Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025 va avea loc in perioada 8-11 aprilie |
Digitalizarea in Constructii & Industrie Publicat de Elena Icleanu 03 Feb 2025 11:23 |
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), eveniment axat pe tehnologie si inovatie, revine in 2025 cu o editie extinsa. Organizat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatica (ICI Bucuresti), DISB 2025 va avea loc in perioada 8-11 aprilie 2025, aducand in prim-plan cele mai recente tendinte si solutii tehnologice prin participarea unor lideri de industrie, startup-uri inovatoare, experti in tehnologie si reprezentanti ai sectorului public si privat din intreaga lume.
DISB 2025 reprezinta o platforma de excelenta pentru schimbul de cunostinte, networking si explorarea celor mai noi evolutii tehnologice. Evenimentul va aborda teme esentiale, precum inteligenta artificiala (AI), blockchain, cloud computing, securitate cibernetica, tehnologii financiare (FinTech), sustenabilitate digitala si multe altele.
DISB 2025 reuneste cinci evenimente-cheie care acopera aspecte critice ale inovatiei digitale: editia cu numarul 8 a Critical Infrastructure Protection Forum (CIP Forum), editia cu numarul 4 a International Conference on Cyber Diplomacy (ICCD), editia cu numarul 20 a International Conference on Virtual Learning (ICVL), editia cu numarul 23 a Conferintei Nationale de Invatamant Virtual - CNIV 2025, precum si prima editie a Blockchain Intelligence Forum. Totodata, summitul va gazdui Adunarea Anuala a EURODEFENSE (RIE), consolidandu-si pozitia ca platforma de dialog si colaborare in domeniul securitatii si inovatiei digitale.
"Digital Innovation Summit Bucharest ofera un cadru unic pentru schimbul de idei si dezvoltarea de solutii inovatoare. Editia din 2025 va aduce impreuna experti de top si lideri din industrie pentru a discuta provocarile si oportunitatile aduse de tehnologiile emergente. Ne dorim sa contribuim activ la construirea unui viitor digital mai sigur, mai rezilient si mai sustenabil", a declarat Adrian-Victor Vevera, director general ICI Bucuresti.
DISB 2025 va oferi participantilor o varietate de sesiuni interactive, inclusiv prezentari, paneluri de discutii, workshop-uri si o zona expozitionala, unde vor fi expuse cele mai recente produse si servicii din domeniul tehnologic. Evenimentul va facilita interactiunea directa intre experti si participanti, creand un cadru propice colaborarii si dezvoltarii de parteneriate.
Pentru informatii suplimentare si inscrieri, click aici
|