deciziile si regulamentele UE, precum si ghidurile orientative emise de Comisia Europeana sau de Consiliul UE detaliaza obligatiile ce revin persoanelor si entitatilor din Romania si contin reguli clare de interpretare;

2.programul intern de conformitate este implementat doar partial; de exemplu, companiile nu aloca sarcini specifice unei persoane sau unui grup de persoane in domeniul aplicarii regimului sanctiunilor internationale, nu adopta proceduri formalizate in acest domeniu etc.;

3.entitatile considera ca obligatiile ce le revin se limiteaza la consultarea listelor de sanctiuni (name screening) si nu se trece la verificarea celorlalte parti din cadrul procesului end-to-end, asa cum sunt ordonatorul, intermediarii (banci, asiguratori, transportatori, brokeri, alte companii-paravan etc.) sau beneficiarul final al tranzactiei;

4.screeningul persoanelor si entitatilor este realizat la intervale mari de timp de la data primei verificari. Principiul de aplicare a legislatiei este tocmai acela de a identifica imediat persoanele sau entitatile desemnate, cele care se afla sub controlul lor sau sunt asociate cu acestea, din randul clientilor sau partenerilor de afaceri, de a ingheta fondurile si resursele economice ale acestora si de a nu le pune la dispozitie in mod direct sau indirect. Instiintarea sau, dupa caz, raportarea acestor persoane sau entitati catre autoritati trebuie, de asemenea, facuta in cel mai scurt timp de la listare si identificare;

5.lista documentelor furnizate pentru a justifica legalitatea unei tranzactii este limitata si nu contine elemente legate de verificarea incadrarii in restrictiile impuse prin sanctiunile internationale – de exemplu, licenta de export, declaratiile vamale s.a.

Mai mult, pe langa aceste deficiente de aplicare a regimului sanctiunilor internationale, exista inclusiv entitati care nu sunt la curent cu faptul ca au obligatii in acest domeniu. Ca raspuns la aceasta stare de fapt, Comisia Europeana a initiat procesul de adoptare a unei propuneri de directiva ce incrimineaza incalcarea masurilor restrictive ca infractiune grava. 

 

In conditiile in care in ultimii ani masurile restrictive impuse de UE au fost aplicate diferit la nivelul statelor membre, creand lacune legislative care au permis evitarea raspunderii pentru anumite entitati si impedimente in aplicarea regimului sanctionatoriu, mai ales in situatiile grupurilor de companii care activeaza pe teritoriul mai multor state, in decembrie 2023, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord politic provizoriu privind armonizarea si consolidarea la nivel comunitar a infractiunilor si pedepselor pentru incalcarea sanctiunilor. 

Stabilirea unui cadru legal comun pentru incriminarea incalcarii masurilor restrictive ale UE, precum si uniformizarea anchetelor si a urmaririlor penale transfrontaliere vor oferi, astfel, o baza comuna pe care statele sa-si construiasca propriul cadru legal. In acest sens, acordul mentionat prevede ca statele membre trebuie sa incrimineze o serie de fapte care au drept consecinta incalcarea sanctiunilor, intre care comercializarea unor bunuri vizate de sanctiuni, desfasurarea de tranzactii cu state sau entitati incluse pe listele de sanctiuni, prestarea de servicii financiare restrictionate sau interzise, ascunderea bunurilor detinute de persoane sau entitati vizate de sanctiuni etc.  

In vederea asigurarii unor sanctiuni eficace, proportionale si disuasive, acordul prevede limite minime ale marjelor de pedeapsa, stabilite in functie de gravitatea infractiunii, astfel: in cazul persoanelor fizice, pedeapsa cu inchisoarea de cel putin unu sau cinci ani, dupa caz, iar in cazul persoanelor juridice, amenzi penale de cel putin 1% din cifra de afaceri la nivel global realizata in exercitiul financiar anterior, cu un prag maxim care porneste de la 5% din aceasta. Mai mult, in cazul persoanelor juridice se prevad si sanctiuni complementare, cum ar fi excluderea de la accesul la fonduri publice, inclusiv la proceduri de achizitii publice, granturi si concesiuni, ridicarea dreptului de a exercita activitati comerciale, retragerea permiselor si a autorizatiilor de desfasurare a activitatilor care au condus la savarsirea infractiunii, plasarea sub control judiciar, lichidarea judiciara si inchiderea unitatilor care au servit la savarsirea infractiunii, precum si confiscarea oricaror venituri obtinute ca urmare a incalcarii sanctiunilor. Totodata, acordul stipuleaza ca raspunderea persoanelor juridice nu exclude posibilitatea urmaririi penale a persoanelor fizice implicate in incalcarea regimului masurilor restrictive. 

O alta prevedere importanta a acordului este infiintarea unei baze de date centralizate la nivelul UE cu persoanele si entitatile supuse masurilor restrictive, ceea ce ar facilita monitorizarea si identificarea acestora si ar ingreuna eludarea restrictiilor.

Crearea unui cadru legislativ consolidat la nivelul UE denota angajamentul comunitar fata de consolidarea regimului de sanctiuni si vine ca raspuns la provocarile emergente in domeniu, precum si la dificultatile intampinate in practica in crearea unui cadru de conformare eficient. Pe de alta parte, data fiind optiunea legislatorilor UE de a imbraca aceasta propunere intr-un act legislativ de tip directiva, transpunerea acestui text in legislatiile natioanle ale statelor membre va necesita o coordonare atenta pentru asigurarea unui echilibru intre armonizare normativa si realitatile nationale.