Agenda Constructiilor
Joi, 26 Decembrie 2024
Home - Stiri - Antreprenori & Dezvoltatori - Forty Management vrea sa extinda conceptul Lagoon City si in tarile din regiune
Forty Management vrea sa extinda conceptul Lagoon City si in tarile din regiune
Antreprenori & Dezvoltatori Publicat de Elena Icleanu 05 Sep 2022 06:25
Forty Management SA, dezvoltator de proiecte imobiliare din Bucuresti, s-a axat in ultimii ani pe proiecte de regenerare urbana premium - proiecte verzi cu utilizare mixta, sub marca Central District. In prezent, compania are in dezvoltare locuinte, un hotel de 5 stele, precum si spatii comerciale si de birouri. Dupa finalizarea Central District Lagoon City, ce va avea o valoare de piata de aproape 500 de milioane de euro, Forty Management are in plan sa dezvolte in Romania franciza Crystal Lagoons, cu aproximativ 20 de PAL (public access lagoons), practic, o retea de centre de entertainment. Din punct de vedere al dezvoltarilor imobiliare, compania are in plan sa se extinda si in capitalele tarilor din regiune, cu proiecte marca Lagoon City in Varsovia, Praga, Budapesta si Milano si spera ca anul viitor sa demareze proiecte in Budapesta si Varsovia.
Forty Management estimeaza pentru 2022 o cifra de afaceri de 188 milioane de lei (pe standarde IFRS), pe fondul vanzarilor inregistrate de Central District Viitorului 134, veniturilor obtinute din inchirierea unor spatii comerciale si al contractelor incheiate pentru Central District Lagoon City. In acelasi timp compania are in plan investitii in valoare de 110 milioane de lei. Portofoliul companiei include proiectele Central District Cuza99, Central District 4 Elemente, Central District Viitorului 134, Central District Lagoon City si Central District Royal Suites, livrate sau in diferite faze de dezvoltare. Forty Management este fondata de omul de afaceri Lucian Azoitei.
Interviu cu Ana Hogea, director executiv la Forty Management si manager cu o experienta profesionala de 15 ani pe piata de dezvoltare imobiliara.
 
- Cum vedeti activitatea de dezvoltare imobiliara in general, in aceasta perioada?
- Constat o incetinire a activitatii de dezvoltare imobiliara, mai ales in Bucuresti, o mai multa atentie si precautie din partea dezvoltatorilor, si chiar o involutie pe zona proiectelor de dimensiuni medii si mici, pe fondul incertitudinilor referitoare la lanturile de aprovizionare, fluctuatia preturilor, precum si ca urmare a modificarilor urbanistice si fiscale. Dintre marile dezvoltari, unele continua planurile de constructie, altele se reconfigureaza sau stagneaza. Este o perioada de recalibrare si reasezare a pietei noilor dezvoltari imobiliare.
 
 
- Cum evolueaza activitatea Forty Management, in acest context, si ce provocari si oportunitati prevedeti pentru anul in curs?
- Forty Management isi continua planurile de dezvoltare preconizate. Noi suntem intr-o pozitie privilegiata, deoarece ne aflam intr-o perioada intermediara, intre proiecte. Am finalizat anul trecut Central District 4 Elemente, un proiect de 28 de milioane de euro complet vandut, terminam anul acesta Central District Viitorului 134, care este vandut aproape integral (90%) si demaram Central District Lagoon City, prima reconversie urbana self sustainable din Europa de Est, o investitie de 110 milioane de euro ce redeseneaza peisajul urban din Romania. Pentru noi, singurele provocari sunt cele legate de urbanism si stabilizarea preturilor de constructie. Situatia aceasta aduce si oportunitati: scaderea dezvoltarilor noi in urmatorii ani va duce la cresteri majore de preturi si apar directii de dezvoltare noi (de exemplu doar pentru inchiriere) tocmai datorita lipsei de produse de buna calitate.
In ceea ce priveste provocarile, estimam mentinerea dificultatilor legate de lipsa fortei de munca calificata, a sistemelor de finantare adiacenta activitatilor de dezvoltare (REIT, fonduri de investitii specializate etc.) si activitatea greoaie de autorizare si certificare din Bucuresti.
 
 
- In ce fel v-au influentat planurile de investitii, aceste dificultati?
- Am inregistrat cresteri de buget in dezvoltarile in curs, majorari de buget pentru cele viitoare, si nu a fost simplu. Pentru dezvoltarile in curs lipsa materialelor si intarzierile furnizorilor duc la perturbari in lant, ce au efect pana la urma asupra clientilor. In Central District Viitorului 134, pana acum am sustinut noi toate aceste salturi, diminuandu-ne profitabilitatea, spre bucuria clientilor nostri. Planurile de investitii au ramas, pentru ca noi vom dezvolta de acum inainte acest concept fabulos, Lagoon City, o reconversie urbana mixta verde, unde toate produsele (hotel, rezidential, comercial si office) se vor inchiria, ceea ce inseamna o investitie pe termen lung, ce depaseste ciclurile si turbulentele economice.
 
- Care sunt planurile de investitii ale companiei, in acest moment?
- Noi ne continuam drumul nostru. Demaram Central District Lagoon City anul acesta in Bucuresti, ce va implementa pentru prima data in Europa conceptul Crystal Lagoons - crearea unor lagune artificiale de mari dimensiuni avand costuri de mentenanta extrem de scazute - si care va avea in componenta un hotel de 5 stele cu 323 de camere, 8.000 mp de birouri de clasa A, 8.500 mp de spatii comerciale si aproximativ 600 de apartamente pentru inchiriat. Estimam ca vom finaliza acest proiect la sfarsitul anului 2025. Suntem in procedura de obtinere a PUZ pentru Central District Royal Suites, ce se doreste a fi cea mai inalta cladire rezidentiala din Romania, si discutam cu parteneri locali implementarea acestui concept Lagoon City in Budapesta, Varsovia, Praga si Milano, unde detinem franciza de dezvoltare. Speram ca anul viitor sa demaram proiecte in Budapesta si Varsovia.
 
 
- Ce observati la un an si jumatate de la intrarea in vigoare a standardelor de constructii nZEB? Cum sunt primite noile proiecte de clienti?
- Noi suntem aproape de finalizarea primului proiect rezidential nZEB din Romania, Central District Viitorului 134. Standardul evident ca aduce cresteri de costuri pentru dezvoltatori, dar cu siguranta beneficii pentru comunitate. Este un standard nou, piata nu este familiarizata cu ceea ce reprezinta, impactul este minimal momentan, dar clientii il vor aprecia cu siguranta in momentul in care vor constata ca toate costurile de intretinere si mentenanta scad semnificativ. 
 
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel/Fax: 021-336.04.16, 031-401.63.88
 
TotalEnergiesSISECAMABONARE REVISTERAWLPLUGhiltiALLBIM
ROCKWOOL 196
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 187 (Noiembrie-Decembrie 2024)
 

Autentificare

Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 186 (Octombrie 2024)
 
Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
Revista Agenda Constructiilor editia nr. 185 (Septembrie 2024)
 
romania fara hospice
GHID de INSTALARE
konsent
quadratum
SIGM
Arduro
AED
strabag nivel 1
ELECTROGRUP
EURO BUILD
GEWISS
MAKITA
concelex
Ubitech
EDIT-Structural
ERBASU CONSTRUCT
VEGO
DRS
BogArt
noark
leviatan
Acvatot 2019
SSAB
rigips
CDS
CONCEPT STRUCTURE
theda mar

Parteneri

top 500
HABITAT
FPSC_2019
top 500

pereti cortinatamplarie aluminiu Termopan Salamander
urmarirea comportarii in timp a constructiilor<