- In timpul acestei crize, am observat ca spatiile din proximitate, precum locurile din apropierea casei, au captatat o importanta mai mare, mai ales in cartierele foarte aglomerate. In timpul carantinei, nu am putut sa calatorim, a fost deci important sa putem avea o activitate in apropierea casei. A devenit vizibil faptul ca proiectarea strazilor din orase nu a fost gandita in acest scop. Modul in care am proiectat strazile in ultimii 50 de ani nu este multifunctional, lipsesc amenajarile si microclimatul pentru activitati placute in aer liber. Nu toata lumea are un parc sau un loc de joaca la mai putin de 10 minute de casa si nu toata lumea se poate deplasa pe o anumita distanta din cauza varstei sau a conditiei fizice. Strada in sine ar trebui sa fie adaptata la astfel de situatii. Arhitectii, in general, nu sunt implicati in proiectarea strazii, aceasta fiind perceputa ca un domeniu de lucru de un nivel nu foarte ridicat, spre deosebire de locurile istorice si simbolice pe care ne place sa le proiectam. Dar cred ca si in acest domeniu este mult de lucru pentru arhitecti, si mai cred ca scolile de arhitectura, in general, nu transmit bine acest tip de cunoastere. Pe de alta parte, cand ne gandim la implicatiile directe ale virusului Covid, cum ar fi distantarea fizica (sociala), reiese faptul ca e nevoie sa marim capacitatea spatiilor, cum ar fi trotuarul. Chiar si in cazul spatiilor unde se pot intalni 5-10 persoane este nevoie de o capacitate mai mare decat ce exista acum, daca exista.

 

- Conceptul Street Delivery a fost initiat de o librarie, vrand ca strada pe care se afla sa fie mai animata. In Bucuresti, sansa face ca aceasta se gaseste pe aceeasi strada cu Ordinul Arhitectilor. Organizatorii au venit cu ideea calitatii strazii pentru pietoni cu scopul de a revitaliza strada. Au abordat acest subiect foarte devreme, dar a durat un timp pana ce a ajuns in atentia primarilor sau profesionistilor. Chiar si astazi, cel putin in Romania, urbanistii cu pregatire in acest sens nu inteleg o astfel de provocare si privesc lucrurile doar dintr-o perspectiva tehnica. Arhitectii, pe de alta parte, privesc lucrurile dintr-o perspectiva orientata spre estetic. Foarte putini au perspectiva sociala sau cu privire la ameliorarea microclimatului si atenuarea efectelor schimbarii climatice, cu atat mai mult cu cat aceasta din urma va fi un subiect important in anii urmatori si ar trebui dezvoltat si mai mult in viitor. Cred ca o strada este o strada buna atunci cand este proiectata pentru cei mai vulnerabili. Daca cel mai vulnerabil membru al societatii poate folosi strada in siguranta, inseamna ca nu este nimic gresit. Ca societate, este vital sa avem aceasta empatie. Felul in care e conceputa o strada arata cat de mult ne pasa de ceilalti.

 

- In primul rand, cred ca cea mai mare provocare este legata de constientizare. Constientizarea ca un fenomen nu este un eveniment unic, cum a fost, de exemplu, o furtuna anul trecut. Multi au sperat ca s-a intamplat doar o data sau ca se intampla odata la 50 de ani. Nu mai este cazul in prezent si este foarte importanta constientizarea ca asa ceva se va mai intampla. In al doilea rand, in afara de planificarea strategica, trebuie sa ne asiguram ca toate proiectele pe care orasul le implementeaza raspund unor probleme ridicate de schimbarea climatica. Avem nevoie de un instrument administrativ pentru a ne asigura ca subiectul schimbarii climatice este introdus in fiecare proiect implementat. Cat despre schimbarea climatica in sine, vad o mare problema pe viitor: lipsa apei. Cred ca accesul la apa va fi o adevarata provocare in multe parti ale lumii, cu consecinte geopolitice si militare majore. Accesul la apa este ceva pentru care omenirea s-a obisnuit sa lupte de mult timp, dar am uitat acest lucru, si cred ca problema va reveni in forta.

 

- Ideea proiectului nostru a fost sa fortam partile interesate de planificarea urbana sa comunice mai mult intre ele si sa consolidam partea informala a planificarii urbane. Una dintre problemele planificarii urbane este ca despre dezvoltare se vorbeste numai intre investitor, promotor si administratie, de exemplu, o mare parte a societatii fiind exclusa. De asemenea, nu avem instrumentele necesare, ca administratie sau ca societate, pentru a gestiona zone ale orasului unde sunt multi proprietari. Toti sunt parti interesate intr-o oarecare masura, fiecare vrea sa faca un profit din proprietatea lui si, in timpul acestui proces, nu reusim sa coordonam investitiile si dezvoltarea. Nu reusim sa construim un oras care functioneaza ca un oras, un oras care raspunde la nevoile noastre, o comunitate care ofera sprijin si functioneaza ca o comunitate. Aceasta problema a coordonarii planificarii urbane a fost in centrul discutiei. Procesul de proiectare urbana s-a bazat pe dezvoltarea unei proceduri elaborate in mai multe workshopuri, pentru a aduce oamenii mai aproape si nu doar pentru a incerca construirea unui compromis. Ideea este sa generam valoare adaugata pentru toti cei implicati. Felul in care abordam implementarea este de asemenea foarte importanta. Doar urmand pasii procedurii nu o sa duca neaparat la realizarea obiectivelor deoarece domeniul de lucru este unul sensibil, implica lucrul cu multi oameni, multe interese, depinde si de cine face asta. Dar ideea a fost sa aratam cel putin cateva orientari cu privire la modul in care poate arata un proces care aduce intr-adevar valoare pentru toti cei implicati, acest lucru ducand la construirea unui oras care sa poata raspunde unor probleme precum atenuarea schimbarilor climatice sau celei cu care ne confruntam acum, Covid-19: un oras locuibil care poate oferi sprijin cetatenilor sai.

 

- In primul rand, cum am spus mai inainte, ar trebuie sa fie un spatiu in care cel mai vulnerabil locuitor se poate simti liber, nu in pericol sau amenintat. Este un spatiu care permite celui mai vulnerabil membru al societatii sa-si traiasca viata cat mai autonom posibil.

 

- Adesea, cand vorbim despre patrimoniu, vorbim despre obiecte cum ar fi monumente protejate, dar am fi mai castigati daca ne-am uita la cartierele istorice ca ecosisteme sociale si economice. Privindu-le ca pe niste organisme vii, am vedea ca ofera mult spatiu, nu numai pentru memorie, identitate si istorie, ci si pentru investitii si dezvoltare, in cel mai clasic sens economic. Sunt multe zone unde pot fi generate noi lucruri. Orasul Graz, de exemplu, care face parte din patrimoniul mondial UNESCO, are unele dintre cele mai spectaculoase exemple de arhitectura contemporana construita in Europa intre anii 99-20. Este un bun exemplu care arata ca un oras istoric - nu conteaza cat de valoros din punct de vedere istoric - poate oferi un spatiu pentru dezvoltare si arhitectura contemporana. Pentru a atinge acest rezultat, este nevoie de o relatie deschisa cu orasul istoric si de asteptari sincere in ceea ce priveste orasul ca intreg. Toti dorim ca orasul nostru sa fie productiv si placut, toti dorim prosperitate economica. Desigur, intrebarea cheie este cum ajungem la asta. Cartierele istorice reprezinta o metoda buna pentru a avea o dezvoltare durabila a orasului deoarece se pot densifica locatiile deja construite, se poate constitui o noua identitate fara a se sterge cea veche, se poate construi atat pe baza structurilor deja existente, cat si a spatiilor si a resurselor umane. Subiectul poate fi putin diferit in Europe de Est comparat cu Europe de Vest, deoarece in Europa de Est orasele au avut o perioada de 50 de ani foarte dificila pentru zonele istorice. Orasele din Europa de Vest au avut aceasta perioada de asemenea, dar ruptura a fost mai putin drastica, mai ales ruptura sociala. Cred ca sunt multe orase in Europa de Est, de exemplu in Polonia, dar si in Romania - Sibiu sau Timisoara, de exemplu - unde cartiere istorice cu o reputatie si infrastructura nu prea bune, cu cladiri decadente, cu probleme, s-au redresat in ultimii 25 de ani si au redevenit un simbol, un nucleu al oraselor din Europa de Est. Asta demonstreaza, la urma urmei, cat de reziliente pot fi centrele istorice. Orasele pot depasi perioade lungi de bulversari economice si politice, am vazut ca isi pot reveni dupa decenii de neglijare.

 

- Un mecanism financiar a permis pentru prima oara proprietarilor privati din Romania sa obtina un sprijin financiar de la administratia publica pentru a-si renova cladirile istorice. A fost un proiect pionier, in care am lucrat atat in faza de concept, cat si in faza de implementare, ca parte dintr-o echipa mai mare. A fost o experienta valoroasa pentru noi deoarece am inteles ca nu este suficient doar sa se spuna ca patrimoniul este protejat. Nu este suficient doar sa se puna niste interdictii, ci este nevoie de un mecanism real care sa sprijine investitiile in patrimoniu si oameni, proprietari sau locatari. Patrimoniul apartine tuturor, dar nu putem avea asteptari ca oamenii obisnuiti sa mentina splendoarea unor cladiri mai vechi de 100-150 de ani. Desigur, exista intotdeauna optiunea de a lasa piata sa decida, ceea ce inseamna ca toti locuitorii se vor muta, preturile vor creste, oamenii cu bani vor cumpara si specula, vor tine apartamentele goale ani de zile, asteptand pretul cel mai bun pentru a vinde. Dar aceasta situatie nu este benefica pentru revitalizarea sociala a cartierului. Toate autoritatile publice ar trebui sa fie interesate in a sprijini proprietarii si locatarii din zonele istorice. Desigur, este normal sa existe un flux de mutari pentru ca orasele sunt vii, dar am invatat din acest proiect ca este important ca revitalizarea zonelor istorice sa nu fie lasata doar pe baza pietei. Aceasta a fost o tendinta masiva in anii 90-20, in mod special in Europa de Est.

 

- Ne-am construit biroul intr-o veche unitate de incalzire, avand un buget limitat, deci durabilitatea materialelor a fost esentiala. Ajuta daca materialele sunt alese ca sa imbatraneasca bine si nu ar trebuie ca procesul de imbatranire sa fie o problema. In general, noua arhitectilor, si noua ca societate, ne ia timp sa ne obisnuim cu imbatranirea materialelor, acceptam ca piatra sau lemnul imbatranesc, dar avem o problema cu faptul ca plasticul devine galben cu timpul. Nu stiu daca este ceva ce vom accepta pe viitor. Plasticul poate dura o vesnicie, este un material foarte bun, este greu de distrus, dar devine foarte urat cu timpul. Problema imbatranirii materialelor este interesanta deoarece depinde de cat suntem de obisnuiti ca un anumit material sa imbatraneasca.

 

- Pot sa fac referinta mai mult la contextul din Romania. Pentru biroul nostru de arhitectura a fost important sa nu ne blocam in imaginea arhitectului creator - asta este imaginea cu care crestem in scoala. Cand am inceput scoala de arhitectura in Romania, nu am inteles aspectul colectiv al practicii. Am invatat cand m-am mutat in Austria pentru studii ca se poate lucra in echipe mari si ca cel mai important lucru nu este sa-ti aperi ideea, ci sa fii capabil sa dezvolti si ideile celorlalti, sa-i faci sa inteleaga viziunea ta de a face lucrurile. Asadar, cand am infiintat biroul, a fost foarte important sa nu ne fixam un stil, ci sa abordam fiecare problema in mod pragmatic: cand cineva cauta o solutie, indiferent ca este o strada, o cladire istorica sau o cladire noua, cel mai important este sa gasim solutia, nu sa avem un stil care sa fie recunoscut. Imi place sa cred ca toate solutiile pe care le gasim, le gasim impreuna cu oamenii cu care lucram in acel context. O parte importanta a procesului de solutionare este capacitatea de a te intalni cu clientul pentru a defini problema la care lucrezi. De obicei, cand un client vine cu o intrebare sau o problema de rezolvat, doar pare ca raspundem la aceeasi problema, dar nu este asa. Este important sa ne asiguram ca raspunsul dat este la aceeasi intrebare, nu la alta diferita. Cred ca partea participativa a procesului de proiectare este importanta. Mi-ar placea sa ma implic mai mult in asta, insa uneori nu este timp, iar asta nu este benefic.

 

- Acum zece ani, in Romania, am avut o initiativa pentru politica arhitecturala, pe care Ordinul Arhitectilor a prezentat-o Ministerului Dezvoltarii si Guvernului. La vremea aceea, nimeni nu prea intelegea ce ar trebui sa fie o politica arhitecturala. Intre timp, lucrurile au evoluat si cred ca este important ca arhitectii sa poata conta pe faptul ca Europa si organizatiile profesionale nationale sa impinga arhitectura pe agendele politice, nu ca o chestiune de proiectare a cladirilor, ci de proiectare a mediului nostru construit. De asemenea, vad si o lipsa in educatia noastra, care lasa la o parte multe concepte si atunci exista riscul sa nu intelegem mediul construit ca pe un sistem. Multi colegi percep arhitectura ca o chestiune de proiectare a cladirilor, iar asta e ceva ce vrem sa evitam in biroul nostru. Cred ca ar fi bine daca la nivel european subiectul arhitecturii ar fi despre arhitectura spatiului, si nu despre arhitectura cladirilor. Este important sa promovam aceasta abordare, iar asta e ceva ce numai organizatii precum ACE ar putea face. Este ceva important si pentru vizibilitatea profesiei ca intreg.

 

- Am avut oportunitatea sa colaborez acum patru ani cu o initiativa ucraineana pentru o platforma de educatie. De cativa ani, organizeaza unul dintre cele mai mari festivaluri de arhitectura din Europa de Est. Aceasta platforma de educatie ofera un program de formare de cinci, pana la sase saptamani, cu accent pe subiecte precum dezvoltare urbana integrata, planificare regionala. Pentru mine, a fost o mare oportunitate, deoarece ei se vad ca parte a reformei pe care Ucraina a inceput sa o intreprinda dupa 2014 - o Ucraina noua care este dinamica si care poate schimba si face lucrurile sa se miste. Pentru mine, a fost de asemenea un program care contribuie la schimbarea Ucrainei catre integrarea europeana. Fiind eu insumi din Europa de Est, inteleg importanta faptului de a nu fi lasat in urma de Europa, prins intre un trecut sovietic si un posibil viitor european. Cel mai bun lucru despre acest program este ca reuneste reprezentanti ai administratiei publice - din zonele rurale, anul acesta. Lucram cu sase amalgamated hromadas, adica mai multe asezari care sunt grupate in cadrul unei mari reforme intreprinse de Ucraina pentru a fi mai eficienta din punct de vedere administrativ. Ca spatiu, a fost vorba de mai multe regiuni si de o regiune specifica cu sase hromadas alese din regiunea Carpatica si Ucraina. Am lucrat cu reprezentantii acestor asezari, hromadas, cat si cu planificatori din Ucraina, tineri profesionisti care lucreaza fie in domeniul planificarii urbane, fie in planificare spatiala, geografie, sociologie etc. Ce am facut impreuna a fost sa dezvoltam un plan de actiune in timpul acestor cincisase saptamani, care sa imbunatateasca calitatea vietii in aceste regiuni, si care sa scoata in evidenta ce au in comun. Am folosit spatiul ca numitor comun, am vrut sa vedem care sunt spatiile comune de actiune, care sunt proiectele de cooperare necesare pentru a valorifica spatiile potentiale, nu numai financiar, ci in orice sens. Deci incercam sa-i ajutam sa-si gaseasca o noua identitate ca grup de asezari, care sa lucreze impreuna pe viitor si sa priveasca acest subiect dintr-o perspectiva spatiala, sa aiba o intelegere comuna a spatiului si resurselor. La final, vom avea cel putin o schita a unui plan de actiune, o lista a proiectelor la care ar putea coopera, pe care le-ar putea implementa impreuna, proiecte pe care le pot face doar impreuna si nu separat.

 

- Vad un interes mai larg pentru tema spatiului si a societatii, nu numai pentru proiectare si cladiri. Vad o deschidere mai mare si o intelegere mai profunda a ceea ce face ca arhitectura sa fie arhitectura. Intelegerea acestei interconectari dintre spatiu si societate, care se exprima in arhitectura, este mult mai buna acum decat atunci cand am inceput eu studiile. As mentiona o initiativa valoroasa din Romania, numita De-a Arhitectura, care a demarat acum cativa ani si care aduce gandirea arhitecturala in primele clase scolare, copiilor de la 5 la 10 ani. Este un proiect grozav, cu rezultate uimitoare, cu un numar mare de voluntari. Dupa parerea mea, acesta este cel mai de succes proiect educational din Romania si chiar cel mai de succes proiect arhitectural pe care l-am vazut vreodata.

 

- Sa fii empatic fata de locuitorii cladirii tale, colegii de munca si fata de mediul social, natural si istoric in care construiesti. Acesta este un lucru minunat si se poate studia. Unii o fac in mod natural, altii nu, dar cred ca ar trebui sa faca parte din educatie. Cand am inceput eu studiile, nu exista Erasmus. Atunci Romania nu facea parte din UE, asa ca doar cativa dintre noi aveau ocazia sa studieze in strainatate. Intre timp, in biroul nostru, toata lumea din tanara generatie a studiat in strainatate cu Erasmus. Cred ca este unul dintre cele mai bune lucruri care pot fi facute. L-am vazut si in Ucraina, acum, unde nu a existat acces la educatia europeana pana recent. Acum este mult mai usor pentru studenti sa studieze si sa calatoreasca in Europa. Am remarcat si in Romania, si in Ucraina, deschiderea catre Europa este o oportunitate extraordinara pentru multi oameni tineri si destepti. Mai cred si ca intoarcerea in propria tara nu este deloc dificila, dimpotriva, se poate reveni cu o viziune proaspata asupra lucrurilor.